Jonathan Pryce pentru The Two Popes
În ziua în care a fost ales actualul Papă, Jonathan Pryce a fost întrebat de fiul lui "Dad, are you the Pope?". Asemănarea fizică dintre cei doi e izbitoare dar, din fericire, rolul făcut de Pryce nu se rezumă doar la asta. Aduce cu succes pe ecran toată candoarea şi empatia de care-l bănuim pe Papa Francisc şi croşetează un rol cald ca o zi de primăvară. A spus cândva "I'm not a star, I'm an actor - there's a difference" şi cel mai probabil asta se revendică dintr-un amplu trecut de actor de teatru. E prima lui nominalizare la Oscar şi vine întru împlinirea unei perioade în care a fost mai prezent ca niciodată în ochii marelui public.
Leonardo DiCaprio pentru Once upon a Time in... Hollywood
Deşi l-am plăcut de la începuturi, am avut (aproape) tot timpul senzaţia că e încrâncenat şi că încearcă prea mult iar asta îl face să fie corect, prea corect, borderline rigid şi lipsit de împlinirea strălucirii pe care o conţine în mod evident. Pare însă că de când şi-a primit Oscarul pentru The Revenant Leonardo a trecut în sferele superioare ale relaxării. Nu am căzut pe spate văzându-l în rolul asta dar m-am bucurat să-l descopăr într-o formulă eliberată din "ghearele corectitudinii". M-am distrat. Cred că asta ar fi descrierea corectă.
Antonio Banderas pentru Dolor y Gloria
E prima lui nominalizare la Oscar şi vine în detrimentul lui Adam Sandler, care e absolut spectaculos în Uncut Gems şi ar fi fost, după părerea mea, o prezenţa naturală printre nominalizaţii categoriei de faţă.
Îmi e dificil să-l scot pe Banderas din Zorro şi alte filme din categoria asta, filme care l-au instituit mai degrabă ca un actor de plan doi deşi e un nume extrem de recognoscibil şi are în istoric opt filme făcute cu Pedro Almodovar. Din punct de vedere al calităţii rolurilor, cred că Dolor y Gloria e apogeul carierei lui de până acum şi îşi arată o latură şi nişte calităţi prea puţin văzute în trecut.
Joaquin Phoenix pentru Joker
Pe cât de tare nu-mi place polemica, pe atât de tare nu mă înscriu în linia generală de adulaţie îndreptată către Joaquin pentru rolul ăsta. Mi se pare un actor fabulos şi am rămas mut de uimire când am văzut I'm Still Here şi am descoperit dimensiunea imersiei din rolul ăla. Omu' şi-a asumat un personaj timp de aproape 2 ani şi a trollat întreaga comunitate de la Hollywood într-una dintre cele mai ample farse văzute vreodată în istoria cinematografiei. A creat în procesul ăsta un rol gigantic şi irepetabil. În Joker însă nu a funcţionat până la capăt pentru mine. Râsul iconic despre care se vorbeşte constant mi-a părut chinuit şi cusut cu aţă albă. Iau în considerare faptul că poate am văzut filmul într-un moment / context care nu m-a ajutat să îl receptez cum trebuie, admit că face un rol bun pe care l-am admirat cu jind pe alocuri şi cred că îşi merită nominalizarea dar adulaţia generală mi se pare disproporţionată. Pentru mine, Jokerul lui Heath Ledger rămâne într-un Univers care e la ani lumina de Jokerul lui Joaquin.
Adam Driver pentru Marriage Story
Are omul ăsta o intensitate ireală. Navighează pe nişte linii de interpretare atât de fine încât îţi e imposibil să intuieşti în ce direcţie o să-i curgă vorbele şi / sau acţiunile. E imprevizibil în cel mai bun sens cu putinţă şi asta te face să-l urmăreşti cu o atenţie care e incomodată chiar şi de actul respiraţiei. E ironic cu el însuşi la fiecare pas, e neliniştit, vorace şi te poartă, respectiv se poartă, prin nişte catacombe ale complexităţii umane despre care nu ştiai că există. Scenă în care cânta Being Alive e o veritabilă explozie de dimensiuni atomice conţinută cu o lejeritate care anunţă unul dintre cei mai mari actori ai deceniilor ce vor veni.
Cine câştigă: Joaquin Phoenix
Cine mi-aş dori să câştige: Adam Driver