Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... Ana Baciu - Galactoria 2020


, un interviu cu

mai 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ana Baciu, 22 ani, Botoşani
Studentă la specializarea actorie , clasa prof. univ. habil. dr. Miklós Bács, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Ana Baciu (foto: Octavian Şaramet)

Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Ana Baciu: Un omuleţ.

R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
A.B.: Mă fascinau şi mă speriau, totodată, oamenii mari. Visam să fiu ca mama: să ştiu tot, să duc la îndeplinire toate sarcinile, să fie totul perfect şi din când în când să mă şi bucur.

R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
A.B.: Am fost la un festival la grădiniţă, unde toţi copiii făceau câte ceva / "îşi făceau talentul" (dansau, cântau, recitau). Eu am spus Gândăcelul de Elena Farago şi ţin minte că am reuşit să spun doar jumătate de poezie pentru că uitasem textul şi am fugit de pe scenă.

R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi tu teatrului?
A.B.: Momentan, teatrul e cel care-mi consumă şi care-mi dă energie deopotrivă.

R.R.: Consideri teatrul ca pe un instrument prin care tu, ca artist, să poţi schimba ceva în societate?
A.B.: Pentru ca schimbarea să vină, trebuie ca darul pe care-l oferi să fie acceptat de celălalt.

R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
A.B.: Nu aş spune chiar tot.

Ana Baciu - Ginger în Noapte bună, Billy Milligan!

R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
A.B.: "Aici şi acum"-ul, faptul că deşi spectacolul are aceeaşi structură, poate fi diferit de la o reprezentaţie la alta.

R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectată la realităţile teatrului autohton?
A.B.: Ei, aici m-ai prins. Îţi zic un secret: timpul e Parşiv. Încerc să mă lupt cu el şi să-l fac să-mi strecoare, din clepsidra lui magică, răgaz să descopăr spectacole, cărţi. Dar pentru că inamicii nu sunt prieteni (acesta este un truism şi trebuie tratat ca atare), ajung să consum timp, nu spectacole.

R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dusă de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
A.B.: Îmi place să mă las dusă de val până ce ajung la ţărm.

R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume?
A.B.: Înainte de facultate puteam să dau meditaţii la "Datul cu părerea". Am început facultatea crezând că ştiu tot. Apoi a trebuit să accept faptul că nu ştiu nimic şi să reîncep să învăţ, să privesc, să vorbesc, să merg şi să mă joc. Cred că mi-a lipsit degajarea. Abia acum, spre final, am început să cochetez cu ea.

R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
A.B.: Că nu sunt singură şi să am răbdare.

R.R.: Ce părere ai despre folosirea noilor tehnologii în cadrul spectacolelor de teatru? Cât eşti de confortabilă cu inovaţiile aduse de acestea?
A.B.: Dacă ele vin în ajutorul spectacolului şi nu sunt folosite doar aşa... în sine, de ce nu?

R.R.: Care crezi că este cel mai eficient mod în care te poţi promova tu, ca artistă, într-o lume atât de competitivă şi de deschisă?
A.B.: Prin muncă. Poate prin crearea unui material (one-man/woman-show) bun din punct de vedre calitativ, care să poate fi vândut pieţei (?).

R.R.: Care e relaţia ta cu publicul? Ce-ţi place şi ce nu-ţi place la el?
A.B.: E cel de care mi-e frică, dar şi cel în faţa căruia decid să mă deschid.

R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
A.B.: Nu ştiu...

R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
A.B.: Da, dar o sudoare care să miroasă la final a joacă şi a bucurie. Dacă a munci ar fi un talent, atunci 100%.

R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
A.B.:. Nu aş putea să expir toate numele oamenilor care mă inspiră. Hm... Mi-ar plăcea să împart scena cu oameni cât mai diverşi, care au de spus / de dăruit ceva. De asemenea, cred că mi-ar pica bine să-mi reîntâlnesc giumbuşlucarii cu care am lucrat în aceşti trei ani şi să ne hârjonim puţin.

R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
A.B.: Curaj!



 Toate articolele despre Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020


0 comentarii

Spacer Spacer