A fost prima întrerupere majoră a festivalului, din 1968 încoace, când puternicele proteste politice au dus la suspendarea, după câteva zile, a evenimentului. Şi a fost prima ediţie anulată complet, de la cea din 1939, inaugurală, la care s-a renunţat din cauza războiului.
Şi, totuşi, optimismul a fost contagios la conferinţa de presă, unde Frémaux şi preşedintele festivalului, Pierre Lescure, au dezvăluit o listă de 56 de filme alese în selecţia oficială care a cuprins atât peliculele incluse în competiţie, cât şi cele din secţiunile paralele. Pandemia nepermiţând în luna mai organizarea efectivă de proiecţii publice în Franţa, toate cele 56 de filme au primit eticheta "Cannes 2020", o medalie de onoare care le-a acompaniat la premierele de mai târziu, de la festivalurile de la Telluride, Toronto, San Sebastian, New York şi acum Bucureşti.
Cea de-a 11 ediţie Les Films de Cannes à Bucarest va oferi publicului român, de data aceasta privilegiat faţă de cel de pe croazetă, ocazia unică să vadă o selecţie a celor mai bune dintre aceste producţii. Ediţia din 2020 se va desfăşura în interior, cu respectarea tuturor normelor de siguranţă în vigoare, iar filmele vor putea fi văzute în Bucureşti, între 23 octombrie şi 1 noiembrie 2020, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului şi Cinemateca Union, dar şi la Cluj-Napoca (23-25 octombrie 2020) cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca, Iaşi (23-25 octombrie 2020) şi Timişoara (30 octombrie-1 noiembrie 2020).
Dacă în anii trecuţi, afişul Les Films de Cannes à Bucarest omagia grafic filmele laureate cu Palme d´Or, în 2020, vizualul creat de graficiana Carmen Gociu, autoare a identităţii vizuale a festivalului la ultimele opt ediţii, are ca punct de plecare afişul Festivalului de la Cannes din 1939 care a fost, până la urmă, anulat în contextul începerii celui de-al Doilea Război Mondial şi omagiază forţa vitală a cinematografului, capacitatea acestuia de a evoca cele mai importante faţete ale spiritului uman de 125 de ani încoace, în ciuda războaielor mondiale şi a altor momente limită pe care le-a traversat civilizaţia modernă.
Ediţia a 11-a a festivalului de la Bucureşti se va deschide cu filmele a doi dintre cei mai celebraţi autori contemporani, ambii prezenţi în selecţia din acest an a Festivalului de la Cannes: Thomas Vinterberg şi Naomi Kawase.
Druk | Another Round, proiectat în premieră la puternicul festival de la Toronto, se anunţă a fi unul dintre vârfurile carierei atât pentru regizorul danezThomas Vinterberg, cât şi pentru megastarul Mads Mikkelsen - actorul prezent zi de zi în casele noastre cu celebra replica "probably" - a unei celebre mărci de bere daneze.
Thomas Vinterberg face parte din şcoala daneză de autori care s-au impus în atenţia criticilor şi publicului din întreaga lume după publicarea manifestului intitulat Dogma 95 (împreună cu Lars von Trier). Vinterberg a câştigat deja ca student premiul pentru cel mai bun film al festivalului şcolilor de film de la München în 1993 după care a devenit un autor consacrat cu Festen (1998). Another Round s-a vândut ca pâinea caldă la Cannes, fiind achiziţionat spre distribuţie în peste 30 de teritorii, din Statele Unite până în Japonia sau Australia, precum şi în majoritatea ţărilor europene, în România urmând a fi adus în cinematografe de Bad Unicorn.
Filmul, prezentat în deschiderea ediţiei din 2020, se concentrează asupra a patru profesori de liceu danezi care vor să testeze teoria că trăieşti şi munceşti mai bine dacă reuşeşti să menţii un nivel constant de alcool în sânge. "De aici", scrie Indiewire, "comedia neagră şi extrem de captivantă a lui Thomas Vinterberg se transformă într-un vivace şi fascinant referendum despre băutură în al cărui miez vibrează interpretarea feroce şi neliniştitoare a lui Mikkelsen." Cu un procent impresionant de 86% apreciere critică pe site-ul Rotten Tomatoes, pelicula este, cu singuranţă, una dintre cele mai apreciate ale anului şi mulţi sunt de părere că doar anularea festivalului l-a împiedicat pe Mads să obţină încă un premiu pentru cel mai bun actor după cel din 2012 pentru The Hunt | Vânătoarea. Euforia cinefilă e din partea casei.
După premiera mondială de la Toronto şi prezenţa în selecţia de la San Sebastian, spectatorii de la Bucureşti vor putea vedea la cea de-a 11-a ediţie Les Films de Cannes à Bucarest, în premieră naţională şi printre primii din lume, cel mai nou film al regizoarei de origine japoneză, Naomi Kawase, True Mothers. Adaptare vizuală a romanului din 2015 al lui Mizuki Tsujimura, construit din textura bogată a stilului regizoral unic al autoarei ce îmbină senzualitatea procesului cinematografic cu realitatea palpabilă şi vibrantă a poveştii, filmul spune povestea părinţilor adoptivi ai unui copil de cinci ani care se confruntă cu posibilitatea ca mama naturală să-l vrea înapoi.
True Mothers se învârte în jurul a două personaje centrale puternice "pe care îşi ia timp să le prezinte spectatorului vrând să-l convingă că merită descoperite" (Screen Daily): Satoko, mama adoptivă înstărită şi Hikari, tânăra disperată care nu vrea să fie ştearsă din viaţa copilului ei. Filmul lui Kawase care are la rândul său un copil adoptat, oferă o nouă perspectivă asupra noţiunii de adopţie, ţesând diferite fire narative şi genuri, de la drama morală la romantismul adolescentin, expunerea socială şi chiar thriller, într-o experienţă cinematografică emoţionantă, uneori neliniştitoare.
Naomi Kawase s-a remarcat la Cannes în 1997 când a devenit cea mai tânără regizoare distinsă cu Premiul Camera d'Or pentru filmul său Suzaku. A primit în 2007 Grand Prix pentru The Mourning Forest şi s-a reîntors în competiţia oficială a festivalului cu Hanezu în 2011 şi Still the Water în 2014. În 2015 revine la Cannes în secţiunea Un Certain Regard cu Sweet Bean, iar în 2016 a fost aleasă preşedinta juriului Cinéfondation după ce făcuse deja parte din juriul competiţiei oficiale a festivalului în 2013.
Les Films de Cannes à Bucarest va prezenta publicului bucureştean peste 50 de filme, premierele urmând a fi grupate, ca şi în anii trecuţi, în secţiunile Selection Officielle, care selectează cele mai puternice filme din selecţia canneză, Cinema du Monde ce reuneşte cele mai apreciate filme din marile festivaluri ale anului, Ziua de Aur care prezintă filmele premiate cu cele mai mari trofee în acest an şi, bineînţeles, mult aşteptata Avanpremierele Toamnei care dă posibilitatea spectatorilor să descopere în proiecţii desfăşurate în prezenţa echipelor premierele româneşti ale sfârşitului de an, cu un pas înainte ca acestea să fie lansate în cinematografele din România.
"Am primit filme magnifice din lumea întreagă şi avem datoria să le ajutăm să găsească un public", a declarat Frémaux despre selecţia dintr-un an în care cel mai mare festival din lume a continuat să scoată la lumină capodopere. Între 27 şi 29 octombrie 2020, odată cu Les Films de Cannes à Bucarest, în Franţa, Festivalul de Film de la Cannes a decis să organizeze o mini-ediţie simbolică în care vor fi proiectate în palatul festivalului de pe croazetă patru dintre titlurile incluse în Selecţia Oficială anunţată în mai 2020, în vreme ce în aceeaşi perioadă, la Bucureşti, şi publicul românesc va avea ocazia să descopere încă şi mai multe din aceste titluri.
Programul festivalului, prezentări detaliate ale filmelor precum şi informaţii despre punerea în vânzare a biletelor vor fi disponibile în curând pe site-ul www.filmedefestival.ro.
Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest este prezentat de Orange România, partener de tradiţie al evenimentului.
Cu sprijinul: Catena, Apa Nova, Groupama Asigurări
Inspirat de: UniCredit Bank
Ediţia a 11-a Les Films de Cannes à Bucarest este organizată de Asociaţia Cinemascop şi Voodoo Films şi realizată în parteneriat cu Ambasada Franţei şi Institutul Francez din România
Proiect co-finanţat de: Administraţia Fondului Cultural Naţional
Proiect cultural finanţat de: Centrul Naţional al Cinematografiei
Cu sprijinul: Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca