Filmul pare unul amuzant şi inocent la început, însă pe măsură ce Tsotsorkova ne introduce în ghemul încâlcit al poveştii, devine tot mai dramatic şi moralizator. Imaginea familiei monoparentale, în care o mama singură (interpretată de aceeaşi Svetlana Yancheva pe care am întâlnit-o şi în Thirst / Sete în rol de mamă) creşte cu greu două fiice, este una care încearcă să redea episoadele disfuncţionale şi scurtcircuitele emoţionale care pot să apară în rândul oricărei familii, de altfel. În acelaşi timp, centralitatea genului feminin în film, dezvăluie o lume greu încercată de micile comploturi, banalităţi şi neajunsuri care creează acest mic univers.
La fel ca şi în Thirst, Tsotsorkova îşi poartă publicul în peisajul monoton al Bulgariei, însă de această dată imaginile sunt împletite şi cu arhitectura specifică fostelor ţări comuniste, unde în cartierele sărăcăcioase recunoaştem blocurile în stil de cutii de chibrit şi diferitele construcţii improvizate.
Rayna şi Kamelia, cele două surori, îşi ajută mama în micuţa ei afacere cu figurine din lut, pe care le creează, în atelierul casei, şi le vând turiştilor. Întregul scenariu pare să se învârtă însă în jurul mezinei familiei, Rayna (interpretată de aceeaşi Monika Naydenova, pe care am întâlnit-o în Thirst / Sete), o adolescentă care, pe cât de nevinovată pare - cu chipul ei angelic, de o melancolie aparte, pe care rar poţi să zăreşti un zâmbet -, pe atât de crudă este în acţiuni. Cu o imaginaţie bogată, plictisită şi sătulă probabil de condiţia mediocră în care trăieşte, aceasta inventează tot felul de poveşti neadevărate despre trista ei copilărie, fapt care deseori îi determină pe trecători să plătească mai mult pentru obiectele cumpărate. Însă evenimentele fictive din mintea Raynei nu se opresc aici. Născocirile ei îl ajung din urmă şi pe iubitului surorii ei, asupra căruia construieşte tot felul de acuzaţii nefondate. Acest joc periculos între adevăr şi minciună, realitate şi fantasmare, în care Rayna trăieşte, mânată de un egocentrism specific vârstei, dă naştere unei tensiuni emoţionale care se răsfrânge în egală măsură asupra tuturor personajelor din film şi a comunităţii. Apar totuşi şi momente în care liniştea şi echilibrul par în sfârşit să se restabilească, însă acestea durează destul de puţin.
Totuşi filmul nu se dovedeşte a fi unul despre ură, răzbunare sau invidie, ci despre incapacitatea mezinei de a accepta lumea în care trăieşte, alături de dorinţa, deloc de condamnat, de a fi înţeleasă şi acceptată de cei din jur. În cele din urmă, Rayna este doar o adolescentă aflată în faza de maturizare care, pentru a arde etapele acestui proces anevoios, ajunge să trăiască într-o lume imaginară şi paralelă cu realitatea.
Descarcă broşura şi programul TIFF 2020 aici.