Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... Niko Becker - Galactoria 2020


, un interviu cu

mai 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Niko Becker, 21 ani, Timişoara
Student al specializării actorie, clasa prof. univ. habil. dr. Miklós Bács, Irina Wintze, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Niko Becker

Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Niko Becker: Bună întrebare... nu ştiu cum să răspund.

R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
N.B.: Am crescut cu 7 fraţi, într-o casă cu curte şi grădină din Timişoara. Am avut oarecum o copilărie libertină, în mare aveam voie să facem ce vrem, şi fiind aşa de mulţi, îţi dai seama ce era în casa aia. La un moment dat, ştiu că ne trimitea Mama la fotbal, tenis şi alte sporturi, să ne consumăm energia, dar degeaba. De fascinat, mă fascina orice, 2 luni eram cu fotbalul, după care 2 luni cu desenul, iar alte 3 luni eram fascinat de Harry Potter. Cred că aşa e şi acum, încă sunt multe lucruri care mă interesează. De speriat, sincer nu prea ştiu. Am avut la un moment dat o frică de păianjeni, fiindcă la noi în curte erau destul de mulţi şi erau şi destul de mari. Dar mi-a trecut destul de repede.

R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
N.B.: Aveam 12 ani. M-a luat Mama cu ea la Teatrul German de Stat din Timişoara la Scaunele, de Eugen Ionescu. Am înţeles tot.

R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi tu teatrului?
N.B.: Cred că pentru mine teatru înseamnă mai ales joc. Mă joc într-o altă realitate. Şi cred că acest punct de vedere este foarte sănătos pentru meserie, fiindcă îţi dă o libertate în posibilităţi, fără să te încrânceneze prea tare.

Niko Becker - Richard III, The Crown (foto: Alex Şerban)

R.R.: Consideri teatrul ca pe un instrument prin care tu, ca artist, să poţi schimba ceva în societate?
N.B.: Orice spectacol bun are un mesaj, pe care conştient sau inconştient spectatorul îl percepe. Nu ştiu cât schimbă societatea, dar îmi place să cred că un spectacol bun poate fi o experienţă pentru spectator, care să-l dezvolte ca personalitate, chiar dacă acesta nu poate formula mesajul în cuvinte.

R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
N.B.: Cred că noţiunea de teatru are automat valoarea de artă. Dar nu tot ce e pe scenă are această valoare. În acelaşi timp, ce este artă şi ce nu este artă este decizia consumatorului.

R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
N.B.: Sunt mulţi factori care mă fascinează. Pentru mine, ca actor, cred că e adrenalina. De când eram mic îmi plăcea să simt că trăiesc, făcand chestii poate puţin nonconformiste. Cred că tocmai această dorinţă de a trăi mă va ţine legat de teatru.

R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectată la realităţile teatrului autohton?
N.B.: Iubesc să merg la spectacole, iubesc să analizez o piesă din toate punctele de vedere, şi, bineînţeles, iubesc să-mi dau cu părerea. Am o listă întreagă de spectacole pe care vreau să le văd după facultate.

Niko Becker 

R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dus de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
N.B.: Sufletul meu e un surfer, gata sa călărească orice val.

R.R.: Crezi că este (şi) responsabilitatea actorului în legătură cu ceea ce aduce pe scenă, ori el trebuie doar să asculte de cererea publicului, a regizorului, a directorului teatrului?
N.B.: Păi dacă nu este asta responsabilitatea actorului, atunci care ar putea fi? De ascultat şi executat ce cere regizorul poate oricine. Felul în care vezi tu un personaj şi îi dai viaţă este strict responsabilitatea ta de actor, pe care mai apoi regizorul o coordonează într-un întreg.

R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
N.B.: A fost un parcurs greu, dar merită tot efortul. Am învăţat multe, nu doar despre actorie şi despre mine, ci şi despre oameni şi despre lume. Într-adevăr, mi-aş fi dorit să facem şi teatrul absurdului, dar din păcate nu am reuşit. Oricum, mai mult ca sigur o să se ivească la un moment dat ocazia să-l fac şi pe ăsta.

R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
N.B.: Nu pot să spun că, acum, după trei ani, am învăţat cum trebuie făcută actoria. Dar lucrul pe care l-am învăţat şi care cred că este decisiv pentru cariera mea este felul în care mă raportez la meserie.

R.R.: Ce părere ai despre folosirea noilor tehnologii în cadrul spectacolelor de teatru? Cât eşti de confortabil cu inovaţiile aduse de acestea?
N.B.: Nu cred că are importanţă cât de veche sau cât de nouă e tehnologia cât timp sprijină un întreg şi ajută la construirea unui spectacol. E perfect normal să te foloseşti de mijloacele moderne pentru a crea o iluzie sau o imagine puternică. Doar n-o să umblăm toţi cu guler elisabetan la Shakespeare şi lumânări la Cehov. Orice este actual şi familiar spectatorului, atinge spectatorul mai mult decât ceva ce a învăţat la istorie.

R.R.: Cum te raportezi la dramaturgia contemporană? Cum o priveşti în comparaţie cu cea clasică?
N.B.: Nu pot spune că prefer una din ele. M-am lovit de ambele şi am ajuns la concluzia că există texte bune care îmi spun ceva şi texte care nu îmi spun mare lucru. Oricum temele se repetă, dar felul în care sunt structurate şi intercalate face diferenţa.

R.R.: Care crezi că este cel mai eficient mod în care te poţi promova tu, ca artist, într-o lume atât de competitivă şi de deschisă?
N.B.: Asta e o întrebare pe care mi-o tot pun în ultimul an. Ştiu doar că trebuie să fii văzut şi că trebuie să fii bun atunci când eşti văzut.

R.R.: Care e relaţia ta cu publicul? Ce-ţi place şi ce nu-ţi place la el?
N.B.: Când fac ceva bun îmi place publicul, când fac ceva prost nu îmi place publicul.

R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
N.B.: Dacă nu aş fi intrat la actorie, aş fi dat la pictură.

R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
N.B.: Cred că tot talentul e în zadar, dacă nu este şlefuit prin multă muncă şi disciplină.

R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
N.B.: Mă inspiră toţi colegii mei de clasă, probabil fiindcă le-am văzut evoluţia şi fiecare a avut cumva un impact şi asupra evoluţiei mele. Chiar şi după facultate cred că o să existe acestă relaţie de "inspiră-mă ca să te inspir". Şi, geniul Roland Bordás, actor la Teatrul Naţional din Budapesta care a trezit în mine o poftă imensă de a juca.

R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
N.B.: Felicitări pentru UNITER!



 Toate articolele despre Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020


0 comentarii

Spacer Spacer