Este cunoscut faptul că realitatea virtuală va deveni cât de curând o realitate cotidiană în care adolescenţii îşi vor construi singuri case şi vor conduce maşini fără a avea carnet, iar adulţi perfect străini vor avea libertatea de a dezbate cu ei teme oricât de diverse şi a le oferi sfaturi, fără ca acest lucru să fie considerat nepotrivit. Cu toate acestea, urmărind astfel de lumi cum prind contur, poate fi greu de crezut că ele sunt atât de aproape, chiar şi din postura de spectator al spectatorului care explorează, îndrumat de creatori, respectivele tărâmuri noi. Proiectul ESCAPIST.fbx al celor de la Mendel Collective - un grup de artişti neconvenţionali, cunoscuţi pentru abordarea lor imersivă şi implicarea activă a audienţei în spectacolele lor - este o instalaţie multimedia ambiţioasă, inovativă, care revoluţionează artele performative într-atât încât, îndrăznesc să spun, ar putea deveni pionierul unui gen artistic cu totul nemaiîntâlnit ce îmbină în armonie perfectă tehnologia cu artele spectacolului. Instalaţia interactivă îl are ca producător pe Thomas Mendel, conceptul este realizat de Cătălin Bocîrnea, cu o scenografie semnată de Florin Terec, un sound design de excepţie furnizat de Men-D şi un video design marca Puiac Virgil, iar din distribuţie fac parte Crina Andriuca, Catalina Nichitin, Lorena Copil, Raluca Marina Gheorghiu, Júlia Laczó şi Eszter Román.
Spectacolul a fost conceput ca un performance participativ de tip one-on-one, iar din dorinţa de incluziune a cât mai multor oameni, călătoria teatrală se desfăşura în trei limbi, română, maghiară şi engleză. Spectacolul a fost realizat în timpul pandemiei, respectând toate măsurile de precauţie, însă din cauza celui
Performance-ul debutează, în prima etapă, cu câteva imagini din marile oraşe ale lumii, dublate de un voiceover (în română şi engleză al Lorenei Copil, în maghiară al lui Estzer Tompa) care recită o poezie despre omniprezenta goliciune sufletească a omului contemporan în societatea consumerismului şi a reţelelor de socializare. Apoi, în a doua etapă, subiectul devenit protagonist este introdus în lumea ficţională din VR a lui Michelle, o româncă de treisprezece ani ce trăieşte de ceva timp în New York, care îl ghidează şi îi arată punctele de interes de pe acele meleaguri necunoscute. Povestea se complică în momentul în care Michelle îi destăinuie noului venit dorinţa sa de a participa la un protest Black Lives Matter, iar asumarea responsabilităţii se presupune a fi - din perspectiva unor persoane adulte - prea mare pentru ea. Fiecare dintre cei care parcurg traseul are propria lui soluţie în aceste circumstanţe ipotetice, poate să empatizeze sau nu cu adolescenta. Dar cum evoluează perspectiva străinului odată cu escaladarea situaţiei şi realizarea faptului că sfatul său poate înrăutăţi lucrurile, ducând la repercusiuni grave? Şi cum îşi schimbă acesta atitudinea atunci când o întâlneşte pe mama fetei, care îl priveşte cu ochi suspicioşi din cauza vârstei pe care el o are? Şi cum se modifică lucrurile când eşti martor la felul în care propriul tău copil reacţionează în acelaşi context al realităţii din VR, aşa cum se întâmplă în etapa a treia a acestui performance? Răspunsul este în fiecare dintre noi, fiindcă oricare am putea fi personajul din spatele ochelarilor VR.
Intenţiile activiste ale lui Michelle, tânăra româncă mutată în SUA, şi pasiunea ei pentru combaterea discriminării etnice sunt cu atât mai interesante pentru mine în contextul actual, întrucât scriu aceste rânduri la doar câteva zile de la scandalul din Paris care a implicat arbitri români de fotbal acuzaţi (pe nedrept, după părerea mea) de rasism. Poate scenariul instalaţiei nu este bazat pe fapte reale, însă cu siguranţă a existat o "Michelle" care a participat la astfel de proteste în America. Şi atunci merită să ne întrebăm: de ce dacă luptăm să îndreptăm greşelile altora, trebuie să şi plătim pentru greşelile lor? Pentru mine, această sincronizare-coincidenţă de evenimente adaugă noi semnificaţii spectacolului, determinându-mă să realizez cât de diferit este perceput, de fapt, raportul dintre civilizaţiile occidentale şi culturile est-europene de către fiecare popor în parte.
ESCAPIST.fbx nu reprezintă un simplu act artistic, poate fi văzut ca o reprezentare a avansului tehnologic, un studiu de caz în domeniul psihologiei sau o reclamă care promovează activismul şi conştiinţa civică. Eliminând bariera transgeneraţională şi cea a interacţiunii în pandemia de COVID-19 şi depăşind limite din toate punctele de vedere, spectacolul acesta poate fi orice. Fiindcă este de toate. Dar introspecţia de la final, interiorul spectatorului fiind catalogat de creatori ca ultim loc de desfăşurare al instalaţiei, ne asigură că este, întâi de toate, viaţă. În acest fel nu părăsim niciodată, cu adevărat, spaţiul artistic.