Studentă a specializării regie teatru, clasa Conf. Dr. Mihai Constantin Ranin şi Asist. Dr. Răzvan Mureşan, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
Gyongyver-Maria Vereş
Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
G.-M.V: Eu sunt ceea ce sunt, un înger uman care a sosit aici să experimenteze.
R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
G.-M.V.: Mi s-a întâmplat să-mi reamintesc odată deschiderea, siguranţa cu care priveam, simţeam lumea când eram foarte micuţă. Mă fascinau natura, aventura, călătoriile, întâlnirile cu oamenii, prieteniile, învăţătorul nostru din clasa I-IV, pianul. Mă speriau atitudinile neclare pe care le percepeam din partea adulţilor. Plecarea mult prea repede a mamei mele. Visam la o lume îndepărtată pe care aş putea-o descrie astfel: felul în care mă simţeam când mă jucam în foişoare (filigorii), indicau o lume. Pe la opt ani am creat cu colegii un spectacolaş în foişorul pe care îl vezi când ieşi din studioul Radu Stanca. Un alt moment a fost când am privit aleea lungă al parcului central dinspre Teatrul Maghiar şi văzând cât de lungă este aleea - aşa o percepeam - cât şi lumina din capăt a ieşit din mine un mare Wouuuuww. În rest, la ce visam am formulat în adolescenţă spunând: "Vreau să fiu printre oameni în aşa fel încât acea prezenţă să conteze şi nici o zi să nu semene una cu alta. Să fie o schimbare permanentă".
R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dusă de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
G.-M.V.: Câteodată mă las dusă de val, alteori chibzuiesc prea mult. Cel mai mult iubesc momentele în care risc în mod autentic şi reuşesc să văd că am reuşit în ceva, orice ar fi, riscând.
R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
G.-M.V.: În şcoala generală aveam mereu abonament la teatru. Deseori vedeam spectacole la Teatrul Maghiar.
R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
G.-M.V.: Cred că prin teatru poţi reuşi să arăţi lucruri care nu se văd aşa uşor şi cred într-un teatru în care pot apărea esenţele existenţei şi în faptul că regizând sau jucând, poţi dizolva constrângerile unei realităţi deseori limitate sau înţepenite.
R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi teatrului?
G.-M.V.: Teatrul poate fi un agent al schimbării. Se realizează prin creaţie comună şi invită spectatorii să aleagă o experienţă împreună şi în acelaşi timp să experimenteze şi în mod individual, personal, în acest proces în care permite să fie atins şi atinge la rândul său.
R.R.: Teatrul poate fi considerat un mijloc prin care, ca artist, poţi să aduci schimbări societăţii?
G.-M.V.: Nu-mi pot imagina o societate în care să nu fie teatru. Ceva ar lipsi foarte mult. Viaţa poate ar deveni mai mentală decât este acum. Poţi aduce schimbări pentru că totdeauna ai sau poţi avea libertatea alegerii conţinutului şi modului de a o arăta pe scenă. Nu toţi oamenii aleg să vadă spectacole, dar pentru că valoarea omului individual este mult mai mare decât este considerat în prezent, teatrul poate să aducă schimbări care au efect şi asupra societăţii în cadrul căreia omul trăieşte, alege, experimentează.
R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectată la realităţile teatrului autohton?
G.-M.V.: Merg la spectacole, citesc despre teatru. Într-o oarecare măsură sunt conectată de realităţile teatrului autohton, însă vreau ca de acum să fie mai mult. Să mă conectez mult mai bine. Să călătoresc şi să văd diverse spectacole la noi sau în străinătate. Să cunosc specialişti care se ocupă cu asta şi să se nască colaborări, experienţe creatoare.
R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
G.-M.V.: Teatru este şi dacă un grup de copii spun că joacă teatru şi exprimă ceva. Însă răspunzând la întrebare, am avut momente când am zis că nu tot ce e prezentat pe scenă merită să fie numit teatru sau teatru de calitate, responsabil cu ceea ce transmite.
R.R.: Cum vezi poziţia regizorului în actul artistic: trebuie să aibă mereu ultimul cuvânt sau să colaboreze constant cu actorul?
G.-M.V.: Pentru mine, poziţia regizorului este una în care se comunică constant. În care sunt întâmpinate ideile tuturor. Viziunea regizorului, îndrumările sale sunt importante şi cred că trebuie să fie ascultate. Aportul celor care joacă este foarte valoros. Acum ce văd eu este că trebuie să ajungi la un nivel, atât regizorul, cât şi actorii, în care egoul să fie aşezat pe un scaun din spate şi să ajute doar la îndeplinirea actului creator în mod cât mai echilibrat. Cred că sunt oameni care pot lucra împreună şi sunt cazuri în care ei nu rezonează, nu se înţeleg. Omul se purifică, devine mai clar, mai limpede, interacţionând cu alţii şi acesta este un mare câştig.
R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
G.-M.V.: Mi-au lipsit anumite posibilităţi în a lucra, a crea, dar acestea le voi găsi dacă păşesc înainte, caut, comunic şi fac.
R.R.: Care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cei trei ani?
G.-M.V.: Mi-am dovedit că am curaj să risc, să aleg ceva nou şi complex ca potenţial de profesie şi pentru mine cel mai important în acest moment este ce am dobândit ca om, ca experienţă a sufletului meu. Viaţa mea nu va mai fi aceeaşi. S-a schimbat în bine.
R.R.: Crezi în teatrul făcut cu sudoare? Cât este talent şi cât este muncă?
G.-M.V.: Talentul este important, dar nu cel mai important. Poţi avea talente multiple, însă este necesar să înveţi, să te concentrezi, să magnetizezi domeniul, păstrându-ţi şi mărindu-ţi atenţia, interesul, curiozitatea, deschiderea. Şi mai important decât talentul sau munca este adâncirea iubirii autentice de sine pentru că astfel se creează viaţa, cadrul în care toate să se îmbine.
R.R.: Reprezintă folosirea noilor tehnologii o variantă viabilă? Cât de confortabilă eşti/ai fi cu utilizarea lor în spectacole şi cu inovaţiile pe care le aduc?
G.-M.V.: Am văzut spectacole în care s-au folosit tehnologii noi. Unele mi-au plăcut, se integrau în spectacol, în jocul actorului fără să-l umbrească, să distragă. Alteori nu m-au convins, dorindu-mi să văd mai puţine distrageri. Sigur, am multe de văzut de acum încolo, mai ales că tehnologia se dezvoltă foarte mult. Însă tehnologia trebuie să fie un instrument folosit cu grijă pentru ca teatrul să rămână teatru.
R.R.: Dramaturgie contemporană sau dramaturgie clasică? Spre care dintre cele două tinzi mai mult? Care dintre cele două ţi se pare mai ofertantă pentru a fi pusă în scenă?
G.-M.V.: Îmi place dramaturgia clasică. M-a surprins nu o dată prin actualitatea sa. În ceea ce priveşte dramaturgia contemporană citesc, sunt în căutare. Şi cred în unele dintre piesele care se scriu, se vor scrie fără să le fi văzut încă.
R.R.: Într-o lume atât de deschisă şi competitivă, care crezi că e cel mai eficient mod în care să te promovezi?
G.-M.V.: Rămânând în domeniu. Deschizându-mă către experienţe, oameni şi făcând teatru. Găsind soluţii pentru modul, cadrul în care să prezinţi un spectacol.
R.R.: Ce relaţie ai sau ce relaţie ai vrea să ai cu publicul? Ce îţi place şi ce nu îţi place
G.-M.V.: Îmi doresc, vreau să reuşesc să fac unul, două sau trei spectacole autentice, bune şi aş fi mulţumită. Cu gândul acesta am pornit către facultate. Asta necesită o alegere fermă şi concentrare, dar şi o relaxare, deschidere în paşii care urmează. Curiozitate, aventură şi manifestarea visului.
R.R.: Există vreun artist care te inspiră? Cu cine ţi-ar plăcea să lucrezi?
G.-M.V.: Sunt mulţi artişti cu care mi-ar plăcea să lucrez, de diferite naţii, cât şi cu cei pe care am avut prilejul să-i văd pornind în această profesie. Nu vreau să îi nominalizez.
R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
G.-M.V.: Ce ştiu că voi face: să scriu, să cânt cu vocea, la instrumente ca pianul şi chitara cu speranţa să creez un musical. Să fac design vestimentar şi voi vedea restul pe parcurs.
R.R.: Ce mesaj ai pentru tine de peste 10 ani?
G.-M.V.: Sinele meu din viitor îmi spune să mă conectez puternic cu Sufletul meu. Să am încredere în mine şi să preţuiesc această experienţă de trei ani pentru că deşi m-a purtat pe culmile şi adâncimile iubirii, mi-a adus limpezire şi calea va fi mai uşoară.