august 2020
Festivalul TIFF 2020
Supernova, lungmetrajul de debut al tânărului regizor de origine poloneză, Bartosz Kruhlik - cu o carieră mai degrabă în zona scurtmetrajelor - este un film realist al cărui impact emoţional este asemenea unui duş rece, care te aruncă într-o realitate cruntă ce te constrânge să rămâi cu ochii larg deschişi pe întreaga durată a desfăşurării evenimentelor. Deşi este filmat într-un cadru restrâns - de-a lungul unui drum de ţară - filmul reuşeşte să concentreze atât de multe trăiri într-un singur un loc, încât ai impresia că durerea, revolta şi desfăşurarea de forţe ajung să se infiltreze în fiecare particulă de praf sau fir de iarbă.


Filmul prezintă povestea a trei bărbaţi al căror destine, în mod normal, nu ar avea niciun punct de convergenţă, dar care ajung să fie legaţi într-un mod hazard, de o tragedie, de un accident. Supernova se deschide cu imaginea senină şi plină de speranţa unui nou început a Iwonei, o tânără mama care decide să îşi ia cele două fiice minore şi să-şi părăsească soţul, pe Michal - sătulă fiind de căsnicia nefericită pe care a fost nevoită să o îndure, căsnicie umbrită de patima pentru băutură a soţului ei. Adam este un tânăr politician cu speranţe de victorie în viitoarele alegeri. Afişând imaginea unui băiat de bani gata, îmbrăcat la patru ace, care îşi conduce bolidul pe banalul drum de ţară polonez, Adam ajunge brusc din vârful piramidei sociale în ringul necruţător al şoselei. De ce? Deoarece el este autorul tragicului accident în care Iwona şi cele două copile ale sale îşi pierd viaţa. Este şi momentul în care intră în scenă Makowski, un poliţist local căruia îi revine datoria să restabilească ordinea în această nenorocire.

Însă dincolo de evenimentul în sine, care este unul des întâlnit, Kruhlik încearcă să redea nu numai gravitatea situaţiei, cât mai ales corupţia, nedreptatea sau judecăţile de valoare care pot apărea în astfel de momente, mai ales că Adam fuge într-o primă fază de la locul faptei. Nu peste mult timp, întreaga suflare a comunităţii se adună revoltată şi plină de curiozitate la locul incidentului. Felul în care evenimentele se precipită, într-un interminabil lanţ dramatic, în care forţele de ordine, paramedicii, martorii, localnicii şi rudele îndurerate se adună în jurul accidentului, creează senzaţia unei autenticităţi cathartice care subliniază încă o dată fragilitatea vieţii. Cuvintele pline de suferinţă şi de regret ale lui Michal, ţinând în mână verigheta soţiei sale decedate - "aceasta este familia mea" - denotă o reînnoire inefabilă şi zadarnică a jurământului iubirii, gest despre care este conştient că este mult prea tardiv. Pe măsură ce timpul se scurge, ajungem să observăm şi coloristica reacţiei umane în astfel de situaţii, în care nu doar durerea, violenţa sau resemnarea devin cuvintele de ordine, ci şi senzaţionalul - tinerii cu smartphone-urile în mână filmează haotic întâmplarea, pentru a o face virală.

Totuşi Supernova nu este un film doar despre furie, putere, trafic de influenţă, devastare sufletească sau panică, ci şi unul despre efectele unei cauzalităţi socio-politice, am putea spune oarecum universale, care scurtcircuitează constanta responsabilităţii umane.

Descarcă broşura şi programul TIFF 2020 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus