Student al specializării actorie, prof. univ. habil. dr. Miklós Bács, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
Andrei Mărcuţă
Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Andrei Mărcuţă: "Dacă eu sunt eu fiindcă eu sunt eu, iar tu eşti tu fiindcă tu eşti tu, eu sunt eu şi tu eşti tu. Dacă, dimpotrivă eu sunt eu fiindcă tu eşti tu, iar tu eşti tu fiindcă eu sunt eu, atunci eu nu sunt eu şi tu nu eşti tu..." - Yvan, Artă de Yasmina Reza.
R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
A.M.: Am trăit copilăria în două etape: prima, aceea de formare, în care nu aveam griji, nu voiam să dorm la prânz şi iubeam să merg la bunici să mi se facă toate poftele, care s-a încheiat odată cu plecarea mea la liceu într-un alt oraş, şi a doua perioadă, cea de reformare, petrecută în facultate, în care a trebuit, practic, să şterg tot, să mă redescopăr şi să-mi eliberez corpul şi mintea de toate obişnuinţele şi blocajele căpătate până în momentul respectiv.
R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
A.M.: Consider că primul contact cu lumea teatrului a fost primul spectacol bun văzut. Acest contact s-a petrecut odată cu vizionarea spectacolului făcut de Radu Afrim la Teatrul Naţional din Iaşi, Măcelăria lui Iov. Ulterior, am realizat că ceea ce îmi doresc e să ofer consumatorului de teatru emoţii pe măsura celor resimţite de mine în acea seară.
R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi tu teatrului?
A.M.: Nu cred că poţi esenţializa teatrul prin câteva semnificaţii. El pur şi simplu există prin toate formele lui. Experienţa din facultate m-ar face să ofer semnificaţii instituţiei de învăţământ şi procesului educaţional, nu teatrului în sine.
Andrei Mărcuţă - PE EI! (foto: Bogdan Botaş)
R.R.: Consideri teatrul ca pe un instrument prin care tu, ca artist, să poţi schimba ceva în societate?
A.M.: Categoric. Schimbarea vine prin educaţie şi cred că orice formă a actului artistic trebuie să educe.
R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
A.M.: Bineînţeles că nu. Poţi crea ca artist numai în momentul în care cunoşti instrumentul şi legile fundamentale specifice artei pe care o practici.
R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
A.M.: Adrenalina resimţită cu două secunde înainte de a intra în scenă, clipa care se dilată şi simţurile care se ascut atunci când joc.
Întrebările. În momentul în care mă voi opri din a-mi pune întrebări şi a avea curiozităţi, atunci voi şti că e momentul să mă opresc din a face teatru.
R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectat la realităţile teatrului autohton?
A.M.: Da, consum teatru, da, citesc (despre) teatru. Nu am avut altă soluţie, apoi, pofta a venit mâncând. Cred că energia noastră, a celor proaspăt absolvenţi, poate schimba realitatea actuală a teatrului autohton.
R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dus de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
A.M.: Nu cred că există cineva care trăieşte chibzuindu-şi fiecare acţiune, cum nu cred că poţi trăi pur dus de val. Nici în teatru personajele nu ar trebui să aibă o singură culoare.
R.R.: Crezi că este (şi) responsabilitatea actorului în legătură cu ceea ce aduce pe scenă, ori el trebuie doar să asculte de cererea publicului, a regizorului, a directorului teatrului?
A.M.: Cred că produsul (spectacolul) şi calitatea acestuia depind de toţi cei implicaţi în crearea lui.
R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
A.M.: Dificil, anevoios, pe alocuri iresponsabil, intens, dureros, exaltant, pe care nu-l regret în niciun moment. Am avut parte de atâtea cursuri câte mi-am dorit (vorbind strict de cele teoretice), asumându-mi absenţe şi restanţe.
R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
A.M.: Nu concurez cu nimeni, doar cu mine.
R.R.: Ce părere ai despre folosirea noilor tehnologii în cadrul spectacolelor de teatru? Cât eşti de confortabil cu inovaţiile aduse de acestea?
A.M.: Câtă vreme folosirea noilor tehnologii în spectacolele de teatru nu sugrumă actorii, ele sunt binevenite.
R.R.: Cum te raportezi la dramaturgia contemporană? Cum o priveşti în comparaţie cu cea clasică?
A.M.: Structurile diferă, nu le pot descrie comparativ. Însă dacă ar fi să aleg, aş alege piesa care are situaţia şi personajele cele mai ofertante.
R.R.: Care crezi că este cel mai eficient mod în care te poţi promova tu, ca artist, într-o lume atât de competitivă şi de deschisă?
A.M.: Fiind tu însuţi şi în acelaşi timp bine pregătit.
R.R.: Care e relaţia ta cu publicul? Ce-ţi place şi ce nu-ţi place la el?
A.M.: În etapa în care mă aflu acum, cea de student la actorie, publicul, cu toate cerinţele, preferinţele şi nevoile sale, aparţine unui plan îndepărtat. Oamenii, fiind atât de diferiţi, alcătuiesc un public la fel de diversificat, aşadar, ce-mi place la oameni şi ce nu (individual vorbind) s-ar aplica şi asupra publicului.
R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
A.M.: Muzică de cameră, barmanie sau tenis de masă.
R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
A.M.: Cred în muncă îmbinată cu talent, dar nu cred în sudoare.
R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
A.M.: Mă inspiră orice artist ale cărui personalitate şi univers sunt vizibile pe scenă.
Mi-aş dori extraordinar de mult să joc pe scenă alături de Tom Hardy în rolul lui Alfiee Solomons, deoarece dacă aş juca alături de un actor de o asemenea talie, care şi-a construit un personaj atât de colorat, de interesant şi totodată veridic, m-aş vedea obligat să-i fiu un partener pe măsură.
R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
A.M.: Sper ca încă să fii în viaţă şi, indiferent de meseria pe care o practici, să-ţi simţi sufletul împăcat.