Infideli, dar vulnerabili - Vernost / Fidelity / Fidelitate la TIFF, 2020

Dacă dragoste nu e, nimic nu e, pare-se, dar nici dacă lipseşte sexul lucrurile nu sunt tocmai idilice. O demonstrează filmul Vernost / Fidelity / Fidelitate, regizat de Nigina Sayfullaeva, în care tânăra Lena (Evgeniya Gromova) traversează o perioadă de vid sexual împreună cu soţul ei Sergei (Aleksandr Pal). Altfel, lucrurile par să meargă bine între cei doi, însă cum misterul lipsei de receptivitate erotică a soţului ei nu se lasă desluşit, Lena începe să bănuiască o aventură a lui Sergei, actor de meserie, cu o colegă de scenă din cel mai recent spectacol. Fără a aştepta confirmări şi fără a căuta dovezi concludente, impetuoasa Lena merge la o petrecere, se lasă agăţată de un tânăr şi dusă la un motel şi, astfel, iniţiază o serie de escapade amoroase cu străini, care îi deteriorează relaţia cu soţul, cu clienţii clinicii de ginecologie unde lucrează şi, nu în ultimul rând, cu propria ei persoană. Deşi Lena funcţiona iniţial sub aparenţa unei atitudini calculate şi hotărâte, în scurt timp acţiunile ei devin din ce în ce mai precipitate, riscante şi instabile, iar secretele ei, tot mai ameninţate cu deconspirarea.


Dacă toposul femeii adulterine a fost înlocuit în cinematografia contemporană cu tipul masculului macho, afemeiat şi duplicitar, iar femeia e prezentată mai mult ca o victimă a circumstanţelor, în genere inocentă şi integră, Vernost / Fidelity / Fidelitate chestionează legitimitatea unei prejudecăţi tot mai acceptate conform căreia bărbatul, prin excelenţă, înşală, refuză să se implice sentimental şi, în genere, e predispus la relaţii extraconjugale. Lena, prin contrast, e o femeie care îşi recunoaşte pasiunile, nu îşi reprimă sexualitatea şi suspiciunea de a fi înşelată de soţ e suficientă pentru a-i justifica derapajele. Lena pare la un moment dat a căuta intenţionat motive de a-şi înşela soţul, chiar dacă aventurile ei nu au finalităţi emoţionale şi se rezumă strict la copulări disperate care exprimă mai mult tristeţe şi frustrare decât pasiune autentică. La polul opus, lui Sergei îi lipsesc atributele unui mascul viril standard: e onest şi nu manipulează, nu e un maniac al controlului, îi lipseşte stofa de fustangiu şi pare, în esenţă, împăciuitor şi cam bleg. Totodată, pare să ignore sau să fie inconştient de resentimentele soţiei sale şi nu îi trece prin minte că lipsa lui de interes sexual ar putea avea consecinţe nefavorabile. Caracterul său mai flasc nu exonerează, însă, bărbaţii de tentaţiile infidelităţii, în care se complac cu nonşalanţă. Ivan, unul dintre colegii Lenei (interpretat de Aleksei Agranovich), faţă de care femeia manifestă o relaţie ambiguă de dorinţă-respingere, îi mărturiseşte că infidelitatea e, de fapt, norma între două persoane de sex opus şi, fără a filosofa pe această temă, o încurajează indirect să dea frâu liber şi lipsit de rezerve pornirilor instinctuale (mizând prin asta o relaţie cu propria persoană, fireşte). Prin urmare, infidelitatea nu apare ca un viciu de comportament datorat unei pasiuni devastatoare sau unui impuls vindicativ, ci ca o înclinaţie reprobabilă, ce-i drept, dar naturală a naturii umane, căreia unii i se opun cu îndârjire, iar alţii o acceptă şi îi dau curs.

Lena reuşeşte în cele din urmă să-i redeştepte soţului apetitul pentru carnalitate, dar aventurile în care s-a lansat între timp au depăşit limita discreţiei şi a siguranţei, iar nota de plată e destul de costisitoare.

Filmat în tonuri calde şi culori solare, uşor pastelate, filmul nu îndulceşte natura conţinutului prin imagine, ci mai degrabă exprimă o naturaleţe eliberată de judecăţi morale. Filmul nu estetizează povestea, dar nici nu îi imprimă note sumbre care ar accentua în mod inutil conflictul. Până la urmă, Vernost / Fidelity / Fidelitate îşi va găsi în fiecare spectator în parte ecouri distincte, în funcţie de experienţele şi de concepţiile personale. Unii îl vor deplânge pe Sergei, în timp ce alţii îi vor găsi Lenei circumstanţe atenuante sau chiar vor aproba acţiunile ei. În orice caz, dacă acceptăm premisa filmului, conform căreia omul e un animal infidel, ne vom revizui propriile puncte de vedere faţă de subiect sau, pur şi simplu, vom aprecia cu adevărat excepţiile atunci când suntem legate de acestea printr-un jurământ, o promisiune sau o verighetă. Dacă vom rămâne, totuşi, indiferenţi la consideraţii de acest fel, vom aprecia un film puternic, bine jucat, credibil şi, deseori, vulnerabil. La fel ca noi toţi.