Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

De vorbă cu... Armand David Crişan - Galactoria 2020


, un interviu cu

mai 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Armand David Crişan, 23 ani, Timişoara
Student al specializării Artele Spectacolului - actorie, linia română, clasa prof. univ. habil. dr. Miklós Bács, Irina Wintze, Camelia Curuţiu- Zoicaş, Tudor Lucanu, Ciprian Scurtea, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca

Armand David Crişan

Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Armand Crişan: Sunt Armand.

R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
A.C.: Eram fascinat de jucării, speriat de întuneric şi de faptul că atunci când dorm şi am un picior neacoperit de pătură, vreun monstru al întunericului mă va gâdila cu unghia lui lungă în talpă...

R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
A.C.: Am fost la un festival de filmmaking, unde trebuia să realizăm un scurtmetraj de la zero. S-a întamplat să joc eu şi încă doi participanţi care aveau roluri comice. Iar de atunci sunt profund fascinat de lumea asta.

R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi tu teatrului?
A.C.: Pentru mine, teatrul este o metaforă pentru viaţă. Este un fenomen care îţi deschide supapele emoţionale şi care te face să trăieşti experienţe noi şi surprinzătoare.

R.R.: Consideri teatrul ca pe un instrument prin care tu, ca artist, să poţi schimba ceva în societate?
A.C.: Da, consider că se pot spune foarte multe poveşti pertinente, care să aibă un impact social.

Armand David Crişan, Richard II în The Crown (foto: Alex Şerban)

R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
A.C.: Sigur că nu, lumea urcă pe scenă din diferite motive.

R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
A.C.: Mă fascinează intensitatea acestuia, puterea de convingere a actorilor, ideile mari despre care acesta vorbeşte. Ce mă va ţine în această lume este sensibilitatea lucrururilor şi faptul că se întâmplă uneori să vezi lucruri care te copleşesc şi pe care nu le poţi explica neapărat în cuvinte.

R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectat la realităţile teatrului autohton?
A.C.: Da, merg cât de des pot la spectacole, citesc destul de mult în perioada asta, dar mi-aş dori să am timp de mai mult.

R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dus de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
A.C.: Sunt o persoană care se lasă dusă de val, dar încerc tot timpul să fiu chibzuit.

Armand David Crişan, Pantalone în Un'Anima! (foto: Octavian Şaramet)

R.R.: Crezi că este (şi) responsabilitatea actorului în legătură cu ceea ce aduce pe scenă, ori el trebuie doar să asculte de cererea publicului, a regizorului, a directorului teatrului?
A.C.: Cred că actorul este nevoit să aibă o viziune proprie; cred în personalitatea lui şi în faptul că toţi suntem unici. Dar, în acelaşi timp, cred că actorul trebuie sa slujească echipa din care face parte.

R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
A.C.: A fost o perioadă foarte specială, m-am schimbat enorm şi nu-mi vine să cred că se aproprie de sfârşit. Este mult de muncă, dar la finalul zilei, cred că merită.

R.R.: Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cadrul celor trei ani?
A.C.: Pasiunea pentru meserie.

R.R.: Ce părere ai despre folosirea noilor tehnologii în cadrul spectacolelor de teatru? Cât eşti de confortabil cu inovaţiile aduse de acestea?
A.C.: Mi se par în multe momente necesare sau, cel puţin, utile. Cred că suntem într-un continuu proces de modernizare, deci e normal să se recurgă la tehnologii tot mai avansate şi nemaivăzute.

R.R.: Cum te raportezi la dramaturgia contemporană? Cum o priveşti în comparaţie cu cea clasică?
A.C.: Cea clasică mi se pare mult mai teatrală, într-un fel. Dramaturgia contemporană este mult mai ancorată în socitatea actuală, apropiată nouă, în mod evident, şi de aceea de multe ori poate să ne pară mai apropiată decât cea clasică.

R.R.: Care crezi că este cel mai eficient mod în care te poţi promova tu, ca artist, într-o lume atât de competitivă şi de deschisă?
A.C.: Cred că cel mai bun mod de a te promova este prin ceea ce faci pe scenă. Facebookul ajută la anunţarea unor astfel de evenimente.

R.R.: Care e relaţia ta cu publicul? Ce-ţi place şi ce nu-ţi place la el?
A.C.: Îmi place publicul. Îmi place diversitatea lui, fiindcă te obligă să găseşti moduri diverse de a-l câştiga.

R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
A.C.: Probabil ceva cu calculatoare.

R.R.: Crezi într-un teatru făcut cu sudoare? Cât este muncă şi cât este talent?
A.C.: Da, cred în muncă şi în repetiţie.

R.R.: Cine este artistul care te inspiră? Cu cine ai vrea să împarţi scena şi de ce?
A.C.: Sunt mulţi actori care-mi plac, n-aş putea spune acum un nume.

R.R.: Ce mesaj ai vrea să-ţi transmiţi ţie de peste 10 ani?
A.C.: Trust the Process.



 Toate articolele despre Festivalul absolvenţilor Galactoria, 2020


0 comentarii

Spacer Spacer