Reuşite, controverse şi optimismul normalităţii - Gala Premiilor Gopo, 2021

La o gală a cinematografiei, vedetele trebuie să fie în primul rînd filmele.

colectiv a primit coroana pentru cel mai bun film de lungmetraj alături de premiul pentru cea mai bună regie (Alexander Nanau) şi pentru cel mai bun montaj (Alexander Nanau împreună George Cragg şi Dana Bunescu), oglinda francă pe care o întoarce societăţii româneşti făcîndu-l o bornă inconturnabilă a anului cinematografic 2020. În acelaşi timp, modul radical, maniheist pînă la limita simplismului, în care povesteşte şi imortalizează lupta pe viaţă şi pe moarte din sistemul sanitar românesc, a lăsat loc la contestări, care, la rîndul lor, sunt un semn de normalitate a unei scene culturale care se vrea vie şi europeană.

Acasă este cealaltă vedetă încoronată a Galei. Radu Ciorniciuc şi-a adjudecat premiul pentru cel mai bun documentar şi cel mai bun debut, răsplata meritată pentru o explorare migăloasă a vieţii unei familii care, după ce a trăit peste un deceniu în Delta Văcăreşti, este alungată în traiul citadin. Acasă a beneficiat şi de munca remarcabilă a unei echipe internaţionale de sunetişti dedicaţi (Tom Weber, Andreas Mühlschlegel şi Lukás Moudrý) care au realizat una dintre cele mai migăloase şi atente coloane sonore din filmul românesc al ultimilor ani, recompensa prin premiul Gopo pentru cel mai bun sunet venind oarecum firesc.

Marele absent (la unele categorii de premii) pare să fi fost 5 minute (disponibil pe Netflix) regizat şi scris de Dan Chişu, producţie care a adunat absolut toate premiile de interpretare, Diana Cavallioti şi Mihai Călin reuşesc roluri convingătoare, personajele lor sunt colorate şi desenate cu nuanţe bine gîndite. Alături de protagonişti, Emanuel Pârvu şi Elvira Deatcu (dar şi Ana Radu, de asemenea nominalizată), susţin partituri închegate, mişcător inspirate din dilemele şi anchilozele României contemporane.

Cu toate acestea, 5 minute nu a fost nominalizată la categorii precum premiul pentru cea mai bună regie sau pentru cel mai bun scenariu. Omisiunea a lăsat loc la speculaţii, unele chiar cu iz conspiraţionist. Pînă la urmă, oricît de profesionişti şi talentaţi ar fi, actorii nu ar fi putut face o operă de improvizaţie totală. Pe de altă parte, însă, trebuie spus şi faptul că, în ansamblu, 5 minute este o construcţie cinematografică middle brow, care doreşte să se adreseze unui public larg, mai puţin interesat de explorări ale artei cinematografice şi mai preocupat de dezbateri sociale şi dileme de viaţă româneşti.

Tipografic Majuscul în regia lui Radu Jude, care a scris scenariul împreună cu Gianina Cărbunariu, a fost cel mai îndrăzneţ din punct de vedere formal dintre filmele aflate în competiţie. Ca urmare, a fost nevoit să-şi recunoască statutul de producţie elitistă, plecînd cu premiul pentru cele mai bune decoruri cîştigat de Irina Moscu şi cel pentru cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură, cîştigat de Bianca Boeroiu şi Domnica Bodogan. Decorurile acesteia au fost combinate cu dialoguri ce rememorează trecutul represiv al României, recitate cu interpretările fals-lemnoase ale lui Şerban Lazarovici şi ale Ioanei Iacob, ce reproduceau, cu talent şi bine regizat, stilul oficial-lemnos al notelor aparatului de stat din ceauşism.

Criticul de film Magda Mihăilescu a primit Premiul Special, fiind o prezenţă necesară în peisajul profesioniştilor filmului omagiaţi cu această ocazie. Autoare a unei bibliografii consistente ce tratează în egală măsură cinematograful românesc (coordonatoare a volumului Cele mai bune zece filme româneşti ale tuturor timpurilor) dar şi străin (François Truffaut, bărbatul care iubea filmele), Magda Mihăilescu reprezintă dovada excelenţei în epoca jurnalismului pe hîrtie, ea rememorînd anii în care a colaborat cu ziarele Adevărul şi Adevărul Literar şi Artistic.

Într-o bună tradiţie a legăturii de breaslă, aceasta a adus un omagiu criticilor de film care au plecat dintre noi, menţionîndu-i pe Călin (Căliman n.n.) Eva (Sârbu n.n.), Viorica (Bucur n.n.), Alice (Mănoiu n.n) şi Tudor (Caranfil n.n.).

Atmosfera evenimentului a fost piperată de umorul acid al lui Adrian Nicolae, o alegere potrivită ca amfitrion al evenimentului. Cu cîteva glume despre cinematografia românească, Nicolae a reuşit să încălzească atmosfera (într-o bună măsură) şi să pună degetul pe rănile industriei de film (într-o şi mai mare măsură), prin comparaţii ironice ale cinematografiei româneşti pentru a indica diferite tare ale acesteia, precum dependenţa de stat şi indiferenţa acestuia faţă de soarta ei (prin care se aseamănă cu ursul brun), misoginia şi rifturile partinice (prin care se aseamănă cu o partidă de pescuit: o mînă de bărbaţi care se respectă, dar care nu îşi vorbesc între ei). Cea mai şocantă şi revelatoare în acelaşi timp a fost compararea cinematografiei româneşti cu video-chatul (industrie audio-vizuală mult mai răspîndită şi mai profitabilă decît cea cinematografică), ambele fiind "făcute de români pentru uzul străinilor".


Totodată, organizatorii nu au mai riscat ca în 2019 asocierea (justificată de una dintre nominalizările acelui moment) cu muzicile (controversate) ce se consumă pe teritoriul României. Astfel că pariul muzical al serii a fost cîştigat lejer cu interpretările la cobză ale lui Bogdan Mihai Simion, bine temperate de interpretările urbane la violoncel ale lui Andrei Cavassi, alături de cele ale trupei Om la Lună.

Trăgînd linie, Gala Premiilor Gopo, 2021, a fost deopotrivă un gest de perseverenţă, normalitate şi optimism. A premiat producţiile care au reuşit să fie finalizate şi lansate în perioada dificilă a pandemiei şi a marcat revenirea progresivă la condiţiile vieţii aşa cum o ştiam dinainte. Prin toate acestea, a adus o infuzie necesară de spirit festiv pentru o industrie slab finanţată, dar care se încăpăţînează să meargă înainte.