Competiţie TIFF, 2020 (II): Ta fang jian li de yun / The Cloud in Her Room / Norul din camera ei

Ta fang jian li de yun / The Cloud in Her Room / Norul din camera ei este filmul de debut a regizoarei de origine chineză, Zheng Lu Xinyuan, câştigător al premiului "Tiger Competition Award", la Festivalul de Film din Rotterdam 2020. Un film elegant, delicat, diafan şi metaforic, dar în acelaşi timp, sobru, eclectic, fragmentat şi imprevizibil, la fel ca personajul principal, Muzi (Jin Jing) - o tânără în vârstă de douăzeci şi doi de ani, care se întoarce acasă, în oraşul ei natal Hangzhou, pentru a se reîntâlni cu familia ei în vederea sărbătoririi Noului An Chinezesc. Un film alb-negru, cu un puternic impact estetic, în special în cazul cadrelor care ne trimit înspre sfera fotografiei clasice, în care jocul dintre lumină şi contrast, dintre nuanţele de alb şi negru, te poartă într-o călătorie contradictorie între exaltare şi dramatism, candoare şi profunzime.


Cu toate acestea, Ta fang jian li de yun / The Cloud in Her Room / Norul din camera ei este un film care trebuie experimentat şi lăsat să curgă în ritmul stabilit şi impus de Xinyuan, până la final, pentru a nu perturba acest echilibru estetic în favoarea aşteptărilor narative. Filmul nu se concentrează pe naraţiune - aceasta nefiind miza regizoarei - ci pe imagine, atmosferă şi stare de spirit, aceea a unei pierderi şi a unei căutări a timpului pierdut. Deşi are un iz de autobiografie, povestea fimului pare să fie una obişnuită, în care se prezintă lacunele afective şi relaţionale din sânul familiei lui Muzi, cu părinţii acesteia divorţaţi - fiecare dintre ei refăcându-şi viaţa, într-un fel sau altul - şi cu Muzi ce păstrează legătura cu ambii părinţi, fiind totuşi mai ataşată de mama sa, cufundată în alcool, ţigări şi relaţii pasagere. Nici viaţa personală a lui Muzi nu excelează, aceasta atârnând melancolică şi neîncrezătoare într-o relaţie nesatisfăcătoare cu Yu Fei şi alunecând în acelaşi timp înspre o relaţie neaşteptată cu un proprietar de bar.

Ceea ce scoate din anonimat filmul lui Xinyuan, este însă caracterul experimental şi psihedelic cu care îşi construieşte cadrele şi imaginile, în care naraţiunea devine un simplu ecou al unei voci feminine în căutarea descoperirii sinelui, al regăsirii şi al adaptării sale la noile circumstanţe. Metafora "norului" pe care o găsim în titlu, nu trebuie neapărat atribuită esteticii fumului de ţigară, pe care îl întâlnim plutind efemer în cadrele alb-negru ale regizoarei, ci în însăşi nebuloasa existenţială în care Muzi trăieşte. Astfel, modul în care Muzi caută să descopere oamenii / locurile prin mici filmări pe care le face la întâmplare reprezintă nu numai un proces de adaptare al ei la vechiul oraş natal, aflat în plină dezvoltare urbană. ci mai ales un mod de a se descoperi pe sine, ca gen feminin, într-un continuu proces de devenire. Un alt element estetic este metafora apei care în termeni heraclitieni subliniează ideea faptului că totul este într-o continuă curgere, deci schimbare - aspect pe care îl putem observa atât în dispoziţia generală a filmului cât mai ales în schimbările de stare / acţiune a personajelor. În acestă ordine de idei, metafora "camerei" ne revelează, însăşi lumea interioară a lui Muzi, o lume intensă, "tăcută" şi încorsetată în labirinturile poetice ale sinelui feiminin.