Pregătirile unui cuplu înaintea unei seri de sâmbătă. Ea (Ana Ularu) are nevoie de ajutor pentru a-şi închide rochia la spate şi a-şi găsi brăţara, el (Emilian Oprea) nu e hotărât în privinţa culorii cravatei. Ea o ajută, el o ajută.
În These days, cel mai proaspăt scurtmetraj al lui Andrei Creţulescu, Ana Drăghici îşi aşază camera asemenea lui Barbu Bălăşoiu în Sieranevada. Undeva într-un colţ al camerei de zi, cât să cuprindă mai multe încăperi, aproape de un spaţiu de trecere al personajelor, suficient de departe de acestea cât să îngăduie privirea de ansamblu, suficient de aproape cât să le captureze reacţiile, mai ales cele din momentele de singurătate. Perspectiva camerei e magică. Ai putea sta să tot priveşti, fumând, bând, visând, bănuind.
Tonul ei e cumva absent. Al lui, oarecum ironic. Ea zâmbeşte uneori. El se încruntă adesea. Aparenţele se destramă încet şi sigur. Nu e vorba de ieşire în oraş, ci de ieşiri. Fiecare cu a / al lui / ei. Cuplul lor e trecut.
Singurul lucru care îi mai uneşte e apartamentul. Al treilea personaj al filmului. Cel care va fi vândut în lunea de după sâmbătă. Cel care rămâne.
Filmul unei despărţiri. Cine a rupt? Cine a rămas cu mână întinsă? De ce ruptura? Se mai poate înnoda? Toate astea contează şi nu prea. Ana pare deja departe, Emilian e încă acolo. Poate că n-a fost mereu aşa. Sau că poate că mereu a fost aşa. Nu vom şti niciodată (ei ştiu?). Suntem doar privirea unei camere aşezată într-un colţ de apartament ce va fi vândut unui cumpărător care are banii jos. Fără credit, fără complicaţii. Tranzacţia e musai să se întâmple repede. Nu mai e timp de împreună.
Ea pleacă prima. El mai aşteaptă câteva minute. Cât să audă liftul ajungând la etajul (încă al) lor. Cât să spere. O clipă. Apoi să înţeleagă. E gata. S-a dus. Pâş-pâş. Ah, mai trebuie lămurit cu cine va rămâne Ferdinand.
Descarcă broşura şi programul TIFF 2020 aici.