Dacă izbucnirea pandemiei a blocat timp de două luni aproape întreaga planetă, şi a paralizat în continuare unele sectoare de activitate, s-au căutat soluţii de compromis pentru a depăşi, cel puţin provizoriu, acest impas dificil. Artele spectacolului au avut de suferit în mod deosebit, accesul în săli fiind interzis. Unele producţii s-au pretat unor reprezentaţii scenice, sau au fost concepute ca atare, iar unii artişti au speculat posibilităţile mediului virtual pentru a-şi întâlni publicul online, în cadrul unor creaţii novatoare, care provoacă arta scenică tradiţională şi o situează într-o zonă de interferenţă.
Producţii notabile în acest sens sunt Pool (No Water) de Mark Ravenhill, realizat de Radu Nica, Andu Dumitrescu şi Vlaicu Golcea pentru Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, o instalaţie video creată în perioada izolării (aprilie-mai 2020), care a angrenat eforturile unei echipe care nu a interacţionat fizic pe tot parcursul realizării proiectului. Andrei şi Andreea Grosu au realizat pentru Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu o variantă filmată a piesei Autobahn de Neil LaBute sub forma unei mini-serii de şapte episoade turnate într-o maşină, pe şosea. Dacă în acest caz, produsul final aduce mai mult a film decât a teatru, proiectul Exeunt al companiei independente clujene REACTOR de creaţie şi experiment îmbină în mod aproximativ egal cele două medii artistice, într-un performance echilibrat, vulnerabil şi uman, cu concursul actorilor Bianco Erdei, Cătălin Filip, Oana Hodade, Lucia Mărneanu, Lucian Teodor Rus şi Adonis Tanţa.
O experienţă performativă în direct
Diferenţa majoră între Exeunt şi celelalte proiecte teatrale online constă în faptul că acesta are loc live. Monoloagele scrise de Lavinia Branişte în urma unor discuţii cu actorii, urmate de exerciţii de creativitate, au fost înregistrate, însă restul performance-ului are loc în direct, iar imaginile sunt prelucrate live, rezultând astfel reprezentaţii unice şi imprevizibile. Cei şase actori interprează tot atâtea ipostaze ale însingurării şi izolării în aşteptarea momentului în care comuniunea va fi restabilită şi se vor reîntoarce într-un întreg pe care îl reclamă în termeni mai mult sau mai puţin direcţi. Textele scrise de Lavinia Branilte mustesc de poezie, de nostalgie, de mister şi ambiguitate bine dozate şi formulează semne de întrebare pe măsură ce încearcă să le dea şi răspunsuri. Fie că e vorba despre relaţii ce devin din ce în ce mai fragile şi ameninţă să se destrame (Cătălin Filip), despre căutarea unui loc al apartenenţei şi găsirea unui topos emoţional în care să te regăseşti (Oana Hodade), despre identificarea cu învelişul decrepit şi imaginea efemeră a bunicii, aflată la vârsta la care trupul devine din ce în ce mai perisabil (Lucia Mărneanu), dileme metafizice şi incursiuni în spaţii cosmice (Lucian Teodor Rus), explorări gastronomice cu rol de liant social (Bianco Erdei) sau exerciţii casnice de îmblânzire a solitudinii (Adonis Tanţa), Exeunt reuşeşte să redea pe ecrane esenţa experienţei scenice: sentimentul intimităţii, a cufundării în universul personajului, imersiunea în spaţiul de joc, participarea emoţională directă.
Deşi, în mod intrinsec, prezenţa unui ecran separă fizic conţinutul produsului artistic de publicul său, directeţea prezentării şi complicitatea jocului în direct cu spectatorul atenuează, uneori până la anulare completă, senzaţia de separare şi antrenează un nou tip de raportare, flexibilă şi deschisă. Exeunt e, în cuvintele regizorului Bobi Pricop, un video-poem performativ. Acesta îşi creează propriile convenţii artistice pe măsură ce se desfăşoară şi provoacă publicul să îşi găsească resurse de receptare noi în absenţa unui limbaj comun familiar şi reparcurs de nenumărate ori, precum în arta teatrală scenică tradiţională.
Dinspre interior spre exterior
Conceput în perioada martie-mai 2020, Exeunt reflectă dilemele şi anxietăţile perioadei respective, dar reuşeşte să le absoarbă şi să le transfigureze în emoţii noi, elevate. Frecvent melancolic, dar niciodată prăpăstios, performance-ul lasă loc pentru soluţii, optimism şi încredere şi nu devine o glorificare a angoasei, ci deschide uşi către viitor. Titlul (din latină exeo - ei/ele ies, folosit frecvent ca indicaţie pentru ieşirea din scenă a unui grup de actori) e ilustrativ şi imprimă direcţia performance-ului: personajele captive în propriile spaţii fizice şi mentale se eliberează în cele din urmă şi se reîntâlnesc, în cadrul unui moment sincer şi emoţionant, filmat concomitent, de fiecare dintre ele, cu telefonul mobil. Poveştile se reunesc la timpul prezent, iar spectatorul devine un co-participant activ la un moment premeditat, dar în fapt irepetabil.
Variat şi dens la nivel vizual, pe alocuri caleidoscopic, Exeunt integrează mişcare, proiecţii, coregrafie, muzică, efecte video şi perspective neaşteptate care, bine calibrate şi dozate cu atenţie, oferă suficientă diversitate încât să fie antrenant, fără a sufoca privitorul şi fără a deveni epuizant. Fiind un tip de performance hibrid, Exeunt solicită atenţie şi concentrare, dar eforturile sunt recompensate pe deplin. La final rămâi cu senzaţia că ai parcurs un univers familiar, într-un tip de călătorie cu totul nou şi că ai fi tentat să repeţi experienţa la un moment dat.
În final, se afirmă: "Cât de necesară e iminenţa dezastrului ca să înţelegi că există speranţă..." În contextul actual, afirmaţia are valoarea unei axiome sau a unei premoniţii. Dacă artele performative se flexibilizează şi se adaptează prezentului am putea lua această tansformare ca pe o invitaţie la o reevaluare personală şi la o reajustare a propriilor limite. Avem toate motivele să credem că se poate şi că, în cele din urmă, va fi bine.
Premiera performance-ului a avut loc pe 23 mai 2020.
Regia îi aparţine lui Bobi Pricop, iar textele au fost scrise de Lavinia Branişte. Din distribuţie fac parte actorii Bianco Erdei, Cătălin Filip, Oana Hodade, Lucia Mărneanu, Lucian Teodor Rus şi Adonis Tanţa. Responsabil video este Dan Basu, muzica îi aparţine lui Eduard Gabia, iar programarea şi suportul tehnic sunt asigurate de Mizdan.
(acest articol a apărut în numărul 8-9/2020 al Revistei Vatra)