Pe Mugur îl singularizează în primul rând vârsta. De aici decurg drama şi realitatea tragică pe care Radu Jude le pune în lumină în filmul său, şi anume: procesul de recrutare al tinerilor de către Securitate (poliţia secretă română) şi numărul şocant de mare al celor care au ajuns colaboratori.
În octombrie 1981 Mugur este găsit vinovat pentru scrierea de "cuvinte subversive" pe pereţii biroului local al Partidului Comunist din Botoşani. Pentru a-l prinde pe "vinovat", Securitatea pune în mişcare un întreg aparat: informatori, agenţi secreţi, martori oculari care au descoperit inscripţia sau persoane care doar au văzut-o, şi nu în ultimul rând, grafologi. Acest aparat este format de fapt din oameni şi lui i se adaugă, devenindu-i astfel complici, părinţii lui Mugur, prietenii lui, vecinii, profesorii.
Radu Jude a scris scenariul împreună cu regizoarea de teatru Gianina Cărbunariu, care în 2012 a pus în scenă "o piesă de teatru documentară", având la bază două dosare ale Securităţii: "Panoul" şi "Elevul". O altă colaborare, cea cu istoricul Adrian Cioflâncă, a avut ca rezultat filmul Ieşirea trenurilor din gară (şi el cu premiera la Berlinală 2020, împreună cu Tipografic Majuscul) care tratează Holocaustul petrecut la Iaşi, în România anului 1941.
Tipografic Majuscul alternează material de arhivă TV cu artă teatrală, aceasta din urmă adoptând o formă neobişnuită, experimentală de a prezenta istoria lui Mugur Călinescu. Atunci când depun mărturie la Securitate, diferitele personajele din film (muncitori, trecători, părinţi, colegi, profesori, agenţi de Securitate) sunt arătate pe fundalul unui decor de recuzită, tipic unei emisiuni TV din anii '80. Cu această punere în scenă Radu Jude surprinde rolul pe care l-au jucat aceşti oameni în istoria lui Mugur şi în istoria acelor ani: cel de actori într-o înscenare regizată perfid de un sistem totalitar şi de aparatul lui de represiune şi control, Securitatea. Filmul-"emisiune" al lui Radu Jude nu este însă o emisiune de divertisment, ci una tragică şi revelatoare despre opresiunile din ani '80 din România comunistă.
Filmul se deschide cu trei actori recitând o poezie omagială, episod urmat de o pauză în care aceştia aşteaptă apariţia textului pe prompter. Camera le surprinde nervozitatea, rigiditatea şi ruşinea, jena faţă de situaţia în care se află. Scena e o sursă de umor şi de tragic, în acelaşi timp. Întregul film pendulează între aceste două stări de spirit, care sunt însă deseori amestecate.
Radu Jude integrează în film fragmente de emisiuni TV de divertisment şi educative din 1981 (din anii 80, în general) care de multe ori stârnesc râsul. Lucruri neînsemnate (nimicuri, în comparaţie cu adevăratele probleme de atunci, precum lipsa alimentelor, cenzura de stat, graniţele închise) sunt tratate la televizor cu o seriozitate exagerată, devenind sursă de comic. Cum este de exemplu hilara campanie împotriva claxonatului în Bucureşti şi întrebarea comico-absurdă adresată celor prinşi în flagrant: "De ce aţi claxonat?". De-a lungul filmului devine clar că aceste imagini oficiale, aparent inofensive şi distractive, erau de fapt un mijloc de propagandă şi de deformare a faptelor.
Un alt episod interesant este cel în care un bărbat relatează despre cum i-a eşuat căsnicia. Mărturisirea lui că nu a fost vorba de o căsătorie din dragoste este în acelaşi timp comică (felul în care o spune) şi, involuntar, o critică adusă regimului comunist: o căsătorie de convenienţă putea însemna obţinerea unei locuinţe şi a unei maşini, bunuri care sub regimul Ceauşescu nu erau deloc de la sine înţelese.
Remarcabil la aceste mici istorii de viaţă este că fac evident contrastul dintre aparenţă şi realitate.
Filmul e puternic atunci când un fragment de propagandă din anii '80 se aseamănă dureros de mult cu propaganda zilelor noastre care funcţionează, în continuare, după acelaşi mecanism: demonizarea Vestului, polarizarea populaţiei în autohtoni versus emigranţi, precum şi răspândirea neîncrederii între oameni.
Radu Jude alternează fragmente de emisiuni despre viaţa cotidiană cu testimoniale în limbaj standardizat din dosarele Securităţii. Prin această juxtapunere regizorul scoate la lumină discrepanţa dintre bunăstarea prezentată la televizor şi viaţa reală, profund marcată de lipsuri (lipsa alimentelor, a informaţiei), de manipulare, supraveghere şi presiune. Pe de o parte în epocă e scandată lozinca "Copiii sunt viitorul de aur al ţării", pe de cealaltă parte tineri ca Mugur sunt supuşi unor mari presiuni sociale şi psihologice pentru a-i forţa să devină informatori. Aşa-numita "politică de protecţie a tinerilor" a Securităţii.
Şi agenţii Securităţii iau cuvântul în film şi îşi prezintă versiunea în cazul Mugur Călinescu. Ei nu exprimă nici un fel de remuşcări, sunt lipsiţi de respect şi se arată super degajaţi. Prezenţa lor la înmormântarea lui Mugur este pusă în scenă de Radu Jude ca o Cină de Taină kitsch care le subliniază lipsa de umanitate.
Trecutul regimului comunist se continuă însă în prezent, asta par să ne sugereze imaginile filmate de Radu Jude în Bucureştiul contemporan: reclamele enorme din Piaţa Unirii amintesc de pancartele uriaşe ale regimului de tristă amintire, iar viitoarea cea mai mare Catedrală Ortodoxă din Europa, ca pendant al Casei Poporului, e încă o întrupare a totalitarismului şi a unui monstruos anacronism.
Moartea lui Mugur vine neanunţată în film şi rămâne neclarificată, neachitată şi neexpiată. Mie cea mai emoţionantă imagine din film mi s-a părut cea de la sfârşit, în care apare mesajul scris cu creta, cu litere majuscule, de Mugur Călinescu. Acesta este mesajul lui, în cuvinte clare şi albe, într-o lume întunecată.
Singurătatea unui singur om împotriva sistemului: "Când toţi cei din jurul tău sunt laşi, atunci nici tu nu mai poţi face nimic" sunt cuvintele fără speranţă ale tânărului Mugur Călinescu. Ele scot la lumină tragedia din perioada comunistă: lipsa solidarităţii în societatea română. Acestei lipse, dublate de colaborarea oamenilor din diverse pături sociale cu Securitatea, filmul îi pune nemilos oglinda în faţă.
Cu cele două filme lansate în 2020 la Berlinală, Radu Jude abordează istoria nevindecată a României, ceea ce el numeşte "istoriile nerezolvate" ale celor doua sisteme totalitare. Chapeau!
(Berlin, martie 2020 / Text scris pentru uncut.at., cu mulţumiri lui Harald Zettler pentru biletele la Berlinală)