Lights on! Fellini's 8 1/2 - expoziţie de fotografii inedite la TIFF, 2020

"Hai să-i distrăm pe posomorîţii ăştia!", spune un personaj din filmul Otto e mezzo, cea mai personală dintre capodoperele lui Fellini, lansată în 1963 şi recompensată cu două premii Oscar. De fapt toate filmele lui Fellini sînt personale, căci, dacă e să dăm crezare propriilor sale cuvinte, şi de-ar fi făcut un film despre fileul de calcan pînă la urmă tot despre el ar fi fost filmul respectiv. Şi, mai mult ca sigur, n-ar fi fost un calcan posomorît!

În lumea lui Federico Fellini trebuie să intri pregătit pentru o experienţă senzorială ce-ţi provoacă toate simţurile. E o lume exuberantă, o revărsare a bucuriei de a trăi. Chiar şi atunci cînd atinge subiecte grave precum alienarea, însingurarea sau anxietatea, chiar dacă el însuşi a avut episoade serioase de depresie, Fellini îţi spune de fapt că viaţa e o sărbătoare şi merită să o guşti din plin. Amestecul de nostalgie şi melancolie cu această bucurie pătimaşă care te îndeamnă să înfuleci prezentul este, probabil, esenţa universului fellinian.


În Otto e mezzo, Federico Fellini se ia pe sine peste picior. Cu ironia Creatorului care se ştie perfect, reuşeşte să pună ordine în haos şi să transforme imperfecţiunea în genialitate. Se amuză de dilemele sale existenţiale pentru a ne distra pe noi, spectatorii. Ne ia părtaşi la farsa lui, îşi pune pe tapet toate obsesiile pentru a le demonta şi în cele din urmă face în aşa fel încît peste haos să domnească un hohot de rîs. Unealta lui e, şi în acest film, actorul Marcello Mastroiani, care a reuşit să intre perfect în rolurile pe care i le-a încredinţat Fellini.


La 100 de ani de la naşterea legendarului regizor italian, cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania ne propune o retrospectivă Fellini, invitînd cinefilii să revadă şase dintre filmele sale. Şi ne oferă şansa nesperată de a intra în culisele unuia dintre cele mai bune filme din toate timpurile. Expoziţia de fotografie "Lights on! Fellini's 8 1/2" e deschisă la Muzeul de Artă din Cluj pe toată durata festivalului, pînă în 9 august 2020, între orele 10-17.


Sunt zeci de imagini surprinse de Paul Roland pe platoul de filmare a peliculei 8 1/2, rămase nepublicate ani de zile. Le-a găsit într-o cutie din mansarda casei sale prietenul său, Antonio Maraldi, şi a ştiut că tocmai a dat peste o comoară. Erau sute de negative pe care Paul Roland nu le-a publicat niciodată şi 200 de diapozitive color. Francezul era fotograful de încredere al lui Luchino Visconti, mai lucrase o singură dată cu Fellini, dar povesteşte că în 1963 regizorul l-a sunat şi l-a întrebat glumind ce trebuie să facă pentru a-l convinge să realizeze fotografiile pentru filmul său şi dacă pentru asta trebuie să vină să îl roage cu Oscarul în mînă. Paul Roland a acceptat imediat şi aşa a devenit fotograful oficial al peliculei 8 1/2.


Fotografiile lui, cu o atenţie desăvîrşită la detalii şi cu un joc de lumini şi umbre minunat, sînt documente ce merită cu prisosinţă admirate. Nu doar pentru că toate vedetele din Otto e mezzo sînt surprinse de obiectivul lui Paul Roland (Anouk Aimée, Claudia Cardinale, Sandra Milo, Rossela Falk, Barbara Steele şi mai ales Mastroiani şi Fellini). Nu doar pentru că revezi imortalizate scene importante din film (cea în care Mastroiani, lăsat pe spătarul scaunului le face cu mîna Sandrei Milo şi lui Anouk Aimée - amanta, respectiv soţia din film sau scena vagonului de tren care pînă la urmă a căzut la montaj şi nu a mai fost deloc folosită). Cît mai cu seamă pentru momentele dintre filmări, fotografiate de Paul Roland în pauzele dintre scene. Fellini ţinînd-o în braţe pe o bordură pe Claudia Cardinale. Fellini singur, gîndindu-se - oare la ce? Fellini aranjîndu-i cu un aer jucăuş părul lui Mastroiani.

Sau fotografia de mai jos, cu Fellini şi Mastroiani aşezaţi meditativ pe nişte scări. E o chimie a tăcerii şi a comunicării fără cuvinte între regizor şi actor pe care reuşeşte foarte bine să o transmită această fotografie. Îmi plac mult în imaginea lui Roland privirea fixă a lui Fellini şi mîinile lui Mastroiani împreunate pe genunchi. Mă intrigă cataramele desfăcute de la pantofi. Nu-mi dau seama dacă actorul abia ce s-a încălţat neglijent şi n-a apucat să le închidă sau tocmai le-a desfăcut intenţionat ca să-şi odihnească mai bine picioarele. Fotografia pe care am încercat eu să o fac e, într-un fel, o minciună. Înainte de a apăsa pe butonul telefonului am văzut că ceva e greşit şi am vrut să caut un unghi mai bun ca să nu strivesc corola de minuni a lumii, vorba poetului. Apoi mi-am zis că poate nu e greşit şi aşa trebuie să fie. Fireşte că nu face lumină în problema cataramelor lui Mastroiani. Şi poate că, involuntar, sporeşte misterul. Căci ferestrele care au intrat în cadru sînt şi nu sînt în imagine. Fellini zicea că face filme ca să amuze, să spună poveşti şi să spună minciuni. Fotografia asta a mea e, într-un fel, o minciună, dar, de dragul poveştii, am păstrat-o aşa.


Dacă vreţi să trageţi cu ochiul pe gaura cheii la naşterea unei capodopere, mergeţi să vedeţi expoziţia "Lights on! Fellini's 8 1/2". Şi, neapărat, măcar unul dintre cele şase filme (I Vitelloni, La Dolce Vita, 8 1/2, Giulietta degli spiriti, Amarcord, La voce della luna) incluse în acest close-up Fellini pe care ni-l propune TIFF în 2020.



(P.S. Apropo de numele fotografului, l-am găsit scris în două feluri - Roland şi Ronald, inclusiv în presa italiană, nu doar în materialele de promovare de la TIFF. Înclin să cred că îl chema Roland, datorită originii sale franceze, cu care toate sursele pe care le-am consultat sînt de acord, dar... nu bag mîna-n foc!)