Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... Laura Gabriela Oana - Galactoria, 2020


, un interviu cu

aprilie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Laura Gabriela Oana, 21 ani, Baia Mare
Studentă a specializării Artele spectacolului - actorie, clasa prof. univ. habil. dr. Miklós Bács, Irina Wintze, Camelia Curuţiu - Zoicaş, Tudor Lucanu, Ciprian Scurtea, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca


Laura Oana (foto: Ion Morari)

Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Laura Oana: Sunt o persoană deschisă, empatică, pasionată de teatru, îmi place să fiu ordonată, ador muzica şi cânt tot timpul.

R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
L.O.: Am petrecut mult timp la bunici când eram mică. Era cel mai frumos loc de joacă. Mă căţăram peste tot, alergam desculţă, îmi plăceau toate animalele şi făceam tot posibilul să mă placă şi ele pe mine. Dimineţile de vară erau superbe acolo. Insistam să mă trezească bunica la ora 6 dimineaţa şi îmi plăcea să beau ciocolată caldă când mă trezeam, îmi imaginam că beau cafea, cum face mama în fiecare dimineaţă. Dădeam concerte în fiecare zi, îmi plăcea să cânt şi şi să-mi imaginez că sunt pe bune pe scenă. În cele din urmă toţi vecinii au auzit care sunt pasiunile mele, ba chiar m-au susţinut tot timpul.

R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
L.O.: La şcoală erau multe proiecte care implicau teatrul şi mă simţeam atrasă de lumea asta. Apoi, în clasa a V-a, am mers la preselecţii pentru trupa de teatru a şcolii şi am început să simt gustul scenei, poate.

R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi tu teatrului?
L.O.: Se poate petrece oriunde, chiar şi la demisolul clădirii Facultăţii de Litere, urăşte egoismul şi egocentrismul, crede în partener, e făcut pentru ceilalţi, te poate salva, te poate respinge dacă nu îl respecţi. Încă descopăr şi caut. La urma urmei, habar n-am. E surpinzător, imprevizibil de cele mai multe ori.

Laura Oana - Ranevskaia, Suflete zbuciumate (foto: Octavian Şaramet)

R.R.: Consideri teatrul ca pe un instrument prin care tu, ca artist, să poţi schimba ceva în societate?
L.O.: Da. Cu atât mai mult astăzi, pentru că e nevoie.

R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
L.O.: Din păcate, nu. Ceea ce e fake se simte de la o poştă, ăsta e cel mai mare pericol când eşti pe scenă. Se simte când actorul nu poate să fie sincer.

R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
L.O.: Mă fascinează puterea pe care poate să o aibă teatrul. Cred că teatrul poate şi trebuie să fie un instrument prin care să permitem oamenilor să îşi deschidă sufletul, să fie vulnerabili la ceea ce văd pe scenă, să plângă, să râdă, să se emoţioneze, să facă lucruri pe care societatea le judecă de cele mai mult ori, pe care le consideră slăbiciuni. Cred în puterea terapeutică a teatrului. De asemenea, am luat parte la două proiecte de teatru forum până acum şi am văzut ce impact poate să aibă. Cred că o să mă ţină în lumea asta faptul că voi avea tot timpul ceva de descoperit. În mine şi în ceilalţi. Fiindcă reprezintă o provocare constantă dacă îţi iei meseria în serios şi te preocupă. Şi dacă o iubeşti.

R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectată la realităţile teatrului autohton?
L.O.: Da, dar nu atât de mult cât mi-aş dori. Îmi place să văd spectacole care mă fac să-mi doresc să joc în ele. În liceu am început să merg la toate spectacolele de la Teatrul Municipal din Baia Mare. Când am venit la facultate am încercat să văd cât mai multe spectacole şi am şi văzut unele foarte bune.
În facultate am început să citesc teatru, încerc constant să mă pun la punct cu tot ce ar trebui să ştiu şi să cunosc mai bine pentru a-mi înţelege meseria şi mecanismele ei.

Laura Oana - Vrăjitoarea din Macbeth, The Crown (foto: Alex Şerban)

R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dusă de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
L.O.: Sunt o persoană organizată şi disciplinată, în general. În facultate, însă, am învăţat că prea multă disciplină poate să dăuneze pe scenă. E fain să te laşi dus de val, dar cred că trebuie să existe un echilibru.

R.R.: Crezi că este (şi) responsabilitatea actorului în legătură cu ceea ce aduce pe scenă, ori el trebuie doar să asculte de cererea publicului, a regizorului, a directorului teatrului?
L.O.: Da, depinde mult de el. Asta nu înseamnă că nu trebuie să acorde credit şi încredere regizorului, publicului. Cred că e o alegere de cât de mult eşti dispus să reprezinţi lucruri care nu te reprezintă şi în care nu crezi. Cred cu tărie că dacă simţi că locul unde eşti nu e locul potrivit pentru ca tu să te dezvolţi în direcţiile în care te interesează şi dacă nu e un mediu care să-ţi stimuleze creativitatea, trebuie să pleci de acolo.

R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
L.O.: A fost o perioadă cu adevărat specială. M-a schimbat mai mult decât aş fi putut crede. M-a maturizat, m-a făcut mai empatică, m-a ajutat să-mi depăşesc multe limite fizice şi psihice. Am avut şansa să participăm la workshopuri susţinute de profesionişti, cu care am experimentat diverse tehnici şi forme de teatru, ca să numesc câţiva: Aleksandr Ogarjov, Mihaela Sârbu, Stephan Perdekamp etc. Da, au fost perioade în care m-am simţit copleşită, dar acum le privesc ca parte din procesul de învăţare, fiindcă experienţele astea mi-au crescut anduranţa şi m-au făcut să înţeleg că trebuie să merg mai departe indiferent de dificultăţi. Un an în plus de facultate ar regla mult lucrurile. Ar oferi mai mult timp de asimilare şi ar relaxa puţin aerul.

R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
L.O.: Dragostea pentru meserie. Şi pentru asta o să le mulţumesc veşnic profesorilor mei. Fără asta, nu merită să te ridici dimineaţa din pat.

R.R.: Ce părere ai despre folosirea noilor tehnologii în cadrul spectacolelor de teatru? Cât eşti de confortabilă cu inovaţiile aduse de acestea?
L.O.: Foarte pro atâta timp cât vin în sprijinul actorului şi al spectacolului.

R.R.: Cum te raportezi la dramaturgia contemporană? Cum o priveşti în comparaţie cu cea clasică?
L.O.: Ambele au farmecul lor, încă nu pot să-mi dau cu părerea. Abia i-am descoperit mai în amănunt pe cei clasici.

R.R.: Care crezi că este cel mai eficient mod în care te poţi promova tu, ca artistă, într-o lume atât de competitivă şi de deschisă?
L.O.: Eu cred că cel mai bun mod de a te promova e prin ceea ce faci pe scenă. Cred că dacă eşti destul de bun, lumea nu are cum să nu te observe. Vreau să mă promovez prin munca pe care o depun şi prin ceea ce sunt, nu printr-o imagine pe care mi-o creează Facebook-ul, de exemplu (deşi are şi Facebook-ul meritul său).

R.R.: Care e relaţia ta cu publicul? Ce-ţi place şi ce nu-ţi place la el?
L.O.: Publicul are un rol extrem de important. Un public bun, care vine deschis la teatru, care îşi scoate masca de critic şi vine cu intenţii bune e un public creator din punctul meu de vedere, fiindcă ajută actorul prin energia lui să ofere la rândul său energie. Am dat şi de public care scoate telefonul mobil după cinci minute, care vorbeşte în timpul reprezentaţiei şi deranjează oamenii care vor să fie atenţi.

R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
L.O.: Matematică, medicină sau drept.

R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
L.O.: Da, cred. Munca şi ambiţia depăşesc talentul.

R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
L.O.: Nu ştiu... Nu m-am gândit mult la asta. Sunt câţiva actori pe care îi respect, cu ei aş împărţi scena oricând, dar nu e cineva anume în momentul ăsta.

R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
L.O.: Nu te plafona şi doreşte-ţi mai mult.



 Toate articolele despre Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020


0 comentarii

Spacer Spacer