The International Opera Awards este echivalentul premiilor OSCAR în industria cinematografică. Câştigătorii vor fi anunţaţi în septembrie 2020, în urma amânării ceremoniei, pe fondul pandemiei. Până atunci, #EnescuOnline le dă întâlnire iubitorilor operei pe site-ul său cu patru spectacole de înaltă clasă, cu distribuţie de primă mână şi cu proiecţii multimedia:
31 mai-3 iunie 2020
Mozart - Don Giovanni K. 527, dramma giocoso în două acte, cu Orchestra de Cameră din Basel, Giovanni Antonini (dirijor).
8-11 iunie 2020
Beethoven - Missa Solemnis în re major op. 123, cu Orchestra Barocă din Freiburg şi Zürcher Sing-Akademie, René Jacobs (dirijor), Anne Katharina Schreiber (concertmaestru), Florian Helgath (dirijorul corului). Acest concert a fost înregistrat şi de Deutsche Grammophon.
16-19 iunie 2020
Richard Strauss - Die Frau ohne Schatten (Femeia fără umbră), cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, Vladimir Jurowski (dirijor), Corul Radiodifuziunii din Berlin, Benjamin Goodson (dirijorul corului), Corul de Copii al Radiodifuziunii Române, Răzvan Rădos (dirijorul corului), Carmen Lidia Vidu (regizor multimedia).
20-23 iunie 2020
Bartók - Castelul Prinţului Barbă-Albastră, cu Orchestra Naţională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze, Cristian Mandeal (dirijor), Nona Ciobanu şi Peter Košir (regizori multimedia).
"Inspiraţi de succesul pe care Festivalul George Enescu l-a avut în 2019 cu programul său de operă îndrăzneţ, am decis să dedicăm cea de-a treia lună de #EnescuOnline curajului de încerca ceva nou şi competenţei, cu tot ce presupune ea: studiu, muncă asiduă, determinare. Festivalul Enescu transmite astfel un mesaj de încredere şi speranţă întregii lumi: putem să ne reconstruim, în ciuda pandemiei, prin curaj şi competenţă, la fel cum artiştii urcă pe scenă şi dăruiesc ce mai bun din ei, pentru ca publicul să aibă mereu acces la o experienţă nouă", a declarat presei Oana Marinescu, directorul de comunicare al Festivalului.
Pe lângă aceste spectacole, cea de-a treia lună de #EnescuOnline va aduce în casele iubitorilor muzicii din întreaga lume şi alţi artişti din ediţia 2019 a Festivalului Enescu, precum: Joyce DiDonato, una dintre cele mai bine cotate mezzosoprane ale momentului, aflată pentru prima oară în România în 2019 şi primită cu mult entuziasm de publicul festivalului; faimosul dirijor Vasily Petrenko, un promotor al lucrărilor lui George Enescu; pianistul Leif Ove Andsnes, aflat în acest moment în primii 10 la nivel mondial (conform publicaţiei de specialitate Bachtrack); carismaticul bas-bariton Bryn Terfel, o vedetă cu un joc de scenă deosebit, şi mulţi alţii.
Tot în această serie vor fi trei dirijori români la pupitrul unor ansambluri europene de prestigiu: Horia Andreescu - ORF Vienna Radio Symphony Orchestra, Cristian Mandeal - Orchestra Naţională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze şi Cristian Măcelaru - Royal Concertgebouw Orchestra. Programul conţine şi Missa solemnis cu Orchestra Barocă din Freiburg pe care o dedicăm acum anului Beethoven - este un omagiu pe care îl aducem marelui compozitor la sărbătorirea celor 250 de ani de la naşterea sa.
Programul integral poate fi consultat în partea a doua a comunicatului de presă. Festivalul Enescu este singurul eveniment de profil din lume care oferă gratuit acces la arhiva sa, pe măsură ce primeşte acordul de difuzare online a concertelor şi recitalurilor de la artişti.
Site-ul www.festivalenescu.ro a prezentat, începând cu data de 18 martie 2020, un adevărat festival online de muzică clasică, cu înregistrări din ediţiile anterioare ale celor două evenimente, pentru a oferi oamenilor din întreaga lume acces gratuit la muzică clasică de calitate. Este modalitatea prin care Festivalul Enescu îşi aduce contribuţia în lupta pe care umanitatea o poartă împotriva COVID-19, urmând modelul lui George Enescu. Marele muzician s-a implicat, prin puterea vindecătoare a muzicii, în ajutorarea răniţilor din Primul Război Mondial.
Au fost difuzate gratuit 19 concerte în perioada stării de urgenţă în România. Peste 59.000 de vizitatori unici din toată lumea au urmărit concertele transmise de #EnescuOnline şi s-au înregistrat aproximativ 154.000 de vizualizări pe site-ul Festivalului.
ARTEXIM, organizatorul Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, a obţinut acordul de difuzare online a concertelor şi a recitalurilor înregistrate în cadrul ediţiilor din 2019 şi, respectiv, 2018, ale celor două evenimente. Programul va fi similar celui din sala de concert, cu diferenţa că fiecare eveniment va rămâne postat pe site timp de patru zile. Informaţii despre concerte sunt disponibile pe www.festivalenescu.ro.
Festivalul Enescu îşi îndeamnă publicul să respecte regulile de distanţare socială şi, cu banii pe care i-ar aloca pentru bilete la concerte, să facă donaţii pentru organizaţiile neguvernamentale credibile, care strâng bani pentru dotarea spitalelor cu echipamente şi materiale necesare rezistenţei în faţa virusului.
Programul Festivalului Enescu Online (seria a III-a)
23 mai - 1 iulie 2020
23 mai - 1 iulie 2020
23-26 mai 2020
Joyce DiDonato (mezzosoprană), David Zobel (pian). În program: Haydn - Arianna a Naxos; Mozart - "Voi che sapete" şi "Deh Vieni non tardar" din opera Nunta lui Figaro; Bellini - "Dopo l'oscuro nembo" din opera Adelson şi Salvini; Pablo Luna - De España Vengo; Rossini - "Assisa a pie d'un salice" din opera Otello; Berlioz - "Le Roi de Thule" şi "L'amour ardente flamme" din Damnaţiunea lui Faust; Hahn - "Sopra l'acqua indormenzada", "La barcheta", "L'avertimento", "Che pecà!" şi "La primavera" din ciclul Venezia
27-30 mai 2020
Orchestra Filarmonicii din Oslo, Vasily Petrenko (dirijor), Leif Ove Andsnes (pian). În program: Øyvind Torvund - Symfonisk dikt nr. 1: Morgon i skogen (Poemul simfonic nr. 1: Forest Morning), lucrare orchestrală în primă audiţie; Grieg - Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op. 16; Bartók - Concertul pentru orchestră Sz. 116 BB 123
31 mai-3 iunie 2020
Orchestra de Cameră din Basel, Giovanni Antonini (dirijor). În program: Mozart - Don Giovanni K. 527, dramma giocoso în două acte. Distribuţie: Luca Pisaroni Don Giovanni (bas-bariton); Sylvia Scwhartz Donna Anna (soprană); Olga Bezsmertna Donna Elvira (soprană); Patrick Grahl Don Ottavio (tenor); Giulia Semenzato Zerlina (soprană); Alex Esposito Leporello (bariton); David Soar Comandorul, Masetto (bas-bariton)
4-7 iunie 2020
Orchestra de Cameră Pelléas, Benjamin Levy (dirijor), Tasmin Little (vioară). În program: Debussy - Sarabandă (orchestrată de Maurice Ravel); Enescu - Sonata a III-a pentru pian şi vioară (aranjament orchestral de Valentin Doni); Ravel - Tzigane; Chabrier - Bourrée Fantasque (orchestrată de Thibaud Perrine); Bizet - Simfonia în Do
8-11 iunie 2020
Orchestra Barocă din Freiburg şi Zürcher Sing-Akademie, René Jacobs (dirijor), Anne Katharina Schreiber (concertmaestru), Florian Helgath (dirijorul corului). În program: Beethoven - Missa Solemnis în re major op. 123. Solişti: Polina Pastirchack (soprană), Sophie Harmsen (alto), Nikolaus Pfannkuch (tenor), Johannes Weisser (basso)
12-15 iunie 2020
Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Viena ORF, Horia Andreescu (dirijor), Elisabeth Leonskaja (pian). În program: Richard Dünser - The Waste Land; Beethoven - Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră în mi bemol major op. 73; Enescu - Suita nr. 3 pentru orchestră în re major op. 27, Săteasca; Ravel - Bolero
16-19 iunie 2020
Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin, Vladimir Jurowski (dirijor), Corul Radiodifuziunii din Berlin, Benjamin Goodson (dirijorul corului), Corul de Copii al Radiodifuziunii Române, Răzvan Rădos (dirijorul corului), Carmen Lidia Vidu (regizor multimedia). În program: Richard Strauss - Die Frau ohne Schatten (Femeia fără umbră). Distribuţie: Torsten Kerl Împăratul (tenor); Anne Schwanewilms Împărăteasa (soprană); Ildikó Komlósi Doica (mezzosoprană); Yasushi Hirano Mesagerul lui Keikobad (bariton); Andrey Nemzer Paznicul pragului templului; Artjom Vasnetsov, Christoph Oldenburg, Philipp A. Mehr Trei paznici ai nopţii (başi înalţi); Michael Pflumm Apariţia unui tânăr (tenor); Nadezhda Gulitskaya Vocea unui şoim (soprană); Karolina Gumos O voce din cer (alto); Thomas Mayer Barak, boiangiu (bas-bariton); Ricarda Merbeth Soţia boiangiului (soprană); Christoph Späth Cocoşatul, fratele lui Barak (tenor); Tom-Erik Lie Omul cu un singur ochi, fratele lui Barak (bariton); Jens Larsen Omul cu un singur braţ, fratele lui Barak (bas); Nadezhda Gulitskaya, Sophie Klußmann, Verena Usemann, Jennifer Gleinig, Alice Lackner, Vizma Zvaigzne Servitori, Voci de copii
20-23 iunie 2020
Orchestra Naţională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze, Cristian Mandeal (dirijor), Nona Ciobanu şi Peter Košir (regizori multimedia). În program: Prokofiev - Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în do major op. 26, Daniel Ciobanu (pian, laureat al Concursului Internaţional Arthur Rubinstein în 2017); Bartók - Castelul Prinţului Barbă-Albastră, Allison Cook (mezzosoprană) şi Derek Welton (bariton)
24-27 iunie 2020
Orchestra Regală Concertgebouw Amsterdam, Cristian Măcelaru (dirijor). În program: Strauss - Poemul simfonic Don Quijote, Ken Hakii (violă) şi Truls Mørk (violoncel); Beethoven - Simfonia a III-a în mi bemol major op. 55, Eroica
28 iunie-1 iulie 2020
Program special cu Sir Bryn Terfel, Gareth Jones (dirijor), Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo. În program: Wagner - Preludiul Actului al III-lea din opera Lohengrin; Wagner - "Was duftet doch der Flieder" din Maeştrii cântăreţi din Nürnberg; Wagner - "Cavalcada walkiriilor" din Walkiria; Wagner - "Vraja focului" şi "Despărţirea lui Wotan" din Walkiria; Ceaikovski - Poloneză din Evgheni Oneghin; Arrigo Boito - "Son lo spirito che nega" din Mefistofele; Weill - "Moritat von Macke Messer" din The Threepenny Opera; Rodgers & Hammerstein - Uvertură din musicalul South Pacific; Rodgers & Hammerstein - "Some enchanted evening" din South Pacific; Lerner & Loewe - "How to handle a woman" din Camelot; Bock - "If I were a rich man" din Scripcarul pe acoperiş
Descarcă programul Festivalului George Enescu 2019 aici..