Student al specializării regie de teatru, clasa Conf. Dr. Mihai Constantin Ranin şi Asist. Dr. Răzvan Mureşan, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
Vlad Chiriac
Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Vlad Chiriac: Sunt prietenul cu care ieşi la băut când ai nevoie de cineva care să te asculte. Mereu mi-a plăcut să cred că empatia mă defineşte. Sunt genul de persoană cu care ieşi noaptea pe acoperişul blocului să te uiţi la stele şi cu care vorbeşti despre univers.
R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
V.C.: Trebuie să recunosc că nu am fost tocmai un îngeraş de copil. Corniţele au început să-mi crească din grădiniţă, urmând să mi le pot şlefui în liceu. Îmi plăcea să mă uit la desene foarte mult, îmi plăceau cele cu poveşti de dragoste, cele care aveau un parcurs, cele ce aveau ceva de spus. Eram fascinat de natură, desenam foarte des forme de copaci, frunze, etc. Nu ştiam să-mi fac prieteni, fapt pentru care îmi amuzam colegii sperând că aşa voi avea atenţia lor. Săracii părinţi îşi puneau mâinile în cap după fiecare şedinţă, dar le mulţumesc că au fost răbdători. Mă speria întunericul şi visam că într-o zi voi fi un om mare.
R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dus de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
V.C.: Mereu am fost pe ideea că mai bine regret ce am făcut decât să regret ce n-am făcut. Viaţa mi-e plină de decizii pe care le-am luat spontan, fără să mă gândesc prea mult şi hei, încă respir.
R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
V.C.: În liceu, când am dat audiţii într-o trupă de teatru din oraşul natal. Încă mai ţin minte cât de emotiv eram, fapt pentru care nu am intrat. Daaar... mi-au plăcut oamenii de acolo şi vibe-ul pe care mi l-au dat şi am zis că aş vrea să descopăr mai mult din această lume.
R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
V.C.: Prin teatru reuşesc să-mi răspund la întrebări legate de mine, de propria persoană. Cu fiecare experienţă trăită, aflu chestii noi despre mine, aflu ce-mi place sau ce nu-mi place, aflu unde greşesc, aflu ce pot îmbunătăţi. Ce poate fi mai fascinant decât faptul că ai ocazia să te vezi pe tine prin ceea ce faci?
R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi teatrului?
V.C.: Teatrul înseamnă echipă. Teatru înseamnă energie, dăruinţă, încredere.
R.R.: Teatrul poate fi considerat un mijloc prin care, ca artist, poţi să aduci schimbări societăţii?
V.C.: Da, teatrul poate fi folosit aşa, dar am să pun altfel problema... Eu, ca artist, nu fac parte tot din societatea pe care vreau să o schimb? Personal, nu am ca ţel schimbarea unei mentalităţi colective. Am în plan dezvoltarea mentalităţii proprii, sperând în faptul că schimbare începe de la noi.
R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectat la realităţile teatrului autohton?
V.C.: Merg la spectacole când am nevoie să-mi aduc aminte de ce iubesc teatrul. Din fericire, am învăţat să uit destul de des.
R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
V.C.: Da, pentru că tot ceea ce vedem pe scenă reprezintă o bucăţică din cineva. Putem să spunem despre o reprezentaţie că a fost bună, rea, prost construită, fabuloasă, oricum ar fi, trebuie văzut efortul din spate.
R.R.: Cum vezi poziţia regizorului în actul artistic: trebuie să aibă mereu ultimul cuvânt sau să colaboreze constant cu actorul?
V.C.: Având o mână forte, vei avea, cel mai probabil, succes, faimă, vei fi recunoscut, blablabla. Colaborând, te vei alege cu oameni faini, cu energii cu care nu te-ai mai întâlnit, vei cunoaşte şi alte idei, poate mai bune şi mai viabile decât ale tale.
R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
V.C.: Pot spune că m-am maturizat, atât din punct de vedere personal, cât şi profesional. Am învăţat multe lucruri ce-mi vor prinde bine în viitor. Mi-a lipsit încrederea în mine, cel puţin la începutul acestui vis. Nu ştiam cum să-mi fac ordine în propriul haos. Nici acum nu mă pot lăuda că ştiu, dar am învăţat să improvizez.
R.R.: Care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cei trei ani?
V.C.: Am învăţat să mă bucur de ceea ce fac.
R.R.: Crezi în teatrul făcut cu sudoare? Cât este talent şi cât este muncă?
V.C.: Cred în teatrul făcut cu pasiune. Unde e pasiune, clar este şi muncă, talentul fiind doar ingredientul ce întregeşte compoziţia.
R.R.: Reprezintă folosirea noilor tehnologii o variantă viabilă? Cât de confortabil eşti/ai fi cu utilizarea lor în spectacole şi cu inovaţiile pe care le aduc?
V.C.: Depinde de ceea ce vrei să spui şi de ce vrei să arăţi. Vrei să faci un spectacol în care să arăţi publicului cât de bun/rău ţi se pare progresul tehnologic? Atunci foloseşte-te de tehnologie pentru a-ţi spune punctul de vedere.
R.R.: Dramaturgie contemporană sau dramaturgie clasică? Spre care dintre cele două tinzi mai mult? Care dintre cele două ţi se pare mai ofertantă pentru a fi pusă în scenă?
V.C.: Instinctul mă face să aleg dramaturgia contemporană. Nu pentru că cea clasică mi se pare prăfuită, din contră, observ multe teme de actualitate în textele clasice, doar că stilul scrierilor contemporane rezonează mult mai puternic cu mine.
R.R.: Într-o lume atât de deschisă şi competitivă, care crezi că e cel mai eficient mod în care să te promovezi?
V.C.: Fiind autentic, încercând să-ţi vezi de propriul drum. Să nu cazi în capcana propriei minţi şi să ajungi un artist de duzină, care face ceea ce se cere. Să ai încredere în tine şi în propria imaginaţie.
R.R.: Ce relaţie ai sau ce relaţie ai vrea să ai cu publicul? Ce îţi place şi ce nu îţi place la el?
V.C.: Nu pot spune că am avut nu ştiu câtă experienţă cu publicul, dar din ceea ce am observat până acum, pot spune că este dificil. Este dificil să îl prinzi în poveste şi să-l ţii captivat.
R.R.: Există vreun artist care te inspiră? Cu cine ţi-ar plăcea să lucrezi?
V.C.: Sunt mulţi artişti plastici care mă inspiră. Iubesc să-mi petrec serile colectând imagini şi melodii pe care ştiu că le-aş putea reproduce în eventualele spectacole. Cred că îmbogăţirea universului vizual este esenţială.
R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
V.C.: Mi-aş fi încercat norocul cu scrisul de poezii.
R.R.: Ce mesaj ai pentru tine de peste 10 ani?
V.C.: Te-ai lăsat de fumat, prostule?