august 2020
Festivalul TIFF 2020
Maskhare Baz / A Hairy Tale / Poveşti din frizerie, în regia lui Amir Homayoun Ghanizadeh, o comedie noir, destul de greu de digerat, cu accente / reverii schizofrenice, obsesii patologice şi repetitivităţi apăsătoare, care dau deseori o senzaţie generală de irascibilitate, în ciuda încărcăturii considerabile de testosteron.

Într-o societate androcentrică, precum cea iraniană, în care genul feminin este pus la zid nu numai de normele culturale, cât mai ales de cele religioase, până şi utilizarea termenului de "salon", în contextul filmului, dobândeşte un sens eufemist. Astfel, Maskhare Baz / A Hairy Tale / Poveşti din frizerie este un film despre o frizerie, despre frizeri şi despre meseria de frizer - o meserie strict pentru bărbaţi, care nu permit întinarea acestui spaţiu sacru masculin, cu prezenţe feminine.


Construit mai degrabă ca o piesă de teatru absurdă - am putea spune că aceasta este şi amprenta personală a lui Ghanizadeh, regizor de teatru la origine - Maskhare Baz / A Hairy Tale / Poveşti din frizerie spune povestea a trei frizeri, Shapoor, Danesh şi Kazem. Danesh, care se consideră actor şi nu frizer, are aspiraţii de celebritate şi este obsedat de un star feminin alături de care visează să joace. Shapoor, ahtiat după conserve de ton, este într-un permanent conflict cu Danesh, pe care îl desconsideră ca urmare a faptului că acesta este orfan. Kazem, bătrânul patron, suferind probabil de boala Parkinson, ajunge să simtă o adevărată juisare în momentul în care retează mustăţile clienţilor din cauza tremorului mâinilor. Un trio colorat, plin de misoginism, în care se pot identifica atât episoade de tulburări obsesiv-compulsive (în nevoia irezistibilă a lui Danesh de a-şi spăla straşnic clienţii - care niciodată nu sunt la fel de curaţi ca farfuriile), cât şi obsesii culturale (obsesia bătrânului frizer faţă de filmul Casablanca). Atmosfera din frizerie este una destul de anostă, derulată după o rutina searbădă - bărbierit, tuns, măturat - discuţii politice şi fleacuri cotidiene, până într-o bună zi când se duce vestea că în zonă au avut loc o serie de crime, în care victimele sunt doar femei şi care sunt găsite rase în cap şi aruncate pe malul mării. Evenimentele se precipită în clipa în care, suspiciunea cade pe angajaţii frizeriei - suspiciune întărită şi de prezenţa unui prieten de-al patronului care le propune acestora să facă rost de păr de femeie, pentru meşe.

Însă dincolo de aceste detalii narative, modul în care regizorul utilizează stilul postmodern în realizarea filmului său - cu accente de parodie, pastişă şi recurgere la diferitele forme ale trecutului, genurilor sau stilurilor, cu trimiteri la Quentin Tarantino sau Michael Curtiz - creează o atmosferă eclectică, dar în acelaşi timp bolnăvicioasă. Fanteziile suprarealiste din perimetrul închis al frizeriei, în care părul este prezent peste tot, dau o senzaţie claustrofobă şi înecăcioasă. Faptul că realitatea contingentă din afara acestui spaţiu este conturată doar prin intermediul dialogului, a fantasmărilor şi a investigaţiei, cade ca o imagine întoarsă în oglindă, pentru ceea ce de fapt reprezintă lumea genului feminin în astfel de societăţi, o lume reprimată, fragmentată şi cernută de retorica masculină.

Descarcă broşura şi programul TIFF 2020 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus