Repertoriul prezentat de muzicieni a cuprins arii, cavatine, valsuri, duete, terţete şi cvartete vocale din opere şi operete, precum: I Pagliacci de Ruggiero Leoncavallo, Don Pasquale de Gaetano Donizetti, Amleto de Franco Faccio, Tosca de Giacomo Puccini, Mefistofele de Arrigo Boito, La Bohème de Giacomo Puccini, Il Barbiere di Siviglia de Gioachino Rossini, zarzuela La tabernera del Puerto (Cârciuma portului) de Pablo Sorozábal Mariezkurrena şi Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart.
A fost o seară de mare bucurie atât pentru public, cât şi pentru interpreţi. Recitalul a marcat de asemenea un moment aniversar: se împlineau nouă ani, de când baritonul Daniel Pop a devenit solist al Operei bucureştene.
Ascultam voci fine, foarte lucrate, în care timbrul se întretăia cu fluctuaţia intensităţilor sonore, modelând arii celebre, acompaniate de pian. Paradoxal, absenţa orchestrei, a figuranţilor şi a decorului îmi permitea o mai mare concentrare asupra solistului vocal. În fundal, pe o pânză se schimbau lent culorile, după fiecare arie: de la roşu aprins, la portocaliu, gri, albastru, verde sau galben.
Recitalul a debutat cu Prologul Si può? Si può din opera I Pagliacci interpretat emoţionant şi plin de tragism de către baritonul Daniel Pop, aflat într-o excelentă formă vocală, cu o adaptată gestică şi mişcare scenică. În economia operei lui Ruggiero Leoncavallo, Prologul este expus de unul din personajele operei, comediantul Tonio. Baritonul Daniel Pop ne transmitea acum, că subiectul acţiunii ce va urma este inspirat din viaţa reală. Cântând în italiană, el spunea publicului că actorii nu trebuie consideraţi simpli comedianţi, al căror rol ar fi doar să distreze publicul; ei sunt în primul rând oameni, ce au sentimente fireşti.
După introducerea pianului în tempo Vivace, avansând câte puţin spre marginea scenei, în prim plan, salutând, vocea baritonului se înălţa amplu, din ce în ce mai autoritară, cântând şi recitând cu accente patetice. Apoi, starea de spirit se schimba, totul fiind cuprins de tristeţe, iar silabele erau cântate în manieră legato, cu izbucniri sporadice con dolore. Am admirat vocea sa tunătoare, cu sublinieri incisive.
A urmat una dintre invitatele de onoare ale recitalului, Silvia Micu. Soprana a cântat Cavatina Norinei Quel guardo, il cavaliere... So anch'io la virtù magica (Ce privire, cavalere... Şi eu cunosc virtutea magică), din opera Don Pasquale de Gaetano Donizetti.
O operă în care "muzica lui Donizetti oscilează între comic şi sentimental (...), iar bufoneriile actorilor de pe scenă nu mai sunt decât o suprafaţă, ca şi cum personajele (mai degrabă decât actorii) şi-ar juca propriile lor roluri"[6]. În tabloul 2, scena 4 din primul act al operei, Norina, o tânără văduvă, iubită de Ernesto, lecturează un roman de dragoste. După ce a citit cu voce tare un pasaj, ea afirmă că ştie cum să-i folosească pe bărbaţi, pentru a-şi atinge scopurile. Norina este echivalentul personajului Colombina din Commedia dell'arte (frumoasă, foarte răutăcioasă, nu-şi poate ţine limba în buzunar, ea îl duce de nas pe Arlequino). Soprana Silvia Micu a întruchipat magnetizant acest personaj. Într-o rochie fabuloasă, aurie strălucitoare, cu mişcări legănătoare, mimică expresivă şi un zâmbet parşiv afişat, a cântat excelent acest recitativ. Fioriturile şi pasajele de coloratură erau interpretate cu agilitate şi acurateţe. În secţiunea Allegretto, în sol minor, acele salturi ascendente, pe intervalul de sextă, căpătau elan, prin sprintena suprapunctare a formulei ritmice. Frazarea elegantă liniştea melodia, prin acele triolete ce lenevesc splendid mişcarea. Finalul Mi piace scherzar (Îmi place să glumesc) a sunat strălucitor.
Seara lirică a continuat cu aria lui Amleto Essere o non essere, din opera Amleto de Franco Faccio, în interpretarea tenorului Alin Stoica.
Opera Amleto este creată după piesa lui Shakespeare, Hamlet. Lucrarea aparţine mişcării pentru reînnoirea tradiţiei operei italiene, Scapigliaturace, ce a fiinţat între anii 1860-1870. Uitată multă vreme, opera Amleto reapare în 2014, la Journal Theatre din Albuquerque, New Mexico, SUA.
În Actul II, scena 1, acţiunea operei se petrece în castelul lordului Chamberlain Polonio, tatăl Ofeliei. Acesta încearcă să-i convingă pe Claudio şi Geltrude, că melancolia lui Amleto este un simptom al dragostei sale pentru Ofelia. Când cei trei se retrag, Amleto intră, meditând asupra ideii de sinucidere: Essere o non essere (A fi sau a nu fi).
Am admirat tensiunea dramatică crescută gradat, timbrul vocii şi agogica, cu acele fermate ce astâmpărau din când în când durerea. Alin Stoica transmite publicului prin intermediul sunetelor muzicale, sentimente diverse, cu o mare sinceritate şi mai are şi darul de a alina sufletele, cu vocea sa.
Aria Floriei Tosca - Vissi d'arte, vissi d'amore (Am trăit pentru artă, am trăit pentru dragoste), din actul II, al operei Tosca de Giacomo Puccini, a fost interpretată de soprana Bianca Mărgean.
Este momentul în care baronul Scarpia, şeful poliţiei secrete din Roma. îi cere Floriei Tosca să i se ofere pentru o noapte, în schimbul eliberării iubitului ei, pictorul Mario Cavaradossi, care l-a ajutat şi adăpostit pe Cesare Angelotti, fost consul al Republicii Romane, după evadarea acestuia, din închisoarea Castelului Sant'Angelo. Tosca se gândeşte la soarta ei, la modul în care viaţa iubitului ei, este la mila baronului, Ea cântă un monolog intim, în care îl întreabă pe Dumnezeu, de ce este pedepsită astfel. Acest Andante liric este bazat pe motivul Floriei Tosca din primul act al operei. Cea mai celebră arie a operei, ironia sorţii, a fost considerată de însuşi compozitorul italian ca o eroare, din cauza faptului că întârzie desfăşurarea acţiunii.
Bianca Mărgean a interpretat această arie de soprană spinto, cu mult tragism. Ascultam firul melodic descendent, cântat cu lentoare, în dolcissimo, con grande sentimento. Confesiunea se derula în piano. Am trăit pentru artă, am trăit pentru dragoste, nu am rănit nicio fiinţă vie! / Cu o mână discretă am ajutat oriunde am văzut mizerie. / Întotdeauna cu credinţă sinceră, rugăciunea mea s-a înălţat. Modulaţia la tonalitatea omonimă a adus şi o caldă schimbare a timbrului vocal. Minunat a sunat momentul Am dat fiori altarului (alzandosi con anima), în care tensiunea emoţiei izbucnea, conducând la culminaţia de pe acuta prelungă si bemol, luată cu o mare acurateţe intonaţională şi susţinută generos.
A urmat Aria lui Mefistofele, Son lo spirito che nega sempre tutto (Eu sunt spiritul care neagă întotdeauna totul), din actul I, scena 2, din opera Mefistofele de Arrigo Boito, în interpretarea cunoscutului bas Marcel Roşca. Subiectul operei este inspirat de piesa Faust, scrisă de Johann Wolfgang von Goethe.
Am simţit de la primul sunet emis de basul Marcel Roşca forţa sa dramatică. Este o arie ce necesită un sunet de bas 'cavernos', cu o intensitate feroce. Într-adevăr am perceput angajarea plenară a interpretului. Iar cele două serii de fluierături spectaculoase, aveau o doză imensă de sarcasm.
Recitalul liric a continuat cu Valsul Musettei, Quando m'en vo'/ Quando me'n vo' soletta per la via (Când mă plimb / Când merg singură pe stradă), din actul II, al operei La Bohème de Giacomo Puccini, în interpretarea sopranei Silvia Micu.
Este momentul din operă în care Musetta cântă la Cafeneaua Momus, în prezenţa amicilor ei boemi, sperând să recâştige atenţia lui Marcello, prietenul ei ocazional. În Tempo de Vals lent, ea cântă pe versuri încărcate de romantism: Când mă plimb / Când merg singură pe stradă, / Oamenii se opresc şi se uită la mine / Şi-mi cercetează toată frumuseţea / Din cap până în picioare... / Şi apoi gust gustul uşor / Care transpare din ochii lor / Şi care poate să perceapă farmecele manifeste / pentru multe frumuseţi ascunse. / Aşadar, parfumul dorinţei este în jurul meu, / mă bucură! / Iar tu, ştiind, îţi aminteşti şi tânjeşti, / te îndepărtezi de mine? / Ştiu foarte bine: / nu vrei să-ţi spui neliniştea / Dar simţi că mori!
Soprana Silvia Micu a interpretat această confesiune cu tentă nostalgică, etalând eleganţă şi gingăşie. Firul melodic curgea lin, iar sunetele se legau printr-un fin acordaj vocal al silabelor. Splendid au sunat subtilele încetiniri, urmate de reluări ale mişcării, precum şi acel fragment A tempo espansivo.
Baritonul Daniel Pop a revenit pe scenă şi a interpretat una dintre cele mai populare arii şi piese de rezistenţă, din repertoriul de operă, cea a lui Figaro, din actul I, din Barbiere di Siviglia de Gioachino Rossini. Această cavatină, Largo al factotum, este apreciată datorită seriilor de «Figaro, Figaro, Figaro» şi «bravo, bravissimo şi fortunatissimo» (superlative cu sufixul italienesc -issimo), care necesită virtuozitate şi măiestrie din partea baritonului. Publicul a fost entuziasmat de verva, umorul agilitatea, dicţia şi omogenitatea timbrală pe tot ambitusul - transmise cu măiestrie de baritonul Daniel Pop, prin intermediul muzicii lui Rossini.
A urmat Aria lui Leandro No puede ser (Nu poate fi) din Actul II, al zarzuelei La tabernera del Puerto (Cârciuma portului) de Pablo Sorozábal, în interpretarea tenorului Alin Stoica. Zarzuela este o operetă spaniolă, corespondenta genului tradiţional al vodevilului francez. Acţiunea are loc în portul oraşului imaginar Cantabreda, undeva în nordul Spaniei. În această romanţă celebră, Leandro se întreabă cu voce tare - poate Marola să fie o femeie chiar atât de rea? Nu, ea este nefericită, dar nu l-ar minţi niciodată. Alin Stoica a interpretat această frumoasă melodie cu autentică trăire, evocând temperamentul spaniol. Inflexiunile muzicii exprimau durerea : Nu poate fi o sirenă ieftină care mi-a otrăvit fiecare moment din viaţă. Nu poate fi aşa! Pentru că am văzut-o rugându-se, pentru că am văzut-o iubind, pentru că am văzut-o plângând!
Duetul Zerlina - Don Giovanni, Là ci darem la mano (Acolo ne vom da mâinile), din actul I al operei Don Giovanni de W.A. Mozart, a fost cântat de soprana Silvia Micu şi baritonul Daniel Pop. Este momentul din operă, în care Don Giovanni tocmai a cunoscut-o pe Zerlina şi pe logodnicul ei, Masetto, pe care îl vrea îndepărtat, pentru a o seduce pe Zerlina. De fapt suntem în prezenţa unui duettino, deoarece de abia la sfârşit se cântă împreună. Am admirat timbrul dolce al celor doi parteneri, Silvia Micu şi Daniel Pop, precum şi frumoasa realizare a trecerii către secţiunea în care tempo-ul devine mai alert (Andiamo), cu acea melodie cromatică.
În interpretarea Ariei lui Don Basilio La calunnia (Aria calomniei), din opera Il Barbiere di Siviglia de Gioachino Rossini, basul Marcel Roşca a încântat publicul, făcând o gradare magnifică în descrierea muzicală a modului în care calomnia se naşte încet şi, mai apoi, cum câştigă din ce în ce mai multă putere, strecurându-se în mintea oamenilor. Până şi gestul final al interpretului, acela de a se uita la ceas, a fost bine plasat.
A urmat Duetul Mimì - Marcello, din actul al III-lea al operei La Bohème de Giacomo Puccini, în interpretarea sopranei Bianca Mărgean şi a baritonului Daniel Pop, după care auditoriul a ascultat şi Terţetul din actul al III-lea, Rodolfo, Marcello şi Mimì, din aceeaşi operă, cântat de soprana Bianca Mărgean, tenorul Alin Stoica şi baritonul Daniel Pop.
Donde lieta uscì (De unde a ieşit fericită), din aceeaşi operă Boema, este aria pe care Mimi o cântă lui Rodolfo, imediat după ce aceştia decid să se despartă. Soprana Bianca Mărgean a interpretat-o cu multă sensibilitate. Mişcarea molto lento, alături de simplitatea expresiei, au introdus în scenă o atmosferă sfâşietoare, plină de tragism.
Cvartet Mimì, Rodolfo, Musetta, Marcello - Dunque è propio! Addio, dolce svegliare alla mattina / Che facevi, che dicevi...(Deci s-a terminat cu adevărat! / Adio, dulce trezire a dimineţii! Ce făceai, ce spuneai), din actul III, al operei Boema de Giacomo Puccini a fost cântat cu gingăşie de către soprana Bianca Mărgean, tenorul Alin Stoica, soprana Silvia Micu şi baritonul Daniel Pop. Un moment din operă, de o rară sensibilitate.
Pianista Liana Mareş [7] a susţinut un adevărat tur de forţă, acompaniind amfitrionul şi pe invitaţii săi, non-stop, într-o manieră impecabilă, cu rafinament, precizie ritmică, adaptare timbrală şi dinamică, precum şi cu sincronizarea intenţiilor agogice ale protagoniştilor serii.
Pe parcursul întregului recital, interesul publicului creştea pas cu pas, culminând cu bisul tradiţional: Brindisi - Libiamo [8], din Traviata de Verdi, ce a adus pe scenă toţi soliştii serii, având cupele de şampanie pline, iar auditoriul aplaudând entuziasmat în ritmul muzicii (amintind de atmosfera Marşului Radetzki de la Musikverein din Viena, în celebrele concerte de Anul Nou).
A fost o seară lirică splendidă: un colier din care nu lipsea nici o piatră nestemată: artist viu şi auditoriu viu. Ne mulţumeam unii altora că putem din nou să savurăm frumuseţea muzicii de operă. Era acolo, în sală, un fluid de artă autentică, în care cei doi poli se completau.
NOTE
[1] Baritonul Daniel Pop este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, secţia Canto. Este laureat al unor competiţii internaţionale lirice precum: Concursul International de Interpretare din cadrul Jocurilor Mondiale Delfice, Saratov, Rusia, 2008, Concursul Naţional de Interpretare Marţian Negrea, Ploieşti, 2009, Concursul Liric International Salicedoro, Salice Terme-Godiasco, Italia, 2010, Concursul liric Internaţional Marcello Giordan-Catania, Sicilia, Concursul Liric International Magda Olivero, Milano, Italia, 2010 (unde a obţinut Bursa de studiu Ilaria Rossetti), Premiul Special al Juriului pentru cea mai buna interpretare realizată de un tânăr solist la Concursul Le Grand Prix de l'Opera, Bucureşti, 2013. Daniel Pop a debutat la Opera Naţională din Bucureşti în stagiunea 2012/2013, cu rolul titular din opera Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart şi cu rolul Belcore din opera Elixirul dragostei de Gaetano Donizetti. A cântat de asemenea, în premiera Carmina Burana de Carl Orff, din 2019, de la Opera Naţională din Bucureşti, Trubadurul de Giuseppe Verdi la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa, apoi în rolul Marcello din Boema de Giacomo Puccini. A fost invitat la festivaluri precum: Bucharest Music Film Festival 2013. Baritonul Daniel Pop este membru în Corul Academic «Divina Armonie».
[2] Bianca Mărgean provine dintr-o familie de muzicieni. A studiat la Colegiului Naţional de Arte Dinu Lipatti din Bucureşti, la clasa profesoarei Georgeta Ionescu. Apoi, Bianca a uramat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucuresti, mentor fiindu-i celebra soprană Maria Slătinaru-Nistor. A continuat studiile de masterat cu regretata soprană Eleonora Enăchescu, iar în prezent studiază cu Ira Siff, Lucy Arner şi Liora Maurer (Metropolitan Opera), atunci când se află la New-York. În ţară, frecventează cursurile de măiestrie susţinute de tenorul Marius Vlad Budoiu, de la Cluj. A colaborat cu Opera Naţională din Iaşi, începînd din noiembrie 2015, iar in prezent colaborează cu Opera Naţională din Bucureşti. Bianca Mărgean a câştigat competiţii precum: Concursul Internaţional Hariclea Darclée Brăila (2012), Concursul Naţional Victor Giuleanu, Bucureşti (2011), Concursul Umberto Giordano din Foggia, Italia (2013), Concursul Internaţional Ottavio Ziino de la Roma (2013), Concursul Internaţional Elena Teodorini, Craiova (2013). A interpretat roluri precum: Maddalena în Andrea Chénier de Umberto Giordano la Festivalul Baveno din Italia, Cio-cio-san în Madama Butterfly şi Mimì în La Bohème de Giacomo Puccini, in cadrul programului IVAI din Tel Aviv, Israel. A apărut ca solistă în Stabat Mater de Gioachino Rossini, la Sala Radio, alături de orchestra UNMB. [3] Soprana Silvia Micu, născută la Braşov. Iniţial studiază pianul, apoi studiază canto la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A câştigat premii la competiţii lirice precum: Peter Maag - pentru cea mai bună interpretare a unei arii Mozart şi premiul Filarmonicii din Verona la Concursul Maria Callas, concursul Haricleea Darclee, Concursul Mihail Jora. S-a perfecţionat cu mariana Nicoleso. A interpretat rolul lui Musetta, în La Boheme, la Opera Naţională Bucureşti, Susanna în Nozze di Figaro, Contessa în Nozze di Figaro, Mimi în La Boheme, Oscar în Un ballo in maschera, Almirena în Rinaldo, Frasquita în Carmen, Yvette în The Passenger, Adina în Elisir d'amore şi Norina în Don Pasquale. Colaborează cu Transilvania Philarmonic, Sibiu Philarmonic, George Enescu Philarmonic, National Opera House Bucharest, Hessische Staatstheater Wiesbaden, Theatre Chemnitz, Theatre Pforzheim and National Danish Opera, Oradea Philarmonic, Haydn di Bolzano Philarmonic.
[4] Tenorul Alin Stoica, s-a născut în 1987, a urmat cursurile Colegiului Naţional de Arte Dinu Lipatti din Bucureşti şi apoi. A absolvit canto la Universitatea Naţională de Muzică. A debutat la Opera Naţională din Cluj, în anul 2014 cu rolul Alfredo din opera Traviata de Giuseppe Verdi. Este solist al ONB din 2016. A câştigat Marele Premiu Luciano Pavarotti, la Sarzana, Italia. S-a perfecţionat cu Marius Budoiu, Eugenia Moldoveanu, Marina Krilovici şi Mariana Nicolesco. A interpretat roluri precum: Cavaradossi (din Tosca), Turiddu (Cavalleria Rusticana), Alfredo (Traviata), Don Josteme (Carmen) şi Rodolfo (Boema) şi Ciprian Porumbescu din Lăsaţi-mă să cânt de Gherase Dendrino. Tenorul Alin Stoica a efectuat turnee în Europa. A cântat alături de Plácido Domingo, José Carerras, Angela Gheorghiu, Francisco Melli, Fabio Armiliato, Il Volo, Andrea Bocelli, Zucchero şi Eros Ramazzotti. A participat la Gala Aniversară - 95 de ani de la instituţionalizare, cântând în duet alături de soprana Anita Hartig. Alin Stoica a fost invitat în diferite jurii ale unor concursuri (Tinere talente - Allegria).
[5] Basul Marcel Roşca a cântat la Opera Naţională din Bucureşti până în anul 1984, când a plecat în Germania, unde a ajuns bas al Operei din Essen.
https://www.operabase.com/artists/marcel-rosca-11023/bio/ro
[6]Abbate, Carolyn and Parker, Roger: A History of Opera. The Last Four Hundred Years (O istorie a operei), 2012, traducere din engleză de Cosmin Nedelcu editura Vellant, 2019, pag. 183.
[7] Liana Mareş are dublă specializare - pian/clavecin - ca absolventă a Facultăţii de Interpretare Muzicală a Universităţii Bucureşti, clasa prof. univ. Veronica Gaşpar (pian) şi clasa prof. univ. Ogneanca Lefterescu (clavecin). În anul 2011 a susţinut cursuri de perfecţionare la Teatro Alla Scala din Milano şi tot în acelaşi an i se atribuie un certificat de formator de artişti lirici, obţinut în cadrul proiectului finanţat din Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, implementat de Opera Naţională Bucureşti. Din 1998 este pianist corepetitor la Opera Naţională fin Bucureşti. A colaborat cu Filarmonica George Enescu din Bucureşti, Teatrul Naţional de Operetă Ion Dacian şi a susţinut recitaluri de pian la Ateneul Român, Sala Dalles, Muzeul Cotroceni, Muzeul Peleş. A întreprins, alături de ansamblul Operei Naţionale Bucureşti, turnee în Franţa, Grecia şi Israel. Pe parcursul anilor 2015-2016, Liana Mareş a participat, în calitate de pianist, la concertele din seria De la Bach la Enescu şi Oedipe pe înţelesul tuturor, organizate de Muzeul Naţional George Enescu în diferite localităţi din ţară, în scopul promovării creaţiei enesciene în rândul iubitorilor de muzică.
[8] Libiamo, libiamo ne' lieti calici, che la bellezza infiora / E la fuggevol, fuggevol ora s'inebriì a voluttà.