martie 2020
 
Festivalul Internaţional George Enescu a deschis la mijlocul lui martie 2020 o ediţie specială, on line.
 
Publicul care în această perioadă este lipsit de concerte şi recitaluri de muzică clasică, va putea viziona, pe internet, începând de miercuri, 18 martie 2020, de la ora 9.00, dimneaţa. un program foarte frumos care cuprinde iniţial Recviemul de Giuseppe Verdi, în semn de omagiu şi de compasiune pentru Italia, pentru oamenii şi artiştii ei.

 
Este vorba despre înregistrarea concertului din 16 septembrie 2019, în care Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, dirijate de Fabio Luisi, avându-i ca solişti pe soprana Hibla Gerzmava, mezzo-soprana Veronica Simeoni, tenorul Pietro Pretti şi basul Riccardo Zannellato, au evoluat pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, 2019. Un moment deosebit al Festivalului.

Concerte oferite vor fi schimbate la fiecare patru zile, iar accesul va fi gratuit pentru toţi iubitorii muzicii, din întreaga lume, pentru a contribui la lupta pe care umanitatea o duce împotriva COVID-19.

Modelul pe care îl urmează festivalul este cel de implicare şi de responsabilitate, dat de marele compozitor George Enescu. "În timpul Primului Război Mondial, maestrul George Enescu a fost sanitar la spitalul militar condus de profesorul Ion Moscu şi a înfiinţat o orchestră simfonică menită să aducă alinare răniţilor. Luni întregi a cărat răniţii între sala de operaţie şi saloane. Apoi le cânta la vioară. Pentru George Enescu, muzica era «limba care vorbeşte tuturor inimilor», o forţă care vindecă. «Omenirea trebuie să înveţe să fie fericită. Artistul dezvăluie omenirii calea spre armonie, care e fericire şi pace», spunea compozitorul George Enescu într-un interviu. El susţinea că un artist nu trebuie să fie preocupat numai de arta sa, ci şi de destinul omenirii.
 
 
Această ediţie specială on line a Festivalului Internaţional George Enescu a fost posibilă datorită bunăvoinţei şi sprijinului unor artişti români şi străini, precum şi a Televiziunii Trinitas şi a Radiodifuziunii Române, după cum a declarat Mihai Constantinescu, directorul executiv al ARTEXIM.

Programul Festivalului Enescu on line - Prima lună

18-21 martie 2020: Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, avându-l la pupitrul dirijoral, într-o ultimă reprezentaţie a sa cu ansamblul, special pentru Festivalul Enescu, pe Fabio Luisi, cu lucrarea vocal-simfonică Recviem, de Giuseppe Verdi. Cei patru solişti sunt: soprana Hibla Gerzmava, mezzosoprana Veronica Simeoni, tenorul Piero Pretti şi basul Riccardo Zanellato.

22-25 martie 2020: Orchestra şi Corul Maggio Musicale Fiorentino, sub bagheta dirijorului Fabio Luisi. Solistul invitat este violonistul rus Sergei Krylov. În program: Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră op. 6 - de Niccolò Paganini şi Simfonia a III-a în do major op. 21 de George Enescu.

26-29 martie 2020: Orchestra Naţională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze, sub bagheta maestrului Lawrence Foster şi avându-l ca solist pe pianistul Szymon Nehring (laureat al Concursului Internaţional "Arthur Rubinstein" 2017). În program: Adrian Pop - "Solstice" pentru orchestră; Frédéric Chopin - Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian şi orchestră op. 11 şi Witold Lutosławski - Concert pentru orchestră.

30 martie-2 aprilie 2020: Orchestra Naţională a Franţei, sub bagheta maestrului Ion Marin. Solistă este pianista de origine română Alexandra Dariescu. În program: Suita nr. 1 pentru orchestră în do major op. 9 de George Enescu, Concertul în sol major pentru pian şi orchestră de Maurice Ravel, Suita "Imagini" pentru orchestră de Claude Debussy.

3-6 aprilie 2020: Orchestra Filarmonicii Regale din Liège dirijată de Tiberiu Soare. Solişti sunt doi muzicieni de calibru internaţional: soprana Anna Caterina Antonacci şi pianistul Denis Kozhukhin. În program: Variaţiuni pe o temă de Niccolò Paganini pentru pian şi orchestră de Witold Lutosławski, Rapsodia pe o temă de Niccolò Paganini pentru pian şi orchestră de Serghei Rahmaninov, "La Voix Humaine" - Operă pentru soprană şi orchestră de Francis Poulenc.

7-10 aprilie 2020: Orchestra Filarmonicii Regale din Liège, avându-l la pupitru pe dirijorul Gergely Madaras, iar solistul concertului este violonistul Renaud Capuçon. În program: Suita a II-a pentru orchestră în do major - de George Enescu, Concertul nr. 2 pentru vioară şi orchestră de Béla Bartók şi Simfonia a V-a în si bemol major de Serghei Prokofiev.

11-14 aprilie 2020: Peter Grimes, a compozitorului britanic Benjamin Britten. Opera a fost interpretată de Orchestra Naţională a Radiofuziunii Române şi de Corul Academic Radio sub bagheta dirijorului Paul Daniel. Ciprian Ţuţu a fost dirijorul corului, iar artista vizuală Carmen Lidia Vidu a semnat viziunea şi regia multimedia a spectacolului. În distribuţie: tenorul Ian Storey - Peter Grimes, soprana Lise Davidsen - Ellen Orford, contralto Catherine Wyn-Rogers - Auntie, baritonul Christopher Purves - Balstrode, mezzosoprana Diana Montague - Mrs. Sedley, basul Joshua Bloom - Swallow, baritonul Huw Montague Rendall - Ned Keene, tenorul Michael Colvin - Bob Boles, tenorul Bonaventura Bottone - Reverendul Horace Adams, basul Barnaby Rea - Hobson, soprana Solomia Lukyanets - nepoata 1, soprana Rhian Lois - nepoata 2.

15-18 aprilie 2020: Orchestra Filarmonică din St. Petersburg, sub bagheta dirijorului român Christian Badea, alături de Corul Academic al Radiofuziunii Române, dirijat de Ciprian Ţuţu. Solistul concertului este violonistul Vadim Repin. În program: Poemul simfonic "Isis" de George Enescu (finalizat postum de Pascal Bentoiu, după schiţele autorului), Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară şi orchestră de Dimitri Şostakovici şi Simfonia a IX-a în mi minor, "Din lumea nouă" de Antonin Dvořák.

19-22 aprilie 2020: Recitalul violonistei Midori şi a pianistului Jean-Yves Thibaudet. În program: Sonata pentru vioară şi pian în la minor de Robert Schumann, Sonata nr. 1 pentru vioară şi pian în la major de Gabriel Fauré, Sonata pentru vioară şi pian în sol minor de Claude Debussy şi Sonata a III-a în la minor pentru pian şi vioară "în caracter popular românesc" de George Enescu.

Muzica ne eliberează când ne simţim captivi!
 
Audiţie plăcută!

Notă: Concertele se vor putea viziona şi asculta la https://www.festivalenescu.ro/festivalul-si-concursul-enescu-in-casa-ta/,

Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus