Studentă a specializării Teatrologie, clasa conf. univ. dr. Raluca Sas-Marinescu, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
Diana-Iuliana Ciupercă
Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Diana Ciupercă: O iubitoare de artă care este adusă din când în când cu picioarele pe pământ de un realism pragmatic.
R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
D.C.: Îmi plăcea să dansez şi mă fascinau balerinele rusoaice. Puteam să le urmăresc ore în şir în spectacolele pe care le găseam pe Youtube. Mergeam des la bibliotecă şi păstram un jurnal în care notam titlurile cărţilor pe care le citeam.
R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dusă de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
D.C.: Mă gândesc mult prea mult înainte de a lua o decizie.
R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
D.C.: La grădiniţă mergeam cu clasa la spectacolele teatrului de păpuşi din oraş. În clasa a cincea, în cadrul Liceului de Arte în care învăţam, aveam o materie numită Arta Păpuşarului. La un moment dat, profesoara ne-a învăţat cum să realizăm o marionetă dintr-o bilă de polistiren şi o şuviţă de păr desprinsă dintr-un catalog cu modele de nuanţe pentru păr. Improvizam apoi cu creaţiile noastre. La liceu am ales arta actorului.
R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
D.C.: Mă fascinează teatrul care se poate adapta la schimbările societăţii, teatrul care poate evolua odată cu lumea din care face parte. Câtă vreme va exista această evoluţie, cred că nu voi renunţa la această lume.
R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi teatrului?
D.C.: În primul rând, aş merge pe ideea că teatrul este imprevizibil. Nu există niciodată două reprezentaţii identice. Fapt care poate avea atât valenţe pozitive, cât şi negative. Teatrul este ceea ce se întâmplă live, pe scenă. Aş mai adăuga totuşi importanţa dimensiunii socio-politice. Teatrul e un melanj de Eros şi Thanatos.
R.R.: Cât de importante crezi că sunt teatrul şi contribuţia oamenilor de teatru în cadrul societăţii? Ce schimbări pot aduce?
D.C.: Întrebarea mă face să mă gândesc la teatrul independent, unde componenta social-politică este mai pregnantă. Acolo cred, într-adevăr, că prin spectacole bine documentate poate fi influenţată societatea. De exemplu, Reactor de Creaţie şi Experiment a realizat un spectacol, 99,6%, în care este abordată problema convieţuirii interetnice dintre români şi maghiari. Ca persoană venită în Cluj din afara acestei zone, pot spune că spectacolul m-a ajutat să înţeleg mai bine care este realitatea acestui conflict.
R.R.: Cât de des mergi la spectacole, cât de des citeşti (despre) teatru? Eşti ancorată în realităţile teatrului autohton?
D.C.: În facultate am profitat de gratuitatea de care am beneficiat şi am mers cât de des am putut atât la spectacolele Teatrului Naţional Cluj-Napoca, cât şi la cele ale Teatrului Maghiar de Stat. Am frecventat, de asemenea şi teatrele independente: Reactor de Creaţie şi Experiment, Fabrica de Pensule, ZUG Zone. Tot în cadrul facultăţii am început să citesc mult mai mult (despre) teatru, iar cursurile sunt structurate în aşa fel încât să te poarte de la începuturile teatrului până în prezent.
R.R.: Tot ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
D.C.: Din păcate, nu tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru. Anumite lucruri rămân doar la stadiul de încercări.
R.R.: Cum vezi poziţia dramaturgului sau a criticului de teatru în raport cu producţia unui spectacol? Crezi că ar trebui să fie prezenţă activă pe parcursul repetiţiilor?
D.C.: Cred într-un dramaturg în sens german, care să asiste la repetiţii şi să fie parte activă în cadrul acestora. Consider că şi un critic ar putea lua parte la acest proces. Dacă ar fi prezent la repetiţii, cu siguranţă percepţia sa asupra produsului final ar fi diferită. Personal, în facultate, am avut ocazia să fiu prezentă la câteva repetiţii pentru un spectacol dintr-un teatru independent. În mod sigur, având o viziune amplă asupra întregului proces, percepţia mea faţă de momentul premierei a fost diferită de percepţia pe care aş fi avut-o dacă aş fi văzut spectacolul pentru prima oară în acel moment.
R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Cum a fost dialogul cu celelalte specializări? Au existat colaborări cu cei de la actorie sau regie?
D.C.: Ca student la Teatrologie, ai de parcurs mai multe cursuri teoretice faţă de celelalte două specializări. Unele dintre acestea erau cursuri comune şi totodată prilej de relaţionare între secţii. Am colaborat în anul doi cu o colegă de la regie pe partea de prelucrare a textului, iar în cel de-al treilea an am avut o colaborare asemănătoare, dar de această dată cu un coleg de la regie şi un altul de la actorie. Per total, cred că ar fi fost loc de mai bine în acest sens.
R.R.: Care este cel mai important pe care l-ai învăţat în cei trei ani?
D.C.: Este foarte important să consumi cât mai mult teatru. Să mergi la spectacole, să citeşti. Trebuie să rămâi conectat în permanenţă la lumea din care faci parte.
R.R.: Ce alegi între dramaturgia contemporană şi dramaturgia clasică? Care dintre ele îţi este mai aproape ca exprimare?
D.C.: Am studiat foarte mult dramaturgia clasică şi mai puţin pe cea contemporană. Tind, totuşi, să mă îndrept către dramaturgia contemporană, dar consider că şi dramaturgia clasică reprezintă o infinită sursă de inspiraţie pentru orice om de teatru.
R.R.: Cât de relevantă crezi că mai este critica de teatru în zilele noastre? Mai este ea un formator de opinie pentru spectatori?
D.C.: Din ceea ce am observat în cei trei ani de studii, critica de teatru e mai cu seamă citită de cei care activează în acest domeniu. Poate fi un formator de opinie, însă ar fi nevoie ca această opinie să ajungă şi la publicul neavizat.
R.R.: Cum te raportezi la utilizarea noilor tehnologii pe scenă? Îmbunătăţesc sau alterează ele actul artistic?
D.C.: Sunt foarte deschisă în această privinţă. Mă pasionează teatrul multimedia şi încerc să descopăr cât mai multe forme ale sale, atât în spaţiul românesc, unde e mai puţin întâlnit, cât şi peste hotare, unde încerc să găsesc cât mai multe spectacole şi informaţii în mediul online. Consider că noile tehnologii au un potenţial enorm de îmbunătăţire a actului artistic, câtă vreme se pretează nevoilor actorilor. Folosirea noilor tehnologii e un pas absolut firesc în evoluţia teatrului secolului XXI. Chiar şi Piscator utiliza, în spectacolele sale, proiecţii de fotografii şi filme.
R.R.: Dintre opţiunile pe care ţi le oferă această specializare, spre care vrei să te îndrepţi?
D.C.: Mă pasionează mai mult partea de management/marketing artistic şi dramaturgie decât partea de jurnalism teatral. De când sunt studentă a acestei specializări, primesc des întrebarea: "Şi ce faci cu Teatrologia?". Răspunsul ar putea conţine o listă de posibile domenii de activitate la fel de lungă ca a unui student de la orice altă facultate. Singurul lucru diferit e reticenţa oamenilor în faţa unui absolvent de teatru.
R.R.: Ce părere ai despre politicile culturale actuale din ţară?
D.C.: Consider că există foarte multe iniţiative bune care se blochează în demersuri greoaie şi hârtii.
R.R.: Ce artişti apreciezi? Ce oameni de teatru te inspiră? Există vreun nume cu care ai vrea să colaborezi în viitor?
D.C.: Apreciez atât artiştii noştri autohtoni, cât şi pe cei străini. Sunt mai multe nume de artişti multimedia care mă fascinează în prezent. Carmen Lidia Vidu, Katie Mitchell sunt doar două dintre ele.
R.R.: Ce crezi că făceai dacă nu era teatrul?
D.C.: Probabil Litere. Dar mi-ar fi plăcut să învăţ programare.
R.R.: Ce mesaj ai pentru tine de peste 10 ani?
D.C.: Continuă să-nveţi şi nu te opri după primul rateu.