Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... Tania Andrea Olah - Galactoria, 2020


, un interviu cu

aprilie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Tania Andrea Olah, 24 ani, Dej
Studentă a specializării actorie, clasa prof. univ. habil. dr. Miklós Bács, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Tania Andrea Olah

Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Tania Olah: Mă numesc Olah Tania Andrea, sunt studentă la actorie. Am absolvit de asemenea şi Academia de muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, secţia canto clasic, am 24 de ani şi sunt din Dej, judeţul Cluj. Iubesc arta (dansul, actoria, muzica, opera, cântatul, pianul, pictura, desenul). Le aplic pe toate acestea atât pe scenă cât şi în puţinul timp liber.

R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
T.O.: Am fost o fată foarte energică, veselă şi sociabilă, dar în acelaşi timp şi singuratică din cauza faptului că am fost unicul copil al părinţilor, dar şi pentru că am avut o fire obositoare pentru cei din jurul meu. Energia mea nu se consuma niciodată şi deveneam insuportabilă. Dar mereu am putut să mă distrez şi singură, pentru că orice obiect banal a fost folosit de către mine într-un mod creativ, astfel distracţia a fost pe cinste, reuşeam să mă joc chiar şi cu un fir de iarbă sau cu o pietricică (atunci când nu îmi găseam partener de joacă pe care să-l stresez). Sensibilitatea, empatia şi iubirea mea pentru animale au fost prezente încă din copilărie. Mă fascina veselia, mereu eram cu zâmbetul pe buze, chiar şi acum, indiferent de starea pe care o am. Iubeam oamenii din jurul meu, mă împrieteneam cu oricine (şi am fost pregătită pentru joacă în orice moment). Mă speria violenţa pentru animale, sufeream de fiecare dată când am văzut un animăluţ agresat. Visam să fiu o vedetă, astfel cântam, recitam poezii născocite de mine oriunde: în curte unde mă jucam, la mine în cameră sau în scara blocului. Organizam şi spectacole de păpuşi pentru mama sau pentru alţi prieteni (precum alte jucării şi păpuşi), am improvizat un loc potrivit în camera mea, cu scaune şi pături, iar apoi am început cu multă zarvă jocul. Păpuşa mea preferată din spectacolele mele a fost: Domnul Diavol, avea o faţă roşiatică, cu un zâmbet ciudat, corniţe pe creştetul capului şi o pelerină neagră. Jocul devenea distractiv când apărea acest mic diavol şi râdeam (fiind în rol) strident şi malefic.

R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
T.O.: Primul contact cred că l-am avut cu toţii în copilărie. Adesea mă jucam de-a mama sau de-a învăţătoarea sau de-a vânzătoarea, medicul etc., aveam toate jucăriile cu care puteam să îmi rezolv statutul după preferinţe. Al doilea contact cu lumea teatrului l-am avut la biserică, când se organiza spectacolul de Crăciun. După aceea la liceu adesea ne cerea profesoara de franceză să improvizăm diferite scene. Mereu mi-am dorit să joc mai mult decât mi s-a cerut, mă simţeam în stare de mult mai mult decât aceste mini intervenţii, iar această dorinţă de a juca m-a condus spre facultatea de teatru. Şi abia atunci am avut cu adevărat contact cu lumea teatrului.

Tania Olah - Regina Roşie, Minuni şi cioburi de oglindă (foto: Daniel Popa)

R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi tu teatrului?
T.O.: Teatrul pentru mine reprezintă viaţa. Spun viaţă pentru că este ceva complex, implică totul (exact ca şi în viaţă): plăceri, neplăceri, dorinţe, tristeţe, fericire, oboseală, energie, nervi, ambiţie etc., iar toate aceste stări îşi fac prezenţa atât în culise, cât şi pe scenă. Teatrul este o lume diferită... şi odată ce ai intrat în ea, nu mai poţi ieşi. Cu toate greutăţile, îţi doreşti tot mai mult şi mai mult să avansezi şi să ai rezultate cât mai bune din punct de vedere artistic. Pentru mine, teatrul este cel mai bun mijloc de a mă exprima şi de a mă pune în evidenţă, artistic vorbind, pentru că el, Teatrul, are multe căi de exprimare: dans, limbaj corporal, cuvinte, cântat etc.

R.R.: Consideri teatrul ca pe un instrument prin care tu, ca artist, să poţi schimba ceva în societate?
T.O.: Într-adevăr, teatrul are un mare efect asupra publicului atunci când un artist doreşte să transmită ceva anume. Consider că poţi schimba mici lucruri în societate, dar nu cred că poţi schimba o lume întreagă, deşi ar fi ideal, dar pentru asta avem nevoie de timp, de un public empatic şi de oameni curioşi care iubesc arta.

R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
T.O.: Teatrul este artă, iar arta transmite emoţii publicului, are un scop clar, iar această artă se bazează pe tehnici actoriceşti. Nu tot ce este pe scenă se poate numi artă/teatru.

R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
T.O.: În teatru mă fascinează scena, deoarece ea este locul unde pot să mă metamorfozez şi să fiu cine vreau eu să fiu sau ce mi se cere să fiu. Scena mă va ţine în continuare în această lume, pentru că acolo o să fac cunoştinţă cu personajele mele. Personajele sunt mai puternice şi mai interesante decât noi, civilii. Ele pot fi criminale, prostituate, regine, nebune, diabolice etc., pe când noi suntem doar oameni simpli. Aceste eu-uri mă fascinează şi îmi fac viaţa mai colorată. Dacă nu aş fi în această lume, aş avea o viaţă plictisitoare în care aş fi nevoită să am o singură identitate. Astfel voi rămâne în această lume să experimentez toate laturile fiinţei mele (cea feminină, băieţoasă, cinică, puternică, rafinată, naivă, blândă, diabolică etc).


Tania Olah - Irina, Suflete zbuciumate (foto: Alex Şerban)

R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectată la realităţile teatrului autohton?
T.O.: Când am puţin timp liber, încerc să mă destind mergând la spectacole, atât la teatru cât şi la operă. Vizionând spectacole, învăţ multe; şi mereu mă ambiţionează un spectacol bun, mă pune pe gânduri şi încerc să mă avânt cu şi mai multă dorinţă pe scena de lucru.

R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dusă de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
T.O.: Chiar dacă am o fire mai zglobie şi îmi place să mă distrez, să dansez, să râd, mereu am avut limite/reguli şi am avut grijă să nu le încalc, astfel am fost vigilentă înainte de a acţiona în orice situaţie.

R.R.: Crezi că este (şi) responsabilitatea actorului în legătură cu ceea ce aduce pe scenă, ori el trebuie doar să asculte de cererea publicului, a regizorului, a directorului teatrului?
T.O.: În opinia mea, actorul are o mare parte de responsabilitate în tot ce aduce pe scenă, el este fizic şi psihic acolo în faţa publicului. El trebuie să propună şi să improvizeze ca regizorul să aibă cu ce lucra (iar actorul să nu devină doar un simplu robot pe scenă căruia i se dictează pas cu pas ce să facă, astfel nu devine nimic organic.) Pe de altă parte, rolul regizorului este la fel de important, el trebuie să dea indicaţii precise şi clare ca să îmbunătăţească jocul actorului, să aibă de asemenea răbdare şi pentru rectificări. Actorul, regizorul, directorul de teatru şi publicul sunt ca o orchestră: toţi trebuie să lucreze împreună, în armonie unul cu celălalt, iar pentru asta e nevoie de bunătate, răbdare, energie pozitivă, respect şi inteligenţă. Arta se face cu dragoste şi înţelegere, nu prin chin şi răutate. Un spectacol creat prin iubire are un efect pozitiv atât asupra publicului cât şi asupra actorilor care joacă liniştiţi cu voinţă şi poftă de lucru, iar în schimb, un spectacol făcut cu stres şi chin, nu are acea strălucire, îşi pierde farmecul. Atunci când o să înţelegem asta, abia atunci o să creăm cu adevărat. Indiferent de cererea publicului sau a directorului de teatru, un spectacol făcut cu drag va avea succes oriunde.

R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
T.O.: Şcoala de teatru îţi oferă foarte multe. Aici te poţi dezvolta şi fizic şi psihic. Dar pe cât de tare te poţi dezvolta, pe atât de tare te poţi şi pierde (uneori). De asta avem nevoie câteodată de sprijin sufletesc... ca să nu uităm că suntem oameni, nu doar nişte creatori/obiecte. Am avut multe activităţi şi cursuri din care am învăţat enorm de multe lucruri şi sunt recunoscătoare pentru toate acestea, dar nu neg faptul că aş fi avut nevoie câteodată şi de o zi liberă. Pauza ajută, îţi aduni forţele şi după pauză oferi un randament mai bun în tot ceea ce faci.

R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
T.O.: Tot ce am făcut la facultate a fost important: toate cursurile de actorie, workshop-urile, dansul, vorbirea, cântatul, teoreticele, fiecare a avut câte un rol în parte de a ne dezvolta artistic.

R.R.: Ce părere ai despre folosirea noilor tehnologii în cadrul spectacolelor de teatru? Cât eşti de confortabilă cu inovaţiile aduse de acestea?
T.O.: Suntem într-o continuă dezvoltare din toate punctele de vedere, astfel este normală apariţia noilor tehnologii în cadrul spectacolelor de teatru. Ba mai mult, mi se par copleşitoare. De exemplu, am văzut un spectacol la Bacău, la Teatrul Municipal Bacovia, care se numea Sâmbăta Gandhi tăcea după Anastasia Bukreeva, în regia lui Aleksandr Ogarjov, în care am asistat la noi tehnologii, şi anume: un elicopter cu telecomandă, dronă şi o proiecţie video a unei dansatoare pe materialul actorului cu care dansa şi ea la rândul ei. Aceste tehnologii au un impact vizual fascinant.

R.R.: Cum te raportezi la dramaturgia contemporană? Cum o priveşti în comparaţie cu cea clasică?
T.O.: Mie personal îmi place mai mult dramaturgia clasică, cred că are o valoare mai mare pe scenă. Dramaturgia contemporană mă plictiseşte puţin, pentru că arată realitatea pe care o trăim zilnic. Chiar dacă inovaţiile sunt continue şi folositoare, din punct de vedere social oamenii nu prea se dezvoltă, ba chiar au un limbaj mediocru: "bă", "măi" etc., iar eu consider că aceste cuvinte nu au ce căuta pe scenă. O altă dificultate pe care poate să ne-o ofere dramaturgia contemporană este crearea personajului, tindem să ne jucăm pe noi înşine şi să vorbim încet ca în viaţa de zi cu zi.

R.R.: Care crezi că este cel mai eficient mod în care te poţi promova tu, ca artistă, într-o lume atât de competitivă şi de deschisă?
T.O.: Pentru promovare, cele mai eficiente lucruri sunt: postări de evenimente şi reclame pe Facebook, să participi la concursuri şi castinguri, să te înscrii pe diferite platforme, să ai cât mai multe proiecte, spectacole etc.

R.R.: Care e relaţia ta cu publicul? Ce-ţi place şi ce nu-ţi place la el?
T.O.: Publicul îţi oferă putere, te poate încuraja, iar asta înseamnă glorie pentru un actor, dar în acelaşi timp te poate şi dezamăgi. În unele zone ale ţării publicul nu este educat, astfel vorbeşte la telefon în timpul spectacolului sau râde când nu este cazul.

R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
T.O.: Dacă nu aş fi făcut teatru, sigur practicam doar cântatul.

R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
T.O.: Talentul este foarte important, dar nu este destul, e nevoie şi de muncă, dar aceste două lucruri se egalează. Unde este doar sudoare şi mai puţin talent, văd doar disperare şi nu artă.

R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
T.O.: Draga Olteanu Matei este una dintre actriţele mele preferate, care mă inspiră cu talentul ei, mă uimeşte şi mă încălzeşte sufleteşte cu fiecare apariţie a personajelor ei. Mi-ar fi făcut mare plăcere să împart scena cu ea ca să savurez mai de aproape modul în care îşi exprimă personajele geniale.

R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
T.O.: "Nici un grad înalt de inteligenţă sau imaginaţie, sau ambele laolaltă, nu alcătuiesc un geniu. Iubire, iubire, iubire - acesta este sufletul unui geniu." - Wolfgang Amadeus Mozart. Acesta ar fi mesajul pe care l-aş transmite tuturor, nu doar mie. Un citat care din punctul meu de vedere defineşte un artist adevărat. (Dar peste 10 ani cu siguranţă aş comunica şi altceva).



 Toate articolele despre Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020


0 comentarii

Spacer Spacer