Angajare de clovn, celebrul text semnat de dramaturgul Matei Vişniec, poate unul dintre cele mai jucate texte ale sale, devine în varianta scenică clujeană (a cărei premieră s-a petrecut cu trei stagiuni în urmă) o contopire perpetuă de note tragi-comice, ce amintesc de bine cunoscutele personaje beckettiene sau felliniene, alcătuind un spectacol pe placul publicului.
Sorin Misirianţu, în dublă ipostază, de regizor şi actor, brodează pe structura de bază a textului, dezvoltând povestea dulce-amară a celor trei ridicoli clovni bătrâni, dornici de a reveni în luminile rampei. Personajele ofertante - Nicollo, Filippo şi Peppino - clovnii a căror glorie (îndoielnică!) e demult apusă, provoacă pe cei trei actori Ovidiu Crişan, Ioan Isaiu şi Sorin Misirianţu să îşi demonstreze complexitatea talentului actoricesc. Momentele comice de muzică, dans, pantomimă, păpuşerie alunecă, nu o dată, în derizoriu, actorii ilustrând cu expresivitate condiţia artistului îmbătrânit, neputincios în faţa sfârşitului. "Pe clovni i-am văzut şi ca pe nişte purtători de oglinzi sparte în care se reflectă strâmb lumea reală", afirma dramaturgul referindu-se la textul său. Spectacolul clujean se încheie totuşi cu o undă de speranţă în viitor, în devenirea artistului, a creatorului în general.
Piesa de teatru Jucătorii de cărţi / Cartoforii, semnată de N.V. Gogol, nu a fost mereu în atenţia creatorilor de spectacole, calitatea textului, a mesajului, fiind umbrită de cea a Revizorului sau a Căsătoriei, considerate a fi mai valoroase. Textul a fost scris probabil undeva între anii 1830-1840, premiera moscovită a piesei având loc la Teatrul Mare, în februarie 1843, iar la Sankt Petersburg câteva luni mai târziu. În spaţiul teatral românesc sunt cunoscute, mai ales, două montări - cea pentru Teatrul radiofonic, din 1963, în regia lui Sică Alexandrescu şi spectacolul de Teatru TV, realizat în 1977, în regia şi adaptarea lui Cornel Popa, ambele având în distribuţie mari actori de atunci. În 7 februarie 2021, la 178 de ani de la primul spectacol moscovit (coincidenţă sau nu!), are loc premiera spectacolului Cartoforii la Teatrul Naţional "Lucian Blaga" din Cluj, de data aceasta însă în condiţii atipice, adaptate vremurilor de pandemie, folosind din plin mijloacele tehnologice, "online-ul", care ne-a cotropit total.
Patima jocurilor de noroc, a jocului de cărţi, cu toată tensiunea pe care o încearcă împătimiţii, se pierde undeva în istorie. Marile drame, generate, au inspirat în timp nu numai literatura, dar şi teatrul sau chiar pictura. Cartoforii însă ilustrează, în stil gogolian, nu numai patima, ci şi escrocheria, şarlatania, impostura, altfel spus lipsa de moralitate. Ionuţ Caras, regizorul spectacolului clujean, se destăinuie în privinţa creaţiei sale astfel: "Construcţia mecanismelor comice în cadrul piesei e condusă fin şi atent, fără lăbărţări inutile şi lungimi parazitare. Textul e construit bine. Şi da, cred că subiectul interesează. Este vorba până la urmă de teme care nu ne sunt deloc străine (şi la umbra cărora, din păcate, creştem ca popor): corupţie, hoţie, demagogie, lene, lipsa unor valori autentice, minciună - aceştia sunt demonii care bântuie în textul lui Gogol şi în spectacolul nostru."
La ridicarea cortinei, un decor inspirat, semnat de Zsófia Gábor, care sugerează decorul clasic, aproape naturalist, specific perioadei în care se petrece acţiunea, înfăţişează un imobil vechi, neîngrijit, patinat de timp. Suspansul este potenţat de sonorităţile stranii ale fondului muzical, de maşina de fum şi de silueta unui fantomatic servitor, exagerat de bătrân. De o parte şi de cealaltă a pereţilor, străjuieşte portretul dramaturgului, care supraveghează cu severitate, parcă, evoluţia conflictului scenic, dar şi un nas reliefat într-o ramă, tablou închinat cunoscutei scrieri gogoliene, dar care, sugestiv, aminteşte de organul simţului olfactiv, capabil, la propriu sau la figurat, de a mirosi, de a "simţi" sau nu, în acest caz, unda de pericol, şarlatania, despre care Iharev afirmă că este: "Un lucru necesar! Cum să trăieşti fără ea?".
Bătrânul servitor mut, adus de spate, personaj inventat de Ionuţ Caras şi construit impecabil, cu o rafinată subtilitate de Irina Wintze, întruchipează un demon al ispitei, omniprezent, care cu gesturi lente, cu paşii mici, bine calculaţi, pare să coordoneze întreaga intrigă. Mânuind diverse obiecte, lumânarea şi becul de la început, ce par să repoziţioneze fraza biblică a Genezei, craniul pe care mecanic îl şterge de praf sau crucifixul imperfect, pe care stă răstignit un Crist ciung, ca semn al dezordinii, al Legilor Divine răsturnate, creează haosul în care domnesc josnice fărădelegi omeneşti: minciuna, înşelătoria, impostura, etc. Dacă la începutul spectacolului risipeşte cu vârful degetelor fumul (totu-i fum, în lumea asta!), ajunge în final să domine spaţiul tolănit pe canapea.
Personajele sunt compuse cu minuţiozitate şi pricepere, actorii teatralizând cu tuşă groasă uneori, sau jonglând supleţea rostirii nuanţate alteori, fiecare potrivit întinderii şi importanţei rolului său. Desigur, se disting cei patru interpreţi ai personajelor principale mult mai substanţiale. Mihai-Florian Niţu, aflat într-o excelentă formă fizică, întrupează expresiv complicatul rol al lui Iharev, care pretinde că în viaţă ai nevoie de "ştaif şi rafinament", că trebuie să ştii "să înşeli, fără să fii înşelat", fluidificând cu naturaleţe complexitatea stărilor, emoţiilor, personajului. Remarcabili şi prin gest, voce, atitudini Matei Rotaru (Uteşitelnîi), Cosmin Stănilă (Şvohnev) şi Miron Maxim (Krughel). Relevante în unitatea reprezentaţiei, rolurile de mai mică întindere aduc un plus de spectaculos, individualizându-se prin notele personale ale interpretării. Cornel Răileanu (Glov, tatăl) cu eleganţă şi pedanterie, nu numai în rostire, Cristian Grosu (Aleksei, băiat la han) evidenţiindu-se şi prin plasticitatea limbajului său corporal sau al privirilor, Radu Dogaru (Glov, fiul), Ruslan Bârlea (Zamuhrîşkin), Petre Băcioiu (Gavriuşka, servitorul lui Iharev), completează prin jocul lor sugestiv tabloul figurilor gogoliene.
Actorul Ionuţ Caras nu este pentru prima dată aşezat în scaunul regizorului (îmi amintesc de exemplu de spectacolul Procese la teatru. Episodul I: Hamlet, realizat în anul 2019). Şi de această dată reuşeşte o descifrare scenică de apreciat, o montare coerentă, amuzantă, care are toate premizele să fie "pentru public", dar şi pentru actori, pentru plăcerea, bucuria jocului. "Îmi place umorul lui Gogol. Pedepseşte şi iartă în acelaşi timp. Vrea să îndrepte, să corijeze şi să repare moravuri, defecte sau obiceiuri proaste", mărturiseşte regizorul, care s-a întâlnit cu Gogol şi în 2010, când l-a întrupat pe Hlestakov. Cartoforii a fost ridicat în condiţii de lucru perfect adaptate momentului. Repetiţii în online, iar filmarea pe care Teatrul Naţional o prezintă realizată în absenţa publicului. Tocmai de aceea, unele "căderi" de ritm se vor regla cu siguranţă când experienţa jocului, a întâlnirii cu spectatorii va influenţa tempoul.
Idiotul este un spectacol din 2012. Unele cronici de atunci, mai mult sau mai puţin laudative, l-au catalogat ca fiind un spectacol imperfect. Dar înregistrarea pe care spectatorii o pot urmării acum online este realizată în anul 2017. O reprezentaţie cu sala arhiplină, un spectacol rodat timp de cinci ani, în care actorii se simt bine în rol, au forţă şi dramatism. Încă de la început frazele muzicale, excepţional interpretate de Anca Hanu, Sânziana Tarţa, Miriam Cuibus, Matei Rotaru, Cristian Grosu, aduc parfumul rusesc dostoievskian al trăirilor intense, profunde, instinctuale, aproape de demenţă uneori. Spaţiul scenic, imaginat de Adrian Damian, extrem de funcţional, ajută la crearea atmosferei. Platforma oscilantă, mulţimea de scaune, banchete mobile, copacii scheletici, construiesc rapid spaţiul de joc. Dramatizarea, ce poartă semnătura regizoarei daneze Anna Stigsgaard, în colaborare cu Ştefana Pop-Curşeu, reduce până la esenţă scrierea lui Dostoievski, este dinamică, cu partituri generoase pentru actori.
Remarcabilă puritatea, candoarea lui Cristian Rigman în Prinţul Mîşkin, excelent Ionuţ Caras în (Parfion Rogojin), Ramona Dumitrean (Nastasia Filipovna), tandră, pasională sau feroce deseori, Miriam Cuibus (generăleasa Epancina), Anca Hanu (Aglaia), Sânziana Tarţa (Adelaida) îşi folosesc cu inteligenţă şi rafinament abilităţile actoriceşti. Petre Băcioiu (Toţki), Matei Rotaru (Ganea), Cristian Grosu (Ippolit) creează convingător momentele tensionate.
