În vara anului 2017 am vizitat Memorialul Victimelor Comunismului din Sighet unde am găsit şi portretul lui Mugur Călinescu, considerat unul dintre cei mai importanţi luptători anti-comunişti din nordul Moldovei.
Întâmplarea parcă inspirată din poveştile medievale cu vrăjitoare este adusă în zilele noastre prin intermediul artelor: al teatrului şi al filmului. Dosarele "Panoul" şi "Elevul" ce conţin stenogramele anchetei sunt sursă de inspiraţie a piesei Tipografic Majuscul montată la Teatrul Odeon, în regia Gianinei Cărbunariu, cea care a realizat şi decupajul textului. Proiecţiile video folosite în timpul spectacolului arată publicului fragmente ale dosarelor, scrise în acele timpuri.
Poză făcută în 2014 la Praga când mă plimbam întâmplător pe stradă
Deşi au trecut mai mult de cinci ani de când am văzut spectacolul, îmi amintesc clar anumite scene şi replici. În timpul interogatoriilor, în care securiştii încerdau să afle motivul protestului şi sursele de informaţii pe care le avea Mugur, acesta afirmă că noaptea asculta Radio Europa Liberă. Scânteia care declanşează toată povestea este aşadar radioul, cadoul primit de ziua lui de la tatăl său. Mi s-a părut foarte impresionantă influenţa pe care a putut să o aibă ascultarea acestui post de radio asupra unui adolescent din perioada comunistă.
Trailer spectacol Odeon:
Filmul omonim, în regia lui Radu Jude, este bazat pe piesa de teatru, iar realizarea lui nu se îndepărtează de metodele artei dramatice. Actorii îşi rostesc replicile - exact fragmente din dosare - brut, fără a utiliza niciun artificiu dramatic. Istoriei lui Mugur i se juxtapun imagini din arhiva TVR-ului difuzate în acea perioadă la televizor.
Camera de filmat este ochiul spectatorului, martorul căruia i se confesează pe rând toţi cei implicaţi mai mult sau mai puţin în anchetă. Decorul este unul cât de poate de simplu, conţine numai câteva elemente care simbolizează locul unde are loc fiecare dintre acţiuni: televizorul supradimensionat din fundal sugerează casa, o masă pe care se află un aparat de interceptare sugerează locul unde agenţii îi ascultau convorbirile.
Există un echilibru între felul grav şi steril în care este spusă povestea elevului şi fragmentele de ştiri aproape ilare care prezintă societatea comunistă: ne sunt înfăţişate părţi din spectacole televizate cât şi reclame ale vremii sau interviuri cu simpli oameni.
În film mărturiile sunt rostite de actori mulţi şi diverşi dintre care o parte apar şi în spectacolul de la Teatrul Odeon. În rolul principal a fost distribuit Şerban Lazarovici, originar tot din Botoşani. Acesta a declarat la Q&A-ul de după avanpremiera filmului că pentru a-şi înţelege mai bine personajul ieşea seara să se plimbe prin locurile prin care şi Mugur obişnuia să o facă.
Radu Jude a afirmat că având ca sursă dosarele Securităţii referitoare la caz şi folosindu-şi propriile metode cinematografice nu ar fi putut realiza un film aşa cum suntem obişnuiţi, în care realitatea este ficţionalizată. A ieşit un film în care tot ce vedem este veridic: fiecare replică este reală, extrasă din dosare, iar imaginile din arhivă ne arată societatea românească de la începutul anilor '80.
Finalul filmului ne întoarce însă în realitatea anului 2017, în care Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a început procesul de investigaţie în scopul deshumării şi stabilirii cauzei morţii lui Mugur Călinescu. Cercetările continuă, până în acest moment nu au fost făcute publice informaţii privind rezultatele clinice.