Astăzi (2 august 2020) am primit o lecţie neaşteptată despre încredere, perseverenţă, pasiune. Cumva dintr-o direcţie surprinzătoare în aceste zile de început de TIFF 2020. La întâlnirile InspiraTIFF, am putut să îmi dau seama că, de multe ori, în spatele unei imagini glamour, se ascund note mai profunde şi complexe ce ţin de o mentalitate care poate să inspire în bine. Horia Tecău, câştigătorul Wimbledonului la dublu în 2015, a vorbit despre tenis, performanţă, importanţa disciplinei, dar, în primul rând, a transmis un mesaj profund uman, care depăşeşte ambiţiile profesionale. A accentuat importanţa de a-ţi urma visul şi de a nu pierde bucuria în ceea ce faci. Nu câştigul este important, ci bucuria pe care ţi-o aduce activitatea pe care o desfăşori, indiferent care ar fi aceea.
Şi eu, ca mulţi alţii în aceste luni de pandemie, am trecut prin toate stările posibile. E greu să vezi permanent părţile bune, dar Horia este dintre acei oameni care au profitat cu adevărat de această perioadă, pe care a primit-o ca pe o binemeritată odihnă. E greu pentru un sportiv de performanţă să spună stop, chiar şi atunci când se confruntă cu o accidentare nevindecată complet. A tras de el, pentru că a considerat că jocul era mai important decât vindecarea, decizie care, în esenţă, i-a răpit ce era mai preţios pentru el - bucuria de a juca.
Mi-am spus de multe ori, în ultima vreme, că nu mai suport întâlnirile pe zoom sau pe orice altă platformă, fie că sunt şedinţe de serviciu sau aniversări ori simple "ieşiri" cu prietenii. Dar, în definitiv, contează să fim aproape de prietenii şi de colegii noştri, chiar dacă prin mijlocirea tehnlogiei. Absenţa acestor mijloace tehnice ne-ar fi făcut, de fapt, şi mai singuri şi mai deznădăjduiţi. Auzindu-l pe Horia cum găsea partea frumoasă în faptul că stabilea întâlniri online cu prietenii lui pentru a se antrena zilnic, lucru care i-a întreţinut plăcerea de a face sport şi l-a ajutat să se încarce de o energie pozitivă - "Bucuria e tot acolo, faptul că nu aveam un teren nu era o scuză că nu fac antrenament" - mi-am seama că ţine strict de noi să facem alegerea de a profita de orice ocazie de a vedea avantajele, şi nu impedimentele.
Horia Tecău m-a făcut să privesc ideea de succes într-o notă diferită. Pentru el succesul reprezintă confirmarea că eşti pe drumul cel bun, acel drum care îţi aduce bucurie - în cazul lui, de a face sport. "Cunosc jucători care joacă la un nivel mai mic, dar se bucură enorm. Pentru mine, acesta este un succes. Cunosc jucători care joacă la cel mai înalt nivel, dar nu se bucură atât de mult."
Probabil că sistemul în care am crescut noi îţi induce, uneori insinuând perfid, o falsă nevoie de a demonstra mereu şi ideea că a reuşi înseamnă să fii mereu primul, să nu greşeşti. Niciodată nu ţi se vorbeşte despre bucurie, poate dimpotrivă, succesul, aşa cum ne-a fost predat de când eram copii, este asociat doar cu muncă enormă şi sacrificii. Cumva legătura succesului cu bucuria a fost scoasă din ecuaţie. Sunt aspecte atât de înrădăcinate în fiecare din nou, încât nu mai ajung în sfera de autoanaliză a fiecăruia. Horia Tecău a avut şansa de a ajunge la 14 ani la prestigioasa Academie a lui Nick Bollettieri, unde a învăţat ceva absolut esenţial, ceva ce ar trebui să fie valabil nu numai pentru un jucător profesionist, ci pentru orice om: să nu vadă pierderile ca pe un eşec, ci ca pe oportunităţi de a se depăşi pe sine. Este foarte simplu să te enervezi sau să te superi când ai ratat ceva, dar poate că motivul acelei ratări stă chiar în mentalitatea ta pietrificată în nişte concepte induse artificial. "După ani de antrenamente, s-a dezvoltat această parte din mine care mă ajută să văd ce a dus la acea greşeală." Ce prăpastie între mentalitatea românească şi cea întâlnită de Horia la Academia lui Bollettieri, unde există specialişti pe pregătire mentală, adevăraţi psihologi care reuşesc să îţi schimbe complet structurile mentale setate pe dualitatea alb-negru, corect-greşit. Dincolo de antrenamentele fizice, la fel de importante, sau poate şi mai mult, sunt cele mentale. Horia a vorbit despre un concept extrem de interesant - a vizualiza victoria. Pe lângă exerciţiul respiraţiei - o respiraţie controlată, care te ajută, atunci când ai ratat un punct, să te aduni, să creezi o stare pozitivă în tine, pe care să o canalizezi pentru mişcarea următoare -, antrenamentul minţii este un punct esenţial. E o muncă de zi cu zi, ani întregi, o disciplină care te ajută să rămâi conectat la prezent, să îţi păstrezi încrederea.
Şi aici ajungem la partea cea mai importantă - încrederea în tine. Uneori, văzând în jurul meu oameni care păreau a avea o încredere de fier în propriile forţe, m-am gândit că este ceva cu care te naşti. De fapt, e cel mai simplu să îţi spui asta, te scuteşte de efort. Dar încrederea de sine nu este un talent înnăscut, este o abilitate pe care trebuie să o dezvolţi şi apoi să o întreţii. Îţi trebuie perseverenţă şi disciplină, în acest caz nu există vacanţe. Dar, cum spune şi Horia, este foarte important să ai în jurul tău oameni care să-ţi reamintească să faci acest efort, altfel, singur, rişti să analizezi lucrurile doar prin prisma rezultatului final. Exerciţiile mentale ale lui Horia constau inclusiv în a se imagina participând la turnee, se proiecta pe sine în situaţii care îl duceau la victorie. Astfel, începi să crezi în şansele tale. Apoi, frica este cel mai mare duşman al nostru. "De multe ori faci alegeri din frică şi pierzi, evident că poţi să faci alegeri bune şi tot să pierzi, dar contează că ţi-ai învins acea frică. Am pierdut meciuri, dar au fost meciuri în care am luat decizii bune, pentru mine asta este o experienţă pozitivă."
M-am întrebat de multe ori de unde îşi recapătă puterea de a reveni pe teren marii jucători după ce au pierdut, uneori, ani în şir, finale importante, aşa cum este şi cazul lui Horia Tecău, cu cele trei finale pierdute la Wimbledon. Evident, răspunsul stă tot în încrederea de sine.
"Am ajuns să văd pierderile ca oportunităţi de a mă cunoaşte, de a mă gândi ce mi-a lipsit să câştig. La început, când nu gândeam aşa, găseam scuze, dar toate răspunsurile erau în interiorul meu. Totul pleca de la lipsa de încredere. Să cred că pot trăi această experienţă până la capăt. Îmi doream să joc finala la Wimbledon, dar mi se părea că nu sunt suficient de bun pentru a câştiga. E un vis că am ajuns până aici, o să fac ce pot, dar e greu, asta era mentalitatea mea de atunci. M-am întors, am lucrat la asta atât de mult, încât am ajuns să vizualizez că o să câştig finala de la Wimbledon cu o lună înainte. Marele câştig era starea pe o trăiam în acel parcurs, acea călătorie în care am trăit pasiune, o stare de bine, energie bună. Dacă trăiam în teamă, griji, ar fi fost o experienţă toxică, chiar dacă aş fi câştigat finala. M-a făcut să analizez ce-mi lipseşte mie ca om, nu ca jucător."
M-a mai impresionat ceva la Horia Tecău - atenţia acordată partenerului de joc pe care îl are în meciurile de dublu. De şapte ani formează echipă cu Jean-Julien Roger şi mă gândesc că, uneori, nici membrii familiei nu se cunosc atât de bine cum o face partenerul de joc. Au ajuns la un asemenea nivel de comunicare, încât se înţeleg dintr-un gest, dintr-o privire. "Fiind mai prezent, mai răbdător în relaţia cu el, automat creşteam eu ca om, el la fel şi atunci creştea şi echipa. Încrederea în partener vine tot din încrederea în tine."
M-a bucurat şi faptul că am auzit de la un campion cât de importantă este odihna, demitizând într-un fel obsesia lumii moderne de a fi mereu la turaţie maximă. După ce ţi-ai atins un mare vis, este extrem de important să iei o decizie, nu să rămâi suspendat. Fie alegi un nou vis, fie te odihneşti o perioadă. Trăim într-o societate în care odihna nu este privită cu ochi buni şi uneori presiunea de a performa, zi după zi, devine contraproductivă. "Pauza este o acţiune foarte importantă, să alegem să ne liniştim, să ne regrupăm, în acea pauză de o săptămână îmi dau seama că mi-e dor de tenis sau că am nevoie de o pauză mai mare. După câştigarea Wimbledonului, am ales să merg la următoarele turnee, fără a avea următorul vis bine determinat. Îmi îndeplinisem visul, pluteam, dar şi acea stare trece."
Am mers azi la întâlnirea cu Horia Tecău gândindu-mă că poate o să înţeleg mai bine ce îţi trebuie ca să fii un mare campion. Nu am ştiut, însă, că avea să fie o lecţie inedită despre viaţă, speranţă, visuri, încredere, umanitate, deschidere, atenţie faţă de propria persoană şi faţă de cei din jurul tău. O lecţie despre victoriile care contează.
Descarcă broşura şi programul TIFF 2020 aici.