Studentă a specializării teatrologie, clasa Conf. Univ. Dr. Raluca Sas-Marinescu, Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca
Irina Sabău-Bălan
Răzvan Rocaş: În câteva cuvinte, cine eşti?
Irina Sabău-Bălan: O optimistă care se dă drept pesimistă, o persoană care oscilează mereu între visare şi pragmatism.
R.R.: Vorbeşte-mi despre copilăria ta. Ce te fascina, ce te speria, la ce visai?
I.S.B.: Îmi plăcea mult să desenez, să dansez, să mă uit la albumele de artă ale bunicilor mei, care sunt artişti plastici, şi să îmi folosesc cât mai mult imaginaţia. Eram un copil sfătos şi aveam o părere despre orice. Mă fascinau adulţii, îmi plăcea să stau cu prietenii părinţilor, îi imitam, voiam şi eu să mă dau cu ruj, să port tocuri şi să beau vin. Am avut o copilărie fericită.
R.R.: Cum îţi place să trăieşti: te laşi dusă de val sau chibzuieşti înainte de a acţiona?
I.S.B.: Cred că ambele, depinde de contextul în care mă aflu.
R.R.: Care a fost primul contact cu lumea teatrului?
I.S.B.: Am fost dusă de mică la spectacole de teatru de păpuşi, mergeam cu părinţii, aproape în fiecare duminică, la teatrul "Puck". Îmi plăcea să fac mici spectacole de teatru de păpuşi şi acasă, în sufragerie, când aveam musafiri. În plus, am participat încă din 2003 la cursul de teatru de animaţie din cadrul Palatului Copiilor din Cluj-Napoca, coordonat de Andreea Mărculescu. Apoi am făcut parte din trupa de teatru "Genesis", coordonată tot de ea, până în 2017 la terminarea liceului.
R.R.: Ce te fascinează la teatru? Ce crezi că te va ţine în continuare în această lume?
I.S.B.: Mă fascinează faptul că actul teatral este ceva imprevizibil. Cu toate că îmi formez un orizont de aşteptare înainte de a vedea un spectacol, de multe ori rămân surprinsă de ceea ce găsesc în schimb, şi îmi place asta, îmi place să fiu surprinsă. Consider că este aproape imposibil să anticipez în totalitate conţinutul unei reprezentaţii. Tocmai de aceea nu cred că mă voi plictisi vreodată de teatru.
R.R.: Din experienţele pe care le-ai avut până acum, ce semnificaţii i-ai oferi teatrului?
I.S.B.: Cred că teatrul poate să schimbe ceva într-un om, adică poate să îi producă emoţie, să-l facă să se gândească sau să se răzgândească, să judece, să condamne, să aprobe, iar dacă asta sună prea ambiţios pentru unii, cred că rămâne divertismentul.
R.R.: Cât de importante crezi că sunt prezenţa teatrului şi contribuţia oamenilor de teatru în cadrul societăţii? Ce schimbări pot aduce?
I.S.B.: Consider că teatrul trebuie să fie bine ancorat în realitatea cotidiană pentru a putea avea un impact social puternic, iar dacă se reuşeşte acest lucru, se pot aduce schimbări semnificative într-o societate, sau măcar într-o anumită comunitate. Un exemplu pertinent care îmi vine acum în minte este Augusto Boal cu Theatre of the oppressed.
R.R.: Cât de des mergi la spectacole, cât de des citeşti (despre) teatru? Eşti ancorat(ă) în realităţile teatrului autohton?
I.S.B.: Înainte de situaţia cu pandemia mergeam în fiecare săptămână la cel puţin două spectacole, acum profit să mă uit la înregistrări ale unor teatre (în special străine) la care nu aş fi avut acces atât de uşor în mod normal şi încerc să-mi respect norma pe care o aveam şi înainte. Citesc mult teatru/despre teatru; asta se datorează în special cursurilor de la specializarea mea, care încurajează mult cititul şi care mă ţineau ancorată în realităţile teatrului autohton şi nu numai.
R.R.: Tot ce se petrece pe scenă merită să poarte numele de teatru?
I.S.B.: Nu, unele reprezentări chiar nu se pot numi teatru.
R.R.: Cum vezi poziţia dramaturgului sau a criticului de teatru în raport cu producţia unui spectacol? Crezi că ar trebui să fie prezenţă activă pe parcursul repetiţiilor?
I.S.B.: Cred în dramaturgul în sens german, adică cel care colaborează în mod direct cu regizorul la realizarea unui spectacol. Deşi importanţa acestuia este de multe ori negată de unii practicieni, tradiţia germană ne dovedeşte de peste două secole că este vitală prezenţa activă a dramaturgului pe parcursul întregului proces de creaţie teatrală. În schimb, rolul criticului este de a analiza un produs finit, nu de a lua parte la repetiţii, excepţie făcând cazul în care acesta scrie un jurnal de repetiţii.
R.R.: Cum îţi consideri parcursul în şcoala de teatru? Cum a fost dialogul cu celelalte specializări? Au existat colaborări cu cei de la actorie sau regie?
I.S.B.: Eu zic că a fost un parcurs bun, îmi amintesc cu drag de majoritatea colaborărilor şi mă bucur că mi s-a oferit ocazia de a lucra şi cu celelalte specializări. Începând cu anul 2, semestrul 1, am lucrat cu doi colegi de la regie la examenele lor, iar cu unul dintre ei mi-am continuat colaborarea până la finalul facultăţii, şi continui să lucrez cu el chiar şi în prezent la un proiect care se desfăşoară la un teatru din ţară.
R.R.: Care este cel mai important lucru pe care l-ai învăţat în cei trei ani?
I.S.B.: Sincer... cred că faptul că oamenii contează mai mult decât reuşita, în sensul în care nu merită, de cele mai multe ori, să rişti anumite prietenii doar pentru a obţine ceva.
R.R.: Ce alegi între dramaturgia contemporană şi dramaturgia clasică? Care dintre ele îţi este mai aproape ca exprimare?
I.S.B.: Nu ştiu dacă aş alege una în defavoarea celeilalte... dar pot spune că am citit destul de multă dramaturgie contemporană în ultima vreme şi îmi place pentru că atacă, în general, nişte subiecte sensibile, considerate până nu demult tabu, plus că încurajează libera exprimare şi nu se mai ţine cont de respectarea unor norme stricte de scriitură.
R.R.: Cât de relevantă crezi că mai este critica de teatru în zilele noastre? Mai este ea un formator de opinie pentru spectatori?
I.S.B.: În România clar nu, din păcate nu. Dar în America şi nu numai, review-ul unui critic poate lansa sau îngropa un spectacol după premieră.
R.R.: Cum te raportezi la utilizarea noilor tehnologii pe scenă? Îmbunătăţesc sau alterează ele actul artistic?
I.S.B.: Dacă sunt folosite în mod inteligent şi vin în sprijinul actorului şi nu îi umbresc prezenţa, atunci da, pot îmbunătăţi. Un exemplu bun în acest sens este The Encounter al lui Simon McBurney.
R.R.: Dintre opţiunile pe care ţi le oferă această specializare, spre care vrei să te îndrepţi?
I.S.B.: Mi s-au părut interesante toate ramurile pe care le presupune meseria de teatrolog şi fiecare are şi părţi bune şi... părţi mai puţin bune, dar cred că cel mai bine mi se potriveşte dramaturgia cu tot ce implică ea şi, totodată, secretariatul literar.
R.R.: Ce părere ai despre politicile culturale actuale din ţară?
I.S.B.: Facem şi noi la facultate un curs despre politici culturale cu Miki Branişte, un profesionist cu multă experienţă în acest domeniu... şi ceea ce pot să spun e faptul că există loc de mai bine... da, e greu, nu dispunem de aceleaşi resurse ca în ţările occidentale şi de multe ori observăm că la noi în ţară cultura nu reprezintă neapărat o prioritate. Dar se poate face artă şi cu bani puţini, e greu, dar se poate, fapt dovedit de diversele companii independente.
R.R.: Ce artişti apreciezi? Ce oameni de teatru te inspiră? Există vreun nume cu care ai vrea să colaborezi în viitor?
I.S.B.: Apreciez mulţi artişti, dar pot spune că mi-aş dori ca într-o zi să pot lucra ca dramaturg la Schaubühne în Berlin cu regizori precum Ostermeier sau Falk Richter, ori Milo Rau şi să pot învăţa de la dramaturgi precum Marius von Mayenburg sau Maia Zade. Pot spune că admir practica teatrală germană în general. Bine, acesta ar fi un scenariu ideal, dar e frumos să visezi câteodată!
R.R.: Ce crezi că făceai dacă nu era teatrul?
I.S.B.: Cel mai probabil făceam traduceri germană-engleză, am şi dat la Facultatea de Litere... credeam că aş putea face asta în paralel cu teatrul, dar am realizat, în scurt timp, că în felul acesta nu m-aş fi implicat în mod real în niciuna dintre cele două facultăţi, aşa că am ales teatrul.
R.R.: Ce mesaj ai pentru tine de peste 10 ani?
I.S.B.: Învaţă din greşeli şi nu pune totul la suflet!