Studentă a specializării regie de teatru, clasa profesorilor Asist. Dr. Răzvan Mureşan şi Conf. Dr. Mihai Constantin Ranin, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
Anda Drăgan
Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Anda Drăgan: Sunt un om mic-mic care vrea să se facă mare-mare.
R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
A.D.: Am avut o copilărie plină de zâmbete, de joc şi de haine pe care le murdăream constant. Îmi purtam cârlionţii prin toate locurile care se transformau în joc. Desenam, cântam, mă îmbrăcam cu rochiile mamei, mergeam cu tata la fotbal, îmi plăcea să mă joc singură şi să îmi inventez mici joculeţe, alergam mult, găseam constant ceva de făcut, ieşeam ziua din casă şi reveneam seara. Îmi plăceau mult cărţile cu poveşti după ce le-am descoperit. Mă fascina cum totul era joc, chiar dacă visam să cresc şi să devin om mare.
R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dusă de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
A.D.: Puţin din amândouă, important e să ştii cum să le dozezi şi când e momentul pentru fiecare.
R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
A.D.: Deşi a trecut mult timp, primul contact cu teatrul care mi-a venit acum în minte este cel în care mergeam la teatru de păpuşi. Era o emoţie specială când intrai în sala care părea imensă şi impresia pe care o aveai că tot ce se întâmplă acolo e magic.
R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
A.D.: "Aici şi acum"-ul pe care ţi-l oferă teatrul. Cred că e foarte important să rămâi pasionat şi conştient că eşti norocos că ai avut curajul să alegi o astfel de lume şi să te bucuri din plin de tot ce are de oferit. Că e fragilă rău.
R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi teatrului?
A.D.: Teatrul poate deveni cel mai intim loc al tău, dacă îi dai încrederea.
R.R.: Teatrul poate fi considerat un mijloc prin care, ca artist, poţi să aduci schimbări societăţii?
A.D.: Poate fi, desigur, dar cred că mai degrabă aduce schimbări ce ţin de interiorul fiecăruia.
R.R.: Consumi teatru: mergi la spectacole, citeşti (despre) teatru? Eşti conectată la realităţile teatrului autohton?
A.D.: Mersul la teatru îl simt ca un răsfăţ şi o izolare, unde de cele mai multe ori îmi place să merg singură. E necesar să ştii ce se întâmplă în jurul tău şi să rămâi conectat. Consider că în acest sens am avut noroc cu vizionările de spectacole făcute la curs, la sfârşitul cărora mai învăţam ceva legat de ce se întâmplă în jurul nostru în materie de teatru.
R.R.: Tot ceea ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
A.D.: Un mare şi categoric nu.
R.R.: Cum vezi poziţia regizorului în actul artistic: trebuie să aibă mereu ultimul cuvânt sau să colaboreze constant cu actorul?
A.D.: Cred într-o colaborare constantă, cu o implicare profundă din partea ambelor părţi, pentru că acest lucru se simte mai apoi pe scenă, în produsul final. În acelaşi timp, regizorul ar trebui să fie capabil să se distanţeze de universul creat, să arunce o privire din exterior şi să fie cel mai aspru judecător, astfel ultimul cuvânt ar trebui să îi revină lui.
R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Ţi-a lipsit ceva anume, ai avut parte de prea multe cursuri?
A.D.: Simt că m-am dezvoltat mult venind aici şi e una din cele mai bune decizii. Lucrezi constant şi intens, înveţi multe, îţi depăşeşti limite şi ai rezultate la care poate nici tu nu te gândeai. Nu pot să spun că mi-a lipsit ceva anume sau că au fost prea multe cursuri, ci din contră, aş fi vrut ca procesul acesta să fie mai lung cu doi ani.
R.R.: Care este cel mai important pe care l-ai învăţat în cei trei ani?
A.D: Că teatrul "e cu sânge".
R.R.: Crezi în teatrul făcut cu sudoare? Cât este talent şi cât este muncă?
A.D.: Ambele îşi au importanţa lor şi sunt necesare, dar în meseria de regizor tind să cred că sunt mai importante munca şi intuiţia.
R.R.: Reprezintă folosirea noilor tehnologii o variantă viabilă? Cât de confortabilă eşti/ai fi cu utilizarea lor în spectacole şi cu inovaţiile pe care le aduc?
A.D.: Atâta timp cât se regăseşte în concept şi nu pare că e folosită în lipsă de idei, poate ajuta. Cu toate astea, sunt mai de modă veche şi cred mai mult în puterea actorului.
R.R.: Dramaturgie contemporană sau dramaturgie clasică? Spre care dintre cele două tinzi mai mult? Care dintre cele două ţi se pare mai ofertantă pentru a fi pusă în scenă?
A.D.: Sunt ofertante amândouă, lucrul cel mai important e să găseşti în conţinutul lor un mesaj actual, de interes real pentru lumea noastră de astăzi. Un text contemporan poate fi mai provocator în ceea ce priveşte conţinutul, în timp ce unul clasic te poate provoca mai degrabă în ceea ce priveşte forma, cum să îl aduci în contemporan.
R.R.: Într-o lume atât de deschisă şi competitivă, care crezi că e cel mai eficient mod în care să te promovezi?
A.D.: Cel mai eficient mod în care să te promovezi ar trebui să rămână scena.
R.R.: Ce relaţie ai sau ce relaţie ai vrea să ai cu publicul? Ce îţi place şi ce nu îţi place la el?
A.D.: Aş vrea să văd reacţii reale pe feţele oamenilor în timpul spectacolelor mele. În rest, cred că publicul ar trebui să vină la teatru fără vreo idee preconcepută şi cel mai important, să îşi dea voie să intre în poveste, să nu refuze să îi placă doar pentru că, poate, nu e obişnuit cu un anumit tip de spectacol.
R.R.: Există vreun artist care te inspiră? Cu cine ţi-ar plăcea să lucrezi?
A.D.: Cred că fără să ne dăm seama, ne inspiră fiecare om cu care lucrăm, într-un fel sau altul. Mi-ar plăcea să reiau anumite colaborări avute în timpul facultăţii, la un nivel mai mare, într-un teatru.
R.R.: Ce crezi că ai fi făcut dacă nu era teatrul?
A.D.: Cred că medicină veterinară sau ceva în poliţie, poate chiar armată.
R.R.: Ce mesaj ai pentru tine de peste 10 ani?
A.D.: Să fii plină de pasiune.