Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Despre teatru şi viaţă cu Andrei Şerban

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despărţirea de Bruce Myers - Actorul cu voce de Stradivarius


mai 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Bruce Myers... "Actorul de excepţie cu voce de Stradivarius"[i], care amintea de John Gielgud[ii], a murit de coronavirus. A fost un prieten bun. Ne-am cunoscut în tinereţe la Paris, fiind amândoi invitaţi de Peter Brook la noul Centru Internaţional de Cercetări Teatrale al acestuia. Dintre rolurile (multe) jucate de Bruce în cei 50 de ani de strânsă colaborare cu Brook, Krishna din Mahabharata[iii] şi Marele Inchizitor din adaptarea după Dostoievski îmi revin cel mai puternic în memorie. Dar Bruce a fost şi un om deosebit de cald şi generos. În special din acest motiv moartea lui ne-a atins pe toţi cei care l-am cunoscut.

(Andrei Şerban şi Bruce Myers)

Când am aflat vestea, am simţit nevoia să vorbesc cu Peter. Nu îmi era deloc uşor şi ştiam că lui cu atât mai mult nu-i putea fi uşor, relaţia dintre ei fiind de natura intimă a uneia dintre un tată şi fiul său. Poate pentru că instinctiv eram şi eu ca un fiu în căutare de alinare, deşi doream să-l consolez pentru pierderea lui, i-am destăinuit destul de abrupt (cum procedez uneori când nu îmi controlez emoţiile) că moartea lui Bruce m-a zguduit. Brook, sensibil şi totuşi, în ciuda vârstei, extrem de lucid şi puternic în spirit, a găsit, ca de fiecare dată, tonul just: "Să n-o numim moarte. Sună cumva greoi, prea definitiv. Să spunem că a plecat. A fost aici şi deodată a plecat... deşi nu e absent. E chiar mai prezent, dar altfel."

Tonul vocii lui m-a ajutat; m-am simţit eliberat de greutatea de plumb a tristeţii şi de furia neputinţei care însoţeşte vestea pierderii cuiva drag. Uitasem cât de uşor te poate conduce Peter spre o stare... cum s-a numesc?!... fluidă, mai puţin greoaie. I-am spus că îmi pare rău şi aş vrea să mă scuz că nu i-am telefonat mai des în perioada asta când suntem baricadaţi ca într-o închisoare...

Dar Peter m-a întrerupt: "Când stai aşezat confortabil pe canapea, dacă îţi închipui că stai şi te uiţi la un zid gol aflat în faţa ta, totul se simplifică. Să suni ca să te scuzi că nu ai sunat, la ce foloseşte? Regrete despre ce «trebuia» sau «nu trebuia» sau «ar fi fost bine» să faci sau să nu faci devin inutile, chiar absurde."

Iar apoi, a trecut discret mai departe: "Apropo de închisoare, odată am jucat Furtuna într-un penitenciar din Bronx. Piesa însăşi evocă un fel de închisoare - insula - pentru mai mulţi: pentru Caliban, pentru Miranda, dar mai ales pentru Prospero. Fiind exilat acolo, Prospero simte greutatea vinovăţiei faţă de fiica lui dragă, pe care a nedreptăţit-o ţinând-o captivă, izolată de lume şi de viaţa adevărată. Toată piesa e de fapt un lung act al iertării. Ultimele cuvinte ale lui Prospero - adresate spectatorilor - ţi le aminteşti? As you from crimes would pardon'd be..."

Eu: "... let your indulgence set me free."

Peter: "A dori să fi absolvit de crimele pe care ştii prea bine că le-ai comis şi a cere indulgenţa (în sensul iertării păcatelor) nu acolo sus, lui Dumnezeu, ci aici pe pământ, şi cui? - nouă, oamenilor, cei care suntem poate la fel de vinovaţi de mici crime ascunse... Oare ce înseamnă asta? Şi ce înseamnă ultimele cuvinte: set me free...?"

Eu: "... Ultimele pe care le-a scris Shakespeare..."[iv]

Peter.: "«Free» e chiar ultimul! Liber! El e în sfârşit liber. Ei bine, printre condamnaţii-spectatori din penitenciar erau şi adevăraţi criminali. Cuvintele acestea au avut în ei o rezonanţă cu totul aparte. Crimes... Free... ecoul lor le-a pătruns direct în inimă. Secretul lui Shakespeare nu e în cuvinte, ci în rezonanţa lor."

Eu: "Peter, am simţit nevoia să-l revăd pe Bruce şi când l-am văzut în Krishna în înregistrare... mi-au dat lacrimile."

Peter: "Aşa e... şi eu am trecut prin ceva similar ascultându-i vocea... rezonanţele.. inflexiunile uluitoare, revăzând imagini de demult... Dar destul! Când trecutul invadează prezentul, la un moment dat devine prea mult, trebuie pus un stop. Toată viaţa am încercat, cu ajutorul lui Shakespeare, să lupt cu această «povară» a trecutului. Aşa am învăţat împreună să recunoaştem, oricât de dureros ar fi, adevărul că, în realitate, nu trăim decât în prezent. Cum poţi să crezi naiv în iluzia că ai urcat brusc pe vârful Himalayei şi admiri priveliştea minunată! Avem constant nevoie de discernământ."

Eu: "Şi dacă priveliştea nu e deloc minunată? Se tot spune acum că lumea se va schimba radical, că nimic nu va mai fi ca înainte. Dar dacă va fi mai rău, mult mai rău? Dacă vanitatea, ambiţia, mândria, lăcomia, aroganţa, în loc să dispară, vor creşte?

Celebrul scriitor francez cu talent de profet Michel Houellebecq afirmă: «Nu cred că ne vom trezi, la ieşirea din carantină, într-o lume nouă; lumea va fi aceeaşi, puţin mai rea. Epidemia de coronavirus va avea ca principal rezultat diminuarea bruscă a contactelor umane.»

Dacă teatrul (care se bazează în primul şi în ultimul rând pe contactul uman) va fi suspendat pentru o perioadă nedeterminată, ce se va întâmpla? Din cauza crizei legate de pandemie toate sălile teatrelor, concertelor, festivalurilor, rămân închise, cultura aproape dispare.

Se zvoneşte că atunci când teatrele se deschid, va trebui respectată în continuare distanţa socială. Vor fi mult mai puţini spectatori, căci trei sferturi din scaune vor fi eliminate. Dar pe scenă va trebuie modificată mişcarea, personajele să nu se apropie, să se ferească să se atingă? E absurd. Aşadar în afară de scena balconului, orice scenă de dragoste va trebui jucată tot de la distanţă? Oamenii vor veni să vadă asta?

O situaţie şi mai gravă e cea a artiştilor independenţi: ce se va alege de toţi cei care depind de spectacole, nu doar ca să-şi exerseze meseria, ci ca să trăiască? În Franţa, după ce numeroase personalităţi au protestat violent în favoarea artiştilor, situaţia de criză a «intermitenţilor» va fi examinata de însuşi preşedintele Macron. Acest posibil tsunami cultural va fi luat în considerare şi în România mea natală? Politicienii noştri, atât de indiferenţi faţă de cultură, îşi vor asuma responsabilitatea şi nu o vor ignora ca de obicei?

Dar parcă nimic nu mai contează (nici măcar teatrul) când văd la televizor curajul eroic de care dau dovadă cei care încercând să salveze vieţi riscă să se îmbolnăvească şi să şi-o piardă pe a lor, ca să o protejeze pe a noastră. Ieri la ştiri am fost extrem de tulburat de o infirmieră care, extenuată după zile şi nopţi de lucru în spital observa: «Trebuie să-mi controlez frustrarea, să-mi domin revolta faţă de tot ce se întâmplă când explodez din oboseală; în acele momente ce mă ajută e să pot să mă văd pe mine însămi din afară. Mă văd, râd, plâng, râd..! Apoi reîncep munca.»

Mă gândeam că ar trebui să fie acasă cu copiii ei, dar era în spital cu cei grav bolnavi. Continua: «Le văd disperarea cu care se agaţă de viaţă. Unii mă întreabă: Am să mor? Sunt neputincioasă. Îi ţin de mână cât pot de strâns... ce altceva să fac? Şi dintr-o dată realizez: muncim cu toţii aici ca să salvăm vieţi. Ei, cei infectaţi şi muribunzi ne amintesc nouă că trebuie să iubim şi să iertăm.»"

Peter a făcut o pauză. Apoi a spus: "Emoţionantă descriere. Aşa e, fiecare ajută cum poate în domeniul lui. De exemplu scopul meu a fost mereu să lucrez, să fiu de folos, să-i ajut pe actori să dea viaţă cuvintelor, în detaliu, ca un gest să aibă viaţă, ca o replică să fie adevărată în clipa când e rostită".

Vocea lui îmi transmite optimism şi claritate. E o prezenţă vibrantă. Îmi spune că o cunoştinţă comună i-a amintit recent o expresie franceză care i se pare foarte justă: "C'est comme ça!". S-ar putea traduce în română: "Asta e!", deşi conotaţia de relativă resemnare fatalistă pe care o implică varianta românească nu o percep şi în franceză, unde sună mai direct, ca o constatare lucidă. Oui, c'est comme ça.

Peter a continuat: "Simplitatea e o atitudine care mă caracterizează. Mi-a fost inspirată de ceea ce Gordon Craig numea eliminare. Să elimini cât poţi, iar şi iar, înseamnă să cauţi ce e esenţial, să mături tot balastul de ieri ca să găseşti ce e viu azi. Privind spre viitor ar fi absurd să declari pe tonul tipic al artistului ofensat: «Eu stau acasă până când producătorii sau teatrul găsesc mijloacele de care am eu nevoie!». Vom fi obligaţi cu toţii să fim creativi cum putem şi să colaborăm, învăţând să fim simpli. Să fim flexibili, deschişi, calmi, pozitivi, să găsim soluţii. Alternativa care e? Să rămână închise teatrele până sunt întrunite condiţiile ideale? Să nu acceptăm niciun compromis? Avem cu toţii nevoie să comunicăm prin teatru."

Iar în finalul convorbirii noastre, cu înţelepciune şi prospeţime, Peter îmi aminteşte că mereu ceva pozitiv e posibil. Recunoştinţa i se pare un sentiment adecvat: "De exemplu, în loc să fim deprimaţi şi deziluzionaţi, să fim recunoscători pentru micile bucurii pe care încă le avem".

Good Bye, Peter!
Blessings!
(Andrei Şerban şi Peter Brook)


[ii] Sir Arthur John Gielgud (14 aprilie 1904 - 21 mai 2000) a fost un actor şi regizor de teatru englez a cărui carieră s-a întins pe opt decenii. Alături de Ralph Richardson şi Laurence Olivier, el a fost unul dintre actorii care au dominat scena britanică o mare parte a secolului XX. (Wikipedia)
[iii] Versiunea de 5 ore şi 24 de minute se poate vedea aici:


Versiunea de 3 ore şi jumătate se poate vedea aici:

[iv] Unele surse consideră că Furtuna este ultima piesă scrisă de Shakespeare.



 Toate articolele despre Despre teatru şi viaţă cu Andrei Şerban


1 comentariu

  • "Quis custodiet ipsos custodes?"
    Voica, 09.05.2020, 12:46

    Pe tot parcursul lecturarii, nu pridideam sa ma intreb: si totusi cine condoleaza pe cine?

Resurse

 Alte articole de Andrei Şerban


Alte articole

 Totul e să fii pregătit sau de ce am simţit nevoia să revăd A şaptea pecete, Andrei Şerban
 Sunt cu toţii îngeri, doar că nu ştiu, Andrei Şerban
 Ce sont tous des anges, seulement ils ne le savent pas, Andrei Şerban, traducere de Basarab Nicolescu
 Mesaj de Ziua Mondială a Teatrului în carantină, Andrei Şerban
 Teatrul în timp de pandemie / Moartea unei actriţe, Andrei Şerban
 Toate articolele despre Despre teatru şi viaţă cu Andrei Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer