Piesa scrisă de Cehov la 21 de ani, în 1881, s-a jucat şi se joacă sub titlul Platonov sau Neferictul Platonov (cum a figurat pe afişul Teatrului Naţional din Cluj în 1967 cu Valentino Dain în rolul lui Platonov). Cu titlu sau fără titlu, piesa are în centrul acţiunii pe un excentric dascăl de ţară Mihail Platonov, spirit chinuit şi rebel, contestatar şi nefericit, în conflict cu toată lumea şi cu el însuşi, excelent întruchipat de actorul Serghei Kurîşev, un lungan cu gesticulaţie demonică, debordând de energii tăinuite, care ţine sub dominaţia personalităţii sale întreaga acţiune.
Spectacolul a fost filmat în 2009 şi oferit în cadrul Interferenţelor de la Teatrul Maghiar din Cluj, 2020, în zilele în care cortina teatrului stă înţepenită de atâta amar de timp din cauza ingratei pandemii. După o vizionare precum aceasta, ţi se face un dor nebun după teatru, după rumoarea sălii şi după prezenţa actorilor pe scândura scenei.
Montarea extrem atipică vine chiar de la ruşi, adică de la mama spiritului rus, ceea ce conferă ansamblului strălucirea şi valoarea autenticităţii, a specificităţii culturale inconfundabile. Scena e... apa râului care ajunge sub schelăria unor platforme de scânduri stratificate pe trei nivele. Scenografia lui Alexey Porai-Koshits e de-a dreptul impresionantă. Actorii înoată realmente, periodic, prin apa adâncă, îmbrăcaţi sau nuzi, împărtăşindu-se vârtos, diferit, provocator şi purificator uneori, din simbolistica apei. Motivaţia decorului: e cald, personajele se plâng de căldură şi fac baie. Evreului bogat Vengherovici căldura îi aminteşte de Palestina. Scena "de apă", greu de realizat în interiorul unui teatru, oferă multiple forme de intersectare a secvenţelor acţiunii: petrecerea cu masa întinsă din casa "generălesei" Anna Petrovna Voiniţeva, intrarea Mariei Grekova prin zgomot de tobe în partea superioară a platformei, intimitatea din casa lui Platonov ajuns acasă prin apă, spaţiul confruntării dintre Osip şi Platonov, jocul de artificii. Între momentele dialogate avem câte un intermezzo vocal sau instrumental în care nu numai ospătarii îmbrăcaţi adecvat, dar şi personajele cântă şi dansează sub oblăduirea întunericului nopţii. Atmosfera de petrecere prelungită este diluată în sclipiri de tainice confidenţe, care pun în evidenţă pasiunile personajelor. Piesă fără titlu dezvăluie, in nuce, motivele literare frecvent reiterate în textele cehoviene: plictisul, atmosfera apăsătoare de provincie, dorul de evadare, pasiunile puternice, beţia, sentimentul de inutilitate al intelectualilor rataţi, vânzarea unor moşii, preţiozităţi provinciale, ambiţii şi răzbunări.
Mihail Platonov este un intelectual ratat, care îi jigneşte pe cei din jurul său: "Sunteţi nişte neciopliţi", împroaşcă el, scârbit, încolo şi încoace, stăpânit de demonii denigrării, având în el alură de Rasputin. Pe Maria o batjocoreşte fără cruţare: "Ce se mai aude cu existenţa ta de ploşniţă, Maria". Dar ea îl iubeşte. Desfide căsătoria (deşi e căsătorit): "Căsătoria e o cenzură. Soţia e cea mai îngrozitoare, cea mai pedantă cenzura!" În jurul lui Platonov roiesc admirativ trei femei: Anna, Sofia şi Maria. Scene simultane, expresive: Sofia, devenită soţia lui Serghei, îşi sărută soţul, după ce a văzut că Platonov, vechiul ei iubit, o sărută pe Maria. Replicile se intersectează, rostite de la nivele diferite, din colţuri diferite, dând impresia de cuprindere exhaustivă a tabloului social avut sub observaţie.
Personajele, foarte bine conturate textual şi regizoral de asemenea, nu fac altceva decât să se prezinte şi să se caracterizeze cu precizie necruţătoare. Platonov spune lucrurilor pe nume fără să-i pese de consecinţe, dar se lasă prins în plasa iubirii pentru Sofia, vechea lui pasiune. O plasă reală se lasă peste apă la un moment dat, de sub care Platonov iese pentru a străbate la societatea de care s-a izolat şi de care se simte înstrăinat, cu care se războieşte necontenit. Reaprinderea pasiunii pentru Sofia şi planul ei de a fugi împreună este exteriorizat printr-o secvenţă de plutire lină, amândoi nuzi, pe apa împătimită a iubirii imposibile. De altfel, interpreta Sofiei, Irina Tîcinna, îşi face apariţia venind din apă ca o sirenă. Actriţa practică un joc interiorizat, are o expresie a chipului ce ascunde bine clocotul fierbinte al pasiunii. Tatiana Şestakova în "generăleasa" Anna accentuează dibăcia unei femei cu experienţă în manevrarea bărbaţilor. Serghei, fiul ei şi soţul recent al Sofiei, afişează cumsecădenia personajului lipsit de experienţă, peste care fericirea a dat buzna dintr-odată, năucindu-l de-a dreptul. Maria Nikiforova, supraponderală, în rolul Saşei, femeia lui Platonov, este ocrotitoarea femeie rusă. Elena Kalinina creionează în Maria Grekova tipologia femeii devotate, mediocră, după cum o caracterizează Platonov, dispusă să treacă peste orice înjosire de dragul lui. Bătrânul Glagoliev este un bărbat sobru, elegant, manierat, în interpretarea lui Igor Ivanov. El o curtează fără succes pe Anna spunând că moşia lui e "un rai" în care ea ar putea fi "un înger". Dar Anna nutreşte alte sentimente. Tânărul Kiril, venit de la Paris pentru că a rămas fără bani, este tipul de beizadea risipitoare dintotdeauna în interpretarea lui Oleg Gaianov, vorbind mereu pe un ton imperativ. Tipologia evreului este prinsă bine de autor prin autocaracterizarea personajului Vergherovici interpretat de Serghei Kozîrev: "Sunt hoţ, dar mă supăr când sunt făcut hoţ." Un tâlhar autentic, fără scrupule, întruchipează Igor Cernevici în Osip, un "bau-bau al familiei" care intră cu un pistol în mână, după care face duş îmbrăcat pentru spălarea păcatelor. Regia oferă în metaforă scenică hălci de realitate din Rusia ţaristă, într-un spectacol de mare forţă şi atractivitate. Bine a făcut Gábor Tompa că l-a inclus în programul actual al Interferenţelor.