****
Acum, că e aproape de final, ni se pare firesc. Că s-a întâmplat, că a decurs fără probleme, că am fost acolo / că am auzit că au fost acolo, 10 seri la rând, mii de oameni care au văzut filme în 12 spaţii deschise simultan. Cu bilet de intrare (20 de lei pentru o persoană sau 35 de lei pentru două), cu distanţare între scaune, cu luarea temperaturii, cu dezinfectare pe mâini, cu purtat mască de la momentul intrării în spaţiul de proiecţie până la ieşire. Cum scrie la lege. Şi cum cei mai mulţi dintre participanţi cred că e normal să se întâmple, având în vedere contextul. Banal, comun, plictisitor, nu? Ce ştire e asta?
Babyteeth la Bathory (foto: Nicu Cherciu)
****
Ştirile de presă şi luările de poziţie de pe reţetele sociale pun accentul pe episodul Cristi Puiu, discursul de dinaintea de proiecţiei. De discuţiile de la Q&A-ul de după proiecţie nu pare mai nimeni interesat. De film, cu atât mai puţin.
Nici măcar discursul de dinainte, cu atât de nepotrivita comparaţie cu revoluţia din 1989, nu e citat & citit complet. Ce contează că Puiu spune că el se împotriveşte exclusiv purtării măştii în aer liber? Tragem noi concluzia că omul neagă tot virusul, suferinţa bolnavilor, efortul medicilor. Nici măcar reacţia publicului nu e redată în acord cu realitatea. Ce contează că discursul regizorului a fost aplaudat de maxim 10% din cei prezenţi? Îi băgăm pe toţi într-o oală. E mai comod. În curând, o să auzim, pesemne, cum TIFF-ul e un fel de Vama Veche 2.0 (care, desigur, e integral malefică).
Curios e că nu e la fel de comod să îi băgăm într-o oală şi pe organizatorii & voluntarii TIFF 2020 şi să le facem un mic laudatio. Generalizările de bine nu ţin la noi.
****
Poate fi o întâmplare, poate nu. Mârâielile împotriva purtatului măştii în spaţiul de proiecţii, împotriva felului cum sunt aranjate scaunele în faţa ecranului, precum şi mitocănii de genul browsing pe mobil (cu intensitatea luminozităţii la maximum) vreme de minute bune în timpul proiecţiei, au început să apară în partea a doua a festivalului, când cu descălecatul grosului celebrităţilor din industrie şi din presă pentru Zilele Filmului Românesc. Până atunci, oamenii pare că nu au realizat că încurajează, tăcut, dictatura, că sunt discriminaţi pe bază de amplasarea scaunelor single, că, dacă nu te interesează un film, e mai politicos să nu îi deranjezi pe cei cu alte interese decât tine.
****
TIFF e primul mare nume de festival (de cinema, din Europa, şi de orice, din România) care se derulează în anul pandemiei. În paralel, s-a întâmplat Festivalul de jazz de la Gărâna. Se pregătesc Anonimul, One World, Undercloud şi Astra Film Festival. Zilele unteatru s-a întâmplat, de asemenea, iar Festivalul de Film şi Istorii Râşnov are chiar durată dublată faţă de cele 10 zile obişnuite.
Mare parte din restul numelor mari au fost obligate / au ales să spună pas pentru 2020 sau să vireze în online. Nu, nu e de aruncat în pietre în cei din ultima categorie. E doar de aplaudat & încurajat pe cei din prima.
****
Aplauzele pentru TIFF & restul festivalurilor care se vor derula în 2020 nu înseamnă abrogarea simţului critic. Nesemnalarea derapajelor şi neajunsurilor nu ajută pe nimeni. Doar că spirit critic înseamnă şi să discerni dacă propriul tău episod de disconfort e un accident neplăcut, strict personal, sau un moment semnificativ şi pentru cei din jurul tău, a cărui popularizare ne-ar face tuturor viaţa un pic mai bună.
****
În a doua zi de festival, într-o după amiază caldă spre foarte, câteva zeci de oameni roboteau prin curtea palatului Bánffy. Printre ei, Oana Giurgiu, manevrând un compas mai înalt ca ea. "Asta e, n-avem ce face, ne întoarcem la instrumentele de bază. Unui coleg i-a venit ideea că asta e soluţia cea mai bună pentru a măsura distanţa dintre scaune şi a le aşeza cum trebuie". La Bánffy, erau vreo 300 de scaune.
Descarcă broşura şi programul TIFF 2020 aici.