Nu aduce (cioc)anul ce aduce ceasul - De Patrick la TIFF, 2020

Patrick (Kevin Janssens) e un tip şters, are o personalitate mai degrabă insipidă şi nu s-a distins în cei 38 de ani ai săi decât, în cel mai bun caz, prin abilităţile sale de tâmplar şi de meşter în cadrul campingului de vară pentru nudişti a tatălui său. Când acesta moare, evenimentul care ar fi putut umbri viaţa lipsită de evenimente a lui Patrick e eclipsată de un incident cu adevărat tulburător: i-a dispărut un ciocan din setul expus ostentativ pe peretele central al camerei sale, fapt care îi face praf echilibrul interior şi declanşează motorul întregii acţiuni. Patrick habar n-are unde a putut dispărea ciocanul, suspectează că a fost furat şi, înainte de a demara o anchetă, se interesează de unde ar putea procura un alt obiect identic. În mod previzibil, tipul de instrument pe care îl caută nu se mai fabrică de şase ani şi e de negăsit, prin urmare Patrick răscoleşte întreaga tabără în cadrul unei investigaţii care va suscita reacţii defensive, stupoare şi conflicte cu un cuplu care a pus ochii pe tabără şi intenţionează să devină noul ei proprietar.


Intensitatea căutărilor în care se lansează neobositul şi anxiosul Patrick e contrabalansată de aparentul ridicol al mizei, dar şi de decorul staţiunii din pădure în care locatarii (majoritatea trecuţi bine de 50 de ani) se perindă cu nonşalanţă în pielea goală. Dezinvoltura cu care actorii producţiei regizate de Tim Mielants îşi interpretează rolurile nud şi firescul scenelor fac aproape tot farmecul poveştii, în timp ce dispariţia ciocanului, care produce căutări din ce în ce mai turbulente, într-un scenariu care frizează genul poliţist, suscită în mod natural interpretările publicului.

Dacă există o miză profundă a recuperării ciocanului şi filmul se fereşte să o arate, rămâne sub semnul întrebării. Dacă există o corelaţie între ciocanul dispărut şi moartea tatălui lui Patrick, iar căutarea obiectului devine imperativă pentru a masca o presupusă durere pricinuită de decesul părintelui său, rămâne iarăşi o sursă de speculaţie. Cert este că Patrick îşi urmează cauza cu un aplomb remarcabil şi, pe parcursul anchetei sale lipsite de reţineri, ni se înfăţişează o micro-comunitate cu un stil de viaţă alternativ care prin dezgolire se eliberează şi, odată ieşită din convenţiile standard, dă curs unei noi forme de libertate personală. Prin aceasta, personajele sunt memorabile, deşi nu neapărat excentrice. Se disting, de asemenea, singurele personaje cazate în camping care nu practică nudismul: muzicianul Dustin (Jemaine Clement) şi tânăra avocată Nathalie (Hannah Hoekstra), cea care va susţine (la propriu şi la figurat) cauza lui Patrick şi îl va ajuta în momentele-cheie. Finalul e fericit, dar într-un mod neaşteptat, ceea ce demonstrează că armonia poate fi restabilită chiar şi într-un camping de nudişti conduşi de un individ interiorizat, dar perseverent şi onest.

Lejeritatea cu care comedia, drama şi suspansul merg în paralel e admirabilă, iar naturaleţea cu care actorii îşi asumă rolurile conduc la interpretări solide şi credibile.

Dacă echilibrul lui Patrick şi a campingului ajung pe muchie de cuţit şi, în final, sunt supuse unui test sever, păstrarea cu îndârjire a scopului şi refuzul de a face compromisuri se pot dovedi variante salvatoare.

Îndrăzneţ, fără a fi obraznic, comic, fără a exagera şi serios, fără a deveni rigid, De Patrick e un film atipic care îşi va surprinde în mod plăcut publicul pe care, chiar dacă nu îl va converti la nudism, îl va face cu siguranţă să privească cu alţi ochi un banal, omniprezent şi, până la urmă indispensabil, instrument de bătut cuie.