Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... Ema Onofrei - Galactoria, 2020


, un interviu cu

mai 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ema Onofrei, 22 ani, Cluj-Napoca
Studentă a specializării teatrologie, clasa conf. univ. dr. Raluca Sas-Marinescu, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Ema Onofrei

Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Ema Onofrei: Cineva care nu ştie să răspundă la întrebarea asta.

R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
E.O.: Străinii, întunericul şi furtunile. Ordinea e aleatorie.

R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dusă de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
E.O.: Chibzuiesc înainte de a mă lăsa dusă de val. E mai intens dacă eşti conştient.

R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
E.O.: Primul pe care mi-l amintesc e din clasa a 9-a, când am fost cu clasa la un spectacol. Mă uitam mai mult la public şi nu înţelegeam de ce lăcrimează unii spectatori.

R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
E.O.: Mă fascinează asemănarea teatrului cu realitatea şi faptul că orice acţiune din viaţa de zi cu zi poate fi teatrală dacă ştii cum să o priveşti. Nu cred că ar exista alt loc în care să pot povesti cât de multe mi-au transmis ochii unui om de stradă, iar ceilalţi să ducă discuţia foarte departe, să intre în povestea mea.

R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi teatrului?
E.O.: În primul an din facultate, un profesor a început cursul prin a ne învăţa cum să recunoaştem un pericol din mediul înconjurător, cum să ne dăm seama când un om devine periculos. Aşa am învăţat să văd. Dacă înainte eram delăsătoare şi naivă, acum îmi dau seama de asta şi sunt mai puţin delăsătoare şi mai puţin naivă. Teatrul mi-a oferit mult mai multe perspective decât mi-aş fi putut imagina că există.

R.R.: Cât de importante crezi că sunt prezenţa teatrului şi contribuţia oamenilor de teatru în cadrul societăţii? Ce schimbări pot aduce?
E.O.: Eu cred că teatrul nu va muri niciodată, chiar dacă se spune de ceva timp că e pe moarte, pentru că e arta care te provoacă cel mai mult. Nu cred că teatrul poate aduce schimbări de unul singur, dar ajută mult pe termen lung fără să-ţi dai seama şi fără să poţi demonstra asta. Nu avem de unde şti dacă tipul care şi-a luat viaţa de la 0 a făcut-o într-un moment de nebunie sau i-a venit în cap o replică dintr-un spectacol pe care l-a văzut acum trei ani.

R.R.: Cât de des mergi la spectacole, cât de des citeşti (despre) teatru? Eşti ancorat(ă) în realităţile teatrului autohton?
E.O.: Merg rar la teatru, citesc cărţi de teatru doar pentru facultate şi nu sunt curioasă să aflu detalii despre teatru. Nu am fost niciodată interesată în adevăratul sens al cuvântului şi ăsta e unul dintre motivele pentru care, uneori, simt că nu am ce căuta aici.

R.R.: Tot ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
E.O.: Am avut un debate cu o profesoară pe tema asta şi mi-a plăcut foarte mult ce a spus: "Când are loc un accident, teatrul devine eveniment". În rest, dacă nu se răneşte nimeni, orice are scenă, actor şi spectator este teatru, indiferent de formă.

R.R.: Cum vezi poziţia dramaturgului sau a criticului de teatru în raport cu producţia unui spectacol? Crezi că ar trebui să fie prezenţă activă pe parcursul repetiţiilor?
E.O.: Cred că dramaturgul este un om important care ajută atât la crearea spectacolului, cât şi la sprijinul moral al regizorului şi al actorilor. Este un intermediar între cele două tabere (aici mă refer mai degrabă la structura clasică regizor - actor - (şi poate) dramaturg, nu la trupele de teatru independent). Poate ieşi un spectacol foarte bun şi în lipsa dramaturgului, dar cu siguranţă o echipă care are dramaturg trăieşte mai mult. Cât despre critic... dacă vorbim despre cel care se consideră spectator, atunci duce o viaţă grea printre criticii elitişti. Dacă vorbim despre criticii care se cred superiori publicului şi chiar artiştilor, atunci teatrul ar fi mult mai atrăgător fără ei.

R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Cum a fost dialogul cu celelalte specializări? Au existat colaborări cu cei de la actorie sau regie?
E.O.: A fost cel mai frumos parcurs pe care l-aş fi putut avea într-o facultate. Am vrut să mă las de câteva ori, am lipsit cu săptămânile şi n-am mers la teatru mai mult de jumătate de an, dar toate astea pentru a mă dezvolta ca om. Am avut două colaborări (nereuşite) şi îmi recunosc partea de vină. Erau prea devreme pentru mine. Însă acum am multe planuri cu un prieten de la regie şi sunt mult mai entuziasmată. M-am ataşat de colegi şi de facultate - le-am reţinut ticurile şi le-am învăţat zâmbetele.

R.R.: Care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cei trei ani?
E.O.: Aroganţa.

R.R.: Ce alegi între dramaturgia contemporană şi dramaturgia clasică? Care dintre ele îţi este mai aproape ca exprimare?
E.O.: Dramaturgia contemporană, că doar şi eu sunt contemporană.

R.R.: Cât de relevantă crezi că mai este critica de teatru în zilele noastre? Mai este ea un formator de opinie pentru spectatori?
E.O.: Critica de teatru nu este deloc relevantă în România. Foarte puţini spectatori citesc cronici, artiştii citesc doar părţile în care sunt lăudaţi, iar criticii se citesc între ei pentru a judeca.

R.R.: Cum te raportezi la utilizarea noilor tehnologii pe scenă? Îmbunătăţesc sau alterează actul artistic?
E.O.: Se folosesc prea puţine noi tehnologii. Aş vrea ca teatrul să evolueze alături de societate, alături de celelalte arte. Faptul că este mai vechi decât tehnologia nu înseamnă că se poziţionează deasupra ei.

R.R.: Dintre opţiunile pe care ţi le oferă această specializare, spre care vrei să te îndrepţi?
E.O.: N-am idee. Cred că îmi voi da seama la master.

R.R.: Ce părere ai despre politicile culturale actuale din ţară?
E.O.: Ştiu că politicile culturale din ţara noastră sunt complicate şi e greu pentru oamenii implicaţi să-şi găsească un parcurs liniştit.

R.R.: Ce artişti apreciezi? Ce oameni de teatru te inspiră? Există vreun nume cu care ai vrea să colaborezi în viitor?
E.O.: Zhang Huan e un artist pe care l-am descoperit în timp ce făceam o temă pentru facultate. Îmi place că are diversitate în ceea ce face.
Da, vreau să colaborez cu Teatrul Naţional din Cluj-Napoca "Lucian Blaga" cu piesa Undeva-n Balcani, scrisă alături de colegele Irina şi Diana. Sunt sigură că vom reuşi!

R.R.: Ce crezi că făceai dacă nu era teatrul?
E.O.: Design grafic.

R.R.: Ce mesaj ai pentru tine de peste 10 ani?
E.O.: Vezi că se poate?



 Toate articolele despre Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020


0 comentarii

Spacer Spacer