Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... Sergiu Smerea - Galactoria, 2020


, un interviu cu

aprilie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sergiu Smerea, 21 ani, Roman
Student al specializării actorie, clasa prof. univ. habil. dr. Miklós Bács, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Sergiu Smerea

Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Sergiu Smerea: Sunt un tânăr la 21 de ani, cu capul în nori şi cu prea multă energie.

R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
S.S.: Copilăria mea? Am fost un copil simplu, cu 2 părinţi credincioşi care în fiecare Duminică mergeau împreună la biserică, care se închina în fiecare seară înainte de culcare. Masa de seară era întotdeauna în familie. Nu mi-a lipsit nimic, până la un anumit punct - 12.11.2010 - aici s-a schimbat povestea. Copilăria mea a fost exact ca a oricărui copil din generaţia '98. Stăteam afară până la ora 23 cu copii din faţa blocului, jucam fotbal, fugeam de vecinii care ne certau că facem gălăgie. Normal, ăsta e cuvântul copilăriei mele. De visat nu prea aveam timp, pentru că mă uitam foarte mult la desene animate. Pe atunci chiar erau bune. Pot spune că visam să ajung la o şcoală cu dulapuri din alea ca în State, ştii tu, din alea cu cifru dintr-o rotiţă.

R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
S.S.: Am jucat lupul în grădiniţă. Făceam Scufiţa Roşie şi eram super mândru că sunt singurul copil din grupă cu mască. Plus de asta, eram lupul, personajul ăla pe care nu ai cum să nu îl ţii minte.

R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi tu teatrului?
S.S.: Teatrul este o rupere. O rupere din cotidianul ăsta tehnologic în care ştim tot şi intrarea într-o altă lume. Una în care suntem străini, dar în care mereu se întâmplă ceva interesant.

Sergiu Smerea (foto: Albert Dobrin)

R.R.: Consideri teatrul ca pe un instrument prin care tu, ca artist, să poţi schimba ceva în societate?
S.S.: Poveste amuzantă: când eram mic îmi doream să fiu avocat. Mă gândeam că eu voi putea face dreptate în lume, dar mi-am dat seama că sunt prea mic pentru războiul ăsta. Aşa că am ales teatrul. Îi fac pe oameni să râdă, când vine vorba despre acele subiecte şi poate aşa îşi vor da seama că de fapt au râs degeaba, pentru că acele lucruri chiar se întâmplă.

R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
S.S.: Nu, multe din ele sunt doar imitaţii a ceva ce odată a funcţionat.

R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
S.S.: Cum am spus şi mai sus. Faptul că mă rupe de viaţa civilă şi mă aruncă într-o alta necunoscută. Nu mă plac prea mult, aşa că asta cred că mă va ţine în această lume.


Sergiu Smerea - Arthur, The Crown (foto: Alex Şerban)

R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectat la realităţile teatrului autohton?
S.S.: Fiind student, am norocul că pot intra la spectacole GRATIS. Şi crede-mă, asta contează. Sunt la curent cu producţiile care ies la rampă şi sunt curios de conceptul spre care tinde spectacolul. Sau din curiozitate, ştii un actor şi eşti curios cum ar interpreta un Richard III sau mai ştiu eu ce.

R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dus de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
S.S.: În limite, aşa aş spune. Mi se pare că dacă faci lucrurile la jumătate pierzi timpul, de aceea am fost mereu un om al graniţelor de orice natură.

 
Sergiu Smerea (foto: Albert Dobrin)

R.R.: Crezi că este (şi) responsabilitatea actorului în legătură cu ceea ce aduce pe scenă, ori el trebuie doar să asculte de cererea publicului, a regizorului, a directorului teatrului?
S.S.: Normal, el iese pe scenă şi dacă el nu crede în sinceritatea personajului, a murit.

R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
S.S.: După ce termin şcoala asta sunt sigur că nu mă poate pune nimic la pământ. E o şcoală grea, dar merită. JUR!

R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
S.S.: Prima oară trebuie să fiu sincer eu cu mine. Şi după asta să fiu sincer pe scenă.

R.R.: Ce părere ai despre folosirea noilor tehnologii în cadrul spectacolelor de teatru? Cât eşti de confortabil cu inovaţiile aduse de acestea?
S.S.: Sunt aur, de curând am văzut Pădurea Spânzuraţilor, montat de Radu Afrim, şi mi s-a părut incredibil cum a folosit proiecţia 3D. Te afundă mult mai tare în acea iluzie a scenei şi te face să te pierzi in ea.

R.R.: Cum te raportezi la dramaturgia contemporană? Cum o priveşti în comparaţie cu cea clasică?
S.S.: Există mulţi dramaturgi contemporani foarte buni, care au un simţ bun al acţiunilor, dar care din păcate nu sunt foarte cunoscuţi. De aceea creaţiile lor nu sunt văzute.

R.R.: Care crezi că este cel mai eficient mod în care te poţi promova tu, ca artist, într-o lume atât de competitivă şi de deschisă?
S.S.: Să fii sincer. Fiecare avem o personalitate unică, de aceea suntem interesanţi. Dar până când nu învăţăm să nu ne mai punem problema cum suntem priviţi şi dacă e bine sau nu ce facem, nu o să fim văzuţi.

Sergiu Smerea (foto: Albert Dobrin)

R.R.: Care e relaţia ta cu publicul? Ce-ţi place şi ce nu-ţi place la el?
S.S.: Îl iubesc, după 400 de repetiţii mai pierzi din energie. Iar când publicul intră în sala de spectacol, primeşti fiecare moleculă de energie înapoi pentru a putea păşi pe scenă cu tot ce ai.

R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
S.S.: Probabil aş fi fost ceva mai trist, dar aş fi găsit un mod de a mă exprima, cumva.

R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
S.S.: Cred în muncă şi în tehnică, dar într-un actor care nu are simţ, care nu ştie să-şi asume, care nu se bucură de joc, nu cred.

R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
S.S.: Nu pot spune că am UN artist preferat. Şi de împărţit scena, mi-ar plăcea să o fac cu oricine se aruncă.

R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
S.S.: Nu uita să fii un om bun.



 Toate articolele despre Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020


0 comentarii

Spacer Spacer