Opera Naţională din Paris oferă iubitorilor de spectacole lirice din întreaga lume, în această perioadă dificilă pentru cultură, singspiel-ul [1] Bastien şi Bastienne de Wolfgang Amadeus Mozart. Opera poate fi vizionată on line, în perioada 10 aprilie - 3 mai 2020 pe site-ul operadeparis.fr/magazine/bastien-et-bastienne-replay
Este o producţie a Academiei, conducerea muzicală - Iñaki Encina Oyón, regia Mirabelle Ordinaire, Scenografia-Philippine Ordinaire. Distribuţia: soprana Pauline Texier - în rolul păstoriţei Bastienne, tenorul Juan de Dios Mateos Segura - în rolul lui Bastien, iubitului păstoriţei şi basul Andriy Gnatiuk - în rolul magicianului Colas. Spectacolul într-un act este cântat în limba franceză, pe libretul lui Friedrich Wilhelm Weiskern, după o parodie a comedei Le devin du village (Ghicitorul satului) de Jean-Jacques Rousseau, scrisă de Charles Simon Pavart. opera a fost comandată de celebrul medic Franz Mesmer. Compusă de Mozart la vârsta de doisprezece ani, în 1768, această operă-miniatură (58 de minute), urmează tradiţia lui Christoph Willibald Gluck; este o suită [2] de arii simple şi duete graţioase, acompaniate de un mic ansamblu orchestral.
Povestirea reuneşte acţiunile a trei personaje - doi îndrăgostiţi şi un magician, pe nume Colas. Bastienne este foarte necăjită, fiincă logodnicul ei se arată nepăsător sau chiar, uneori, nestatornic. Ea vine la Colas să-i ceară sfatul. Acesta o învaţă să se arate mai indiferentă faţă de Bastien. Când în urma acestei stratageme Bastienne devine nedumerit şi necăjit, el îi solicită lui Colas sfatul. Acesta se preface că foloseşte vrăji (scoate o carte prăfuită şi rosteşte nişte cuvinte magice: Diggi, daggy, schurry, murry...). După ce se ceartă, în final îndrăgostiţii se împacă, iar magicianul le uneşte mâinile precum un preot şi îi face să fie bucuroşi.
Montarea realizată de Opera Naşională din Paris este una modernă. Peronajele au o vestimentaţie apropiată zilelor noastre (rochie cloche, salopetă). Jocul scenic este în ton cu atitudinea frivolă tipică începutului de secol XX. Decorul este simplu, un foişor de parc, din lemn, în care o orchestruţă cântă vesel, nişte stâlpi de bâlci cu indicatoare turistice, o căruţă pe două roţi, având deasupra o maşină de făcut vată de zahăr, precum şi o scară dublă de zugrav. Ultima imagine este sugestivă: luna de miere a celor doi protagonişti debutează cu gestul sărutului ce traversează puful de zahăr.
În deschiderea instrumentală apar teme melodioase, cu influenţe ale stilului Baroc. Geniul muzical mozartian se întrevede de la primele motive: echilibru, fără excese de virtuozitate vocală. Se aud recitative acompaniate de acordurile arpegiate ale clavecinului. Soprana Pauline Texier cântă cu dezinvoltură, natural, fără efort, îşi controlează excelent vocea, are o dicţie clară şi o strălucire adecvată în emisie. Ea foloseşte un vibrato strâns, cu frecvenţă mare şi amplitudine mică, în stil mozartian. Frazarea sa este una elegantă, suplă, fără accente bruiante. Înfăţişarea ei este iniţial una candidă. Îşi schimbă starea, devine indignată, face gesturi surprinzătoare (trage cu puşca de tir într-o ţintă dintr-o tarabă de parc de distracţie), calcă apăsat, cu toată talpa. Mimica sa e expresivă: ochii, palmele, mişcările simetrice ale braţelor.
Basul Andriy Gnatiuk dialoghează curgător, adaptând mereu tempo-ul şi intensitatea muzicii. Sub masca sfătuitorului se ascunde un fante.
Duetul cu soprana e bine sincronizat. Se simte în concepţia regizorală aluzia la teatrul bulevardier francez. Excelent realizat momentul invocaţiei, mai întâi vorbit, apoi cântat. Precum un liliac, îşi deschide aripile din costumul clasic pe care-l poartă, iar gesturile amintesc de cele ale geniului răului, vrăjitorul Rotbard din baletul Lacul Lebedelor de Piotr Ceaikovski (însă mai de grabă comice, decât înspăimântătoare).
Tenorul Juan de Dios Mateos Segura cântă foarte precis ritmic (acele suprapunctări conferă sprinteneală discursului muzical). Poartă la gât o crăvăţică roşie în stil cowboy.
Orchestra dirijată de Iñaki Encina Oyón acompaniază discret, precis, vioi, cu intervenţii pline de umor.
Un spectacol care descreţeşte fruntea! Merită văzut!
NOTE
[1] Succesiunea numerelor operei: 1. Intrada; 2. Aria Cel mai drag prieten al meu m-a părăsit; 3. Dialog O, această trădare; 4. Aria Acum voi merge la păşunat; 5. Aspectul lui Collu - interludiu orchestral; 6. Aria A pregătit întrebări pentru un copil neajutorat; 7. Dialog Bună dimineaţa, domnule Colas; 8. Aria Când Bastien al meu glumea; 9. Dialog Frumoasa doamnă îşi ştie drumul; 10. Aria Aş dori şi eu câţiva băieţi; 11. Aria Nu vă faceţi griji; 12. Duet La sfaturile pe care le-am dat; 13. Dialog Iată! 14. Aria Mulţumesc mult; 15. Dialog De asemenea, aveţi să reflectaţi; 16. Aria Du-te! Spune-mi o fabulă; 17. Dialog Adevărul; 18. Aria Diggi, Daggi; 19. Dialog Te implor; 20. Aria Obrajii frumoşi ai iubitei mele; 21. Dialog Uite-o! Asta ai să faci; 22. Aria El era altfel, loial şi devotat mie; 23. Dialog Iartă-mă, Bastienne! Sunt vrăjit de război! 24. Aria Du-te acolo! Eu sunt; 25. Dialog Priveşte-mă din nou; 26. Aria Sfidarea ta sporeşte;27. Dialog Ce este? Ce te opreşte, Eu? 28. Duet Du-te, du-te, du-te! Inimă a Flandrei; 29. Terţet Copii, copii! Vedeţi după furtună şi ploaie.
[2] singspiel este un gen liric german, de obicei comic, înrudit cu opera buffa italiană, opéra comique franceză şi ballad opera engleză. Singspiel include masive porţiuni de dialog vorbit. W.A. Mozart a scris capodopere ale genului (Flautul fermecat şi Răpirea din Serai). Singspiel a înlăturat opera seria germană, dar a intrat în declin ca urmare a popularităţii operelor lui Giachino Rossini.