Povestea din Vernost / Fidelity / Fidelitate este despre Lena, o femeie cu o carieră promiţătoare de medic obstetrician şi ginecolog, care se trezeşte într-o clipă cu tot echilibrul profesional şi cu tihna căsniciei date peste cap. Îndoiala şi teama de a fi înşelată de soţul ei Seryozha, actor de teatru, o trage pe Lena într-un joc periculos, în care arma răzbunării aleasă se întoarce împotriva ei însăşi. Deşi trăieşte într-o căsnicie plată şi monotonă, Lena nu a bănuit niciodată că Seryozha ar putea să-i fie infidel vreo clipă, până în momentul în care descoperă o serie de mesaje compromiţătoare în telefonul acestuia. Acesta este punctul în care Lena porneşte pe un drum al răzbunării care, treptat ajunge să se transforme într-un drum al descoperirii propriei sexualităţi-o sexualitate refulată, ascunsă şi redusă la tăcere, de care nu era conştientă până atunci. Dacă prima aventură a fost din răzbunare, a doua pare să fie pentru a stinge şocul, iar restul se transformă într-o simplă rutină în care Lena ajunge să simtă o plăcere (ne)vinovată faţă de acest joc ilicit din care pare să nu mai aibă scăpare. Până într-o bună zi când, inevitabil, totul iese la iveală.
Dar dincolo de povestea în sine, interesant este de urmărit felul în care Sayfullaeva îşi construieşte acest gen feminin, în interiorul căreia se produce o adevărată transformare sexuală, care subminează practic orice tabu şi normă culturală, construite în limitele falocentrice al discursului masculin. Filmul nu este totuşi unul pornografic - cu greu am fi putut crede că un astfel de film ar fi obţinut aprobarea Ministerului Culturii -, ci Sayfullaeva aduce în faţa publicului mai degrabă un film care ne revelează o realitate oarbă, aceea a infidelităţii feminine, care se manifestă într-un mod tacit sub lupa prejudecăţilor culturale. În acest spaţiu cultural nu doar infidelitatea este un subiect tabu, ci însăşi sexualitatea în sine. Scenele cuminţi în care Lena se lasă pradă delirului erotic sunt creionate în nuanţele pale ale pudorii. Singura scenă în care putem remarca o acuplare sexuală explicită, însoţită de nuditate corporală, pasiune şi orgasm este aceea cu soţul ei. Ca şi cum sexul este validat doar sub acoperământul mariajului.
Surprinzător pare totuşi faptul că, atunci când Lena este conştientă de stigmatizarea socială şi are mustrări de conştiinţă, cel care încearcă să o înţeleagă în emanciparea sa este Seryozha. Acest element minor, dar deloc de neglijat în film, taie cumva din durerea consecinţelor faptelor Lenei. Probabil acesta este şi motivul pentru care nu putem spune că Sayfullaeva caută să împartă publicul în două tabere - aceea care o susţine pe Lena şi aceea care îl susţine pe Seryozha - prin simplul fapt că regizoarea nu creează nicio clipă senzaţia că gesturile Lenei ar fi morale, dimpotrivă pune degetul pe rană într-un mod obiectiv, în tot ceea ce înseamnă suferinţă, ruşine şi dezamăgire în viaţa ambilor soţi. Filmul nu vrea să creeze mai multă tensiune decât deja există în sufletul Lenei. Nu este un film care să meargă în direcţia unei vânători de vrăjitoare, cu condamnări morale, justificări afective ale faptelor sau stigmatizări sociale, ci unul al devenirii, descoperirii, şi al subminării stereotipurilor culturale.
Descarcă broşura şi programul TIFF 2020 aici.