Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... Raluca Munteanu - Galactoria 2020


, un interviu cu

mai 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Raluca Munteanu, 24 ani, Iaşi
Studentă a specializării Artele Spectacolului - actorie, clasa prof. univ. habil. dr. Miklós Bács, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Raluca Munteanu, Doamna Alving

Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Raluca Munteanu: Un om ambiţios.

R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
R.M.: Copilăria e, bineînţeles, sorgintea ambiţiilor mele. Copilăria mi-am petrecut-o liniştită, observând natura, iar ceea ce mă fascina era senzaţia de libertate pe care o aveam făcând asta. Departe de ea, de natură, lumea nu mi s-a arătat un loc prea primitor. Înţelesesem curând de ce. Eu visam, ca şi Barba, la o canoe de hârtie.

R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
R.M.: Dacă mimetismul stă la originea teatrului, atunci eforturile mele hazlii de pe la 7-8 ani de a imita caractere, personaje, de a-mi prelucra păpuşi şi costume rămân primul meu contact cu lumea teatrului.

R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi tu teatrului?
R.M.: Teatrul capătă semnificaţii multiple în funcţie de spaţiu şi de timp. Există registre multiple de semnificaţii, de la reprezentaţie la reprezentaţie, iar tu ca artist trebuie să le laşi să se nască. În jocul meu, caut prospeţimea si autenticitatea.

R.R.: Consideri teatrul ca pe un instrument prin care tu, ca artist, să poţi schimba ceva în societate?
R.M.: Teatrul trebuie să transforme lumea într-un loc al demnităţii culturale, estetice şi umane...

R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
R.M.: Nu, la fel cum nu tot ce se scrie e literatură.

Raluca Munteanu, Lady Macbeth, The Crown, FITCA

R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
R.M.: Nu e teatrul cel care mă fascinează, ci lumea în sine care-mi dă impulsul să fac teatru. Teatrul e până la urmă un terminal al întrebărilor mele ca artist, locul unde experimentez şi mă manifest în deplină libertate, conform cu viziunea mea despre lume şi viaţă. E locul de unde se vede, şi artistul care înţelege bine asta, ştie cum să speculeze acest dat pentru a-şi exercita discursul în favoarea lui. Cu toate astea, teatrul rămâne un meşteşug care trebuie perfecţionat fără prea multă filosofie. Nu ştiu ce mă va ţine în teatru. Poate nevoia mea de a-l îmblânzi.

R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectată la realităţile teatrului autohton?
R.M.: Încerc pe cât posibil să urmăresc activitatea teatrelor şi artiştilor autohtoni. Realitatea teatrului autohton este însă mult mai complexă şi cuprinzătoare decât aşa cum apare ea unui tânăr student în Cluj ori Bucureşti. Doar călătorind şi testând pe propria piele diferite practici, poţi spune cu adevărat că eşti conectat la realitatea teatrului autohton.

R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dusă de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
R.M.: Chibzuiesc înainte de a acţiona.

R.R.: Crezi că este (şi) responsabilitatea actorului în legătură cu ceea ce aduce pe scenă, ori el trebuie doar să asculte de cererea publicului, a regizorului, a directorului teatrului?
R.M.: Este (şi) responsabilitatea lui. De aceea el nu trebuie doar să asculte de cererea regizorului, a directorului de teatru şi a publicului. El trebuie să-şi menţină integritatea şi discursul artistic interior viu, procurându-şi cu diplomaţie mijloace de comunicare cu ceilalţi, pentru a oferi un produs artistic de calitate. Teatrul rămâne în primul rând o artă colectivă.

R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
R.M.: Am încercat să dau curs chemărilor şi căutărilor mele în funcţie de ceea ce profesorii, prin bunăvoinţa şi priceperea lor, mi-au sugerat. Nu mi-a lipsit nimic.

R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
R.M.: Că răbdarea şi concentrarea sunt două virtuţi de seamă.

R.R.: Ce părere ai despre folosirea noilor tehnologii în cadrul spectacolelor de teatru? Cât eşti de confortabilă cu inovaţiile aduse de acestea?
R.M.: Există inovaţii şi mijloace infinite prin care poţi crea un spectacol şi vorbi despre viaţă. Orice mijloc îşi are dreptul la existenţă scenică dacă e încărcat de expresie şi dramatism.

R.R.: Cum te raportezi la dramaturgia contemporană? Cum o priveşti în comparaţie cu cea clasică?
R.M.: Îmi plac Neil LaBute, Sarah Kane, David Mamet, Wendy Wasserstein, Tony Kushner ş.a. Dramaturgia contemporană e o sursă bogată de inspiraţie pentru mine, chiar dacă cea clasică îmi este, poate, mai la îndemână.

R.R.: Care crezi că este cel mai eficient mod în care te poţi promova tu, ca artistă, într-o lume atât de competitivă şi de deschisă?
R.M.: Prin perseverenţă. Să fii deschis şi onest. Mereu sigur de ceea ce vrei să comunici şi să transmiţi.

R.R.: Care e relaţia ta cu publicul? Ce-ţi place şi ce nu-ţi place la el?
R.M.: Atenţia scenică ţine în mare măsură de relaţia cu publicul. Publicul este un factor important din schemă pentru că, fiind atât de viu, el indică şi de multe ori dictează ritmul şi pulsaţia scenică. Viaţa scenică trebuie să-l combată, să-l chestioneze, iar pentru asta el trebuie să se lase, la rândul său, (mai) deschis şi fragil.

R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
R.M.: Aş fi urmat, în primă instanţă, Conservatorul.

R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
R.M.: Da. După părerea mea talentul ţine de o anume apetenţă pentru frumos. Dar pe scenă, acest frumos trebuie înfăptuit. Pentru asta e nevoie de multă muncă.

R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
R.M.: Sunt colegi de clasă şi de generaţie care mă inspiră. Cu ei m-aş bucura să împart scena.

R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
R.M.: Găsesc foarte dificil un răspuns la întrebarea asta. Nu ştiu cum voi fi peste 10 ani, nu ştiu ce va fi. Ştiu că indiferent de etapa în care mă voi afla, voi găsi mereu resurse interioare şi modalităţi de a-mi urma viziunea.



 Toate articolele despre Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020


0 comentarii

Spacer Spacer