septembrie 2020
Festivalul TIFF 2020
Servants e al doilea titlu de lungmetraj din cariera de regizor a slovacului Ivan Ostrochovský. Filmul şi-a avut premiera absolută în nou-înfiinţata secţiune Encounters a Berlinalei 2020 (unde Cristi Puiu a primit premiul de regie pentru Malmkrog), cea românească la TIFF 2020 şi cea bucureşteană la Cinema sub clar de lună (un fel de versiune de Calea Victoriei a TIFF, extinsă pe durata a multe weekend-uri, într-o neaşteptat de vastă curte interioară / spaţiu viran, de găsit în spatele clădirii de la 192A).


Servants înseamnă debutul lui Vlad Ivanov în cinematografia slovacă. Care vine după debuturile sale în cinema-ul maghiar (Tegnap / Hier, în regia lui Bálint Kenyeres), ucrainean (Schaste moe / My Joy al lui Sergey Loznitsa), german (Toni Erdmann by Maren Ade), spaniol (serialul TV Crematorio, regizat de Jorge Sánchez-Cabezudo), italian (Mar Nero de Federico Bondi), francez (filmul de televiziune Le père Goriot în regia lui Jean-Daniel Verhaeghe). Plus apariţiile în super-producţii hollywoodiene. Aşa, nu mai avem actorii de altădată. Niciodată vreun actor român de cinema n-a ajuns la acest nivel. Dacă păstrează ritmul din ultimii ani, Vlad Ivanov are toate şansele să ajungă între primii 10 actori europeni. Dacă nu cumva e deja acolo.

În Servants, Ivanov e, din nou, the bad guy. Adică, securistul cu rangul cel mai înalt dintr-o poveste despre alegeri morale dintre cele mai dure, derulată în Bratislava finalului de deceniu 8 al secolului trecut. Štátna bezpečnosť e numele, în slovacă, al fostei poliţii politice din fosta Cehoslovacie. Pe scurt, ŠtB. Vlad Ivanov îl joacă pe dr. Ivanov. Cetăţeanul dotat cu stetoscop ce iese din maşina neagră când treaba e terminată, face câţiva paşi şi constată decesul. În cadrul următor, dr. Ivanov îşi spală meticulos pantofii (imitând pielea de crocodil, moda epocii în lumea comunistă) cu periuţa, în chiuvetă. Pe scurtul drum de la banchetă la cadavru, fusese noroi.

Doi adolescenţi, Juraj (Samuel Skyva) şi Michal (Samuel Polakovic) sunt admişi la Seminarul teologic din Bratislava. Suntem în plin comunism şi, cel puţin la fel de important, suntem în proximitatea Poloniei, ce tocmai dăduse primul papă din estul Europei: Papa Ioan Paul al II-lea. Charisma, gesturile şi discursurile Papei dau curaj celor care visează libertatea. Biserica Catolică capătă un rol esenţial.

De aceea, ŠtB înfiinţează asociaţia clericală catolică Pacem in terris. Aparent, o organizaţie menită să militeze pentru pace şi pentru buna înţelegere între popoare. De fapt, un excelent prilej de a aduna informaţii despre preoţi, de a-i şantaja, manipula, ucide. După care, în fine, se pot instaura pacea şi buna înţelegere.

Juraj şi Michal sunt prinşi în malaxorul epocii. Având pe fundal fie fragmente din emisiunile Radio Europa Liberă, versiunea în cehă, fie excelent coloană sonoră creată de Cristian Lolea şi Miroslav Toth, beneficiind de impresionanta prestaţie a directorului de imagine Juraj Chlpik, Servants strânge treptat, dar sigur universul, lumea, seminarul, marile dileme în jurul celor doi.

La început, adolescenţii joacă fotbal în venerabila curte interioară (un dreptunghi de piatră încadrat de clădirile Seminarului, filmat de sus, din perspectiva unui cer care îngăduie jocul). La final, curtea e goală şi rece. Cândva, pe parcurs, în curte sunt întinse câteva frânghii, pe care atârnă cearşafuri albe. Ar trebui scrisă o carte despre motivul cearşafurilor albe întinse la uscat în cinematografiile est-europene (poloneză, cehă, maghiară, română, etc.).

La început, Juraj şi Michal joacă foarfece - piatră - hârtie ca să aleagă care dintre ei va dormi pe patul deasupra. La final, unul dintre ei priveşte în sus, prin sârma ce ţine loc de saltea a celuilalt pat. O dată în plus, noi privim de undeva de sus.

Ivan Ostrochovský şi Juraj Chlpik construiesc vizual filmul în stilul polonezului Pawel Pawlikowski (Ida şi Zimna wojna / Cold War). Şi nu doar în alb-negru stă termenul de comparaţie. Nimic de mirare, Rebecca Lenkiewicz apare pe lista de co-scenarişti atât la Ida, cât şi la Servants. Compoziţia cadrelor, replicile şoptite, austeritatea stilistică (nelipsită, totuşi, de o certă căldură / empatie în raport cu personajele şi dilemele acestora) duc cu gândul şi la o altă mică bijuterie din portofoliul TIFF 2020: Akik maradtak / Those Who Remained al regizorului maghiar Barnabás Tóth. Din nou, filiera central-est europeană. Specificul. Apele subterane care comunică. Geografie comună. Istorie recentă comună. Motive artistice comune.

Aparent, contraponderea lui dr. Ivanov e bătrânul decan al Seminarului (Vladimír Strnisko (mică somitate a cinema-ului slovac, regizor, dramaturg, profesor, aflat la debutul în cinema cu Servants, la 82 de ani!). Nocturn ascultător de Europa Liberă, diurn lider al Pacem in terris, colaborator al ŠtB cu scopul declarat de a păstra cu orice preţ Seminarul deschis.

De fapt, omologul personajului lui Vlad Ivanov este preotul confesor jucat de excelentul actor Milan Mikulcík. Lui i se spovedesc tinerii, el se ocupă direct de devenirea spirituală. Pactul făcut de el loveşte mai adânc decât cel făcut de superiorul său. Pe încrederea avută în el se prăbuşesc vieţile celorlalţi.

Servants e doar în aparenţă un film despre trecut. Esenţială rămâne ipostaza omului silit de destin să aleagă. Cele două talgere au fiecare porţia sa de alb şi de negru. Lucrurile sunt rareori clare şi niciodată uşoare. Cel puţin aşa stau în partea aceasta de lume. În lumea de unde vin Ida, Akik maradtak / Those Who Remained, Servants, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, etc.

Descarcă broşura şi programul TIFF 2020 aici..

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus