Student al specializării actorie, clasa prof. univ. habil. dr. Miklós Bács, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
Michael Szegedi
Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Michael Szegedi: Sunt un copil destul de ordonat, dar cu toate astea îmi place haosul, atâta timp cât nu îmi stă în cale şi îl pot admira de la distanţă. Îmi place să iubesc cu pasiune, să afirm cu tărie şi să râd dezinvolt. Nu-mi place, în schimb, ipocrizia.
R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
M.S.: Când eram mic îmi făceam mulţi prieteni, de cele mai multe ori mai mari decât mine. Mă fascinau relaţiile care pot exista între oameni şi eram curios de graniţele acestora. Împreună cu fratele meu, eram cei mai năzdrăvani copii din cartier. Am şi acum o poză pe undeva cu noi doi, mici fiind, în care şapte-opt copii ne priveau cum făceam baie în parcarea inundată din spatele blocului. Toată copilăria mea îmi doream să fiu mare. Acum mă întreb destul de des când voi fi, de fapt, mare.
R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
M.S.: Primul contact cu lumea teatrului a fost destul de recent şi îl pot aminti cu uşurinţă: admiterea la facultate. Şi nu cred, nicidecum, că ăsta ar fi un minus al meu şi nici al dezvoltării mele profesionale, ba din contra, pentru că astfel, primul contact al meu cu teatrul era înconjurat pe toate părţile de pragmatism, profesionalism şi pasiune, iar nu de nişte păreri amatoriceşti.
R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi tu teatrului?
M.S.: După mine, teatrul este cea mai curajoasă formă de expresie din punct de vedere artistic. Teatrul se poate întâmpla doar în aici şi acum, niciodată mai târziu, niciodată altădată. Teatrul este şansa actorului de a trăi sentimente adevărate în situaţii imaginare.
R.R.: Consideri teatrul ca pe un instrument prin care tu, ca artist, să poţi schimba ceva în societate?
M.S.: Evident că poţi schimba ceva. Absolut orice formă de comunicare are capacitatea de a schimba ceva în receptor. Teatrul este şi el o formă de comunicare... şi încă una foarte puternică.
Michael Szegedi, Bastardul, The Crown (foto: Alex Şerban)
R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
M.S.: Spunea, la un moment dat, Caragiale, că noi, ca oameni de teatru, trebuie să reuşim să captăm atenţia publicului astfel încât, nici măcar pentru o secundă, ea să nu se îndrepte spre altceva. Cred că atunci când un spectacol reuşeşte asta, e teatru.
R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
M.S.: La teatru mă fascinează tocmai sentimentele cu care eu, ca actor, am ocazia să jonglez. E ca o joacă din copilărie, transformată într-o pasiune şi ambalată într-o meserie.
R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectat la realităţile teatrului autohton?
M.S.: Da, consum teatru atunci când timpul îmi permite. Dacă până la vârsta de 21 de ani alegeam cinematograful în timpul liber, acum teatrul deţine monopolul. Îmi place teatrul bun, mă încântă, mă emoţionează şi mă face să mă întreb prin ce mijloace au reuşit respectivii s-o facă. Când un lucru este făcut la perfecţie, plâng. Chiar dacă e comedie, perfecţiunea mă copleşeşte.
R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dus de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
M.S.: Instinctul este un instrument foarte important de care mă folosesc des. De obicei, mă las dus de val, dar şi reflectez atunci când trebuie.
R.R.: Crezi că este (şi) responsabilitatea actorului în legătură cu ceea ce aduce pe scenă, ori el trebuie doar să asculte de cererea publicului, a regizorului, a directorului teatrului?
M.S.: Fiecare om este suma experienţelor sale. Astfel că fiecare actor este indispensabil şi unic. Asta, şi faptul că niciun regizor nu poate umple un rol fără un actor, fac necesară apariţia amprentei actorului.
R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
M.S.: Am avut parte de momente în care eram epuizat zile la rând, de momente în care eram flămând şi nu apucam să mănânc, de zile în care nu aveam timp să dorm, de momente în care juram că renunţ, însă de toate momentele astea îmi aduc acum aminte cu bucurie. Am avut parte de un drum cu multe obstacole, multe neînţelegeri şi foarte multe rezolvări.
R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
M.S.: Încrederea în oameni îmi lipsea cu desăvârşire, iar cei trei ani de facultate m-au făcut nu doar să o redescopăr, ci şi să îmi placă la nebunie..
Cei trei ani m-au învăţat să respect teatrul şi mi-au arătat cum să-l iubesc.
R.R.: Ce părere ai despre folosirea noilor tehnologii în cadrul spectacolelor de teatru? Cât eşti de confortabil cu inovaţiile aduse de acestea?
M.S.: Cred că tehnologia, dacă este folosită bine, poate să vină în sprijinul spectacolului şi chiar să facă o diferenţă majoră.
R.R.: Cum te raportezi la dramaturgia contemporană? Cum o priveşti în comparaţie cu cea clasică?
M.S.: Shakespeare nu-l avea pe Goethe, cum nici Goethe pe Ibsen, care la rândul lui era lipsit de Ionesco. Noi îi avem pe toţi şi cred că absolut fiecare are rolul lui bine definit în dezvoltarea noastră profesională.
R.R.: Care crezi că este cel mai eficient mod în care te poţi promova tu, ca artist, într-o lume atât de competitivă şi de deschisă?
M.S.: Cred că cel mai bun mod în care te poţi promova ca artist este originalitatea. Originalul a fost plăcut, aplaudat şi cumpărat mereu.
R.R.: Care e relaţia ta cu publicul? Ce-ţi place şi ce nu-ţi place la el?
M.S.: Relaţia mea cu publicul este ca o relaţie tată-fiu. Îl ascult, mă destăinui lui şi am încredere în el până la capăt.
R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
M.S.: Dacă nu făceam teatru, făceam sigur o meserie care implică oamenii şi bunăstarea lor..
R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
M.S.: Fără să mai fie nevoie de alte completări, munca bate talentul.
R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
M.S.: În fiecare domeniu am un artist care mă inspiră. În teatru mi-ar plăcea tare mult să lucrez cu Shakespeare un monolog! Sunt curios cât de apropiat ar fi de ceea ce se numeşte acum bine.
R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
M.S.: Nu uita că-ţi face plăcere!