Centrul de Interes vernisează noul sezon expoziţional în data de 11 septembrie 2020, între orele 16:00 şi 20:00, invitând clujenii la cel mai mare eveniment de artă contemporană al toamnei. În premieră la Cluj vor expune o serie de artişti internaţionali: Alfredo Pirri, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti contemporani din Italia, Szűcs Attila, unul dintre cei mai importanţi pictori ai artei contemporane ungare şi fotograful belgian Tomas Bachot. În plus, curatoarea Valentina Valentini va prezenta la Cluj o avanpremieră parţială a unei expoziţii ambiţioase care explorează istoria artei video italiene şi care va fi prezentată în 2021, în mari muzee din Roma şi Milano. Programul este completat cu expoziţii şi proiecte care aduc în prim plan peste 30 de artişti şi designeri români.
Focus Italia: Alfredo Pirri şi Valentina Valentini
Sezonul expoziţional de toamnă are un focus special pe arta contemporană italiană prin prezenţa în premieră la Centrul de Interes a artistului Alfredo Pirri, ale cărui lucrări au fost expuse în cadrul a 4 ediţii ale Bienalei de la Veneţia sau la MoMA din New York, şi a curatoarei Valentina Valentini. Evenimentul se desfăşoară sub patronajul Consulatului Republicii Italiene la Cluj, iar la vernisaj va fi prezent Excelenţa Sa Consulul Onorific al Italiei la Cluj, Massimo Novali.
Friche şi SPAŢIU INTACT vor prezenta în Sala ATRIUM de la etajul 4 o instalaţie de Alfredo Pirri, care face parte din ciclul lucrărilor "Passi", create de artist din 2003 până astăzi şi expuse în locuri prestigioase precum Galeria Naţională de Artă Modernă din Roma, Galeria Accademia din Florenţa sau Buncărul lui Tito din Konjic. La Centrul de Interes, Pirri va transforma podeaua Sălii ATRIUM într-o oglindă imensă pe care vizitatorii se vor putea plimba. La vernisaj, în spaţiul instalaţiei va avea loc performance-ul "Broken", cu participarea prim-balerinei Operei Naţionale Române Cluj-Napoca - Andreea Jura, care va fi documentat de Mircea Abuţiu (foto) şi Ioana Pop (video).
Proiectul curatoarei Valentina Valentini "Il video rende felici: zapping fra la videoarte in Italia" va fi prezentat la SPAŢIU INTACT şi e o avanpremieră parţială a unei expoziţii de mare amploare care se va desfăşura în 2021 în mai multe muzee din Italia. La Cluj vor fi prezentate lucrări video ale unor artişti importanţi precum: John Baldessari, Jannis Kounnelis, Alighiero Boetti, Urs Lüthi, Giulio Paolini, Arnulf Rainer, Charlemagne Palestine, Rä Di Martino, Masbedo, Daniele Puppi sau Michele Sambin.
Expoziţii şi proiecte noi, dispuse pe mai multe etaje
BAZIS Contemporary va prezenta la etajul 4 al Centrului de Interes două expoziţii personale ale artiştilor Szűcs Attila şi Virgilius Moldovan. Szűcs Attila va prezenta o serie de picturi realizate în ultimii doi ani, în cadrul expoziţiei "Transhuman Etudes". Deşi în centrul de interes al lucrărilor sale se află omul, picturile sale nu redau niciodată doar evenimente din orizontul realităţii vizibile, ci pătrund şi în adâncul lor, accesând o lume de dincolo de om. Expoziţia "On discussion" a lui Virgilius Moldovan aduce în faţa publicului o serie de sculpturi care i-au adus artistului recunoaştere internaţională. Lucrările sale provoacă anxietate datorită dimensiunilor lor gigantice, nudităţii şi ipostazelor groteşti surprinse, şi invocă în privitor păcatele cotidiene: sexualitatea, angoasele copilăriei, singurătatea, obscenitatea sau voyeurismul.
Tot la etajul 4, la CAMERA, artistul belgian Tomas Bachot invită publicul să exploreze Siria prin fotografii la 360 de grade realizate de cetăţeni sirieni şi publicate pe Google Maps. Neputinţa artistului de a fotografia într-o zonă de război e transformată într-o oportunitate de a privi prin ochii civililor.
La etajul 1, Galeria Nano prezintă expoziţia "Glitch" a artistei Andreea Hoha, care propune o sinteză între cele mai recente explorări din artele digitale (manipularea imaginilor numerizate) şi una din cele mai vechi şi laborioase tehnici artistice: broderia. Expoziţia "Choose not a life of imitation!" de la A+ Project Space reuneşte lucrări din practica recentă a artiştilor Dumitru Gurjii, Mircea Modreanu, Ruxandra Tudoran, Andrei Tudoran, propunând abordări şi medii artistice diverse: pictură figurativă, picto-obiect, instalaţie şi video - ca documentare post-performance. În urma unui Open Call adresat studenţilor din România care folosesc în demersul lor artistic fotografia, CAMERA Project Space prezintă expoziţia unuia dintre finalişti: Teodor Ştefan. Proiectul acestuia, "Transient", se caracterizează prin tema efemerităţii, înţeleasă trivalent: efemeritatea vieţii de om, a clipei şi a mediului sub influenţa factorului uman. O parte din artiştii aflaţi în programul de rezidenţă al Centrului de Interes (Robert Andacs, Cristian Avram, Vlad Paraschiv, alături de Zsolt Berszan) îşi vor prezenta lucrările la BAZIS Project Space, în cadrul expoziţiei "The Magic Room". ATELIER INTACT va găzdui expoziţia colectivă "Personal Nature", cu lucrări semnate de artiştii Mircea Bozac, Carmen Belean, Andreea Hoha, Patricia Isip, Theodora Ispas şi Diana Varga. Proiectul artistei Iulia Ghiţă "Hill in September" de la Friche atelier propune un mod de a vedea şi de a înţelege viaţa "aşa cum e", viziune pe care artista a regăsit-o ulterior şi în teoriile filosofului elveţian Paul Haeberlin.
Atelierele artiştilor devin spaţii de expunere pentru o zi
Pentru o zi, atelierele artiştilor din Centrul de Interes se transformă în spaţii de expunere pentru alţi artişti şi designeri. La etajul 1 pot fi vizitate: atelier Andrei Budescu (instalaţia fotografică "Vernacular Memory"), atelier Alex Mirutziu (proiectul "Metraj ponderat", în colaborare cu fashion designer-ul Adrian Vele), atelier Istvan Betuker (proiectul "Once Upon a Time", cu picturi de Marius Fodor), atelier comun Taisia Corbuţ, Mathias Bar, Ada Muntean, Alexandru Smuczer şi Csiki Aniko (proiectul "Shared Uncertainties"). Şi la etajele 3 şi 5, uşile atelierelor vor fi deschise pentru public: atelier Istvan Cîmpan (proiectul "Continuous Realism" de Mazerschi Sergiu Georgian) şi atelier Adrian Ghiman (proiectul "The Sunset Sleeps" de Corina Păcurar).
Program de vizitare şi norme de acces
Vineri, 11 septembrie, expoziţiile şi proiectele de la etajele 1, 3, 4 şi 5 vor fi deschise între orele 16:00 şi 20:00. Accesul publicului se va efectua controlat şi gradual, iar în momentul în care se atinge numărul maxim de persoane permis se va intra pe măsură ce alţi vizitatori părăsesc spaţiul expoziţional. Începând din data de 12 septembrie şi până în 17 octombrie, expoziţiile de la etajele 1 şi 4 vor putea fi vizitate după următorul program: de marţi până sâmbătă, între orele 16:00 - 19:30. Intrarea e liberă. Vizitarea Centrului de Interes presupune respectarea regulilor de siguranţă sanitară: verificarea temperaturii şi dezinfectarea mâinilor şi a încălţămintei (la intrare), purtarea corectă a măştii de protecţie, respectarea distanţei de minim doi metri faţă de alţi vizitatori. Mai multe informaţii pe www.facebook.com/centruldeinteres.