Un film de Jacques Audiard
Scenariu: Jacques Audiard, Tonino Benacquista
Inspirat din Fingers, un film scris şi regizat de James Toback
Premii: Ursul de argint - 2005, 8 Premii Cesar - 2006, 1 Premiu Bafta - 2006
Sinopsis:
La 28 de ani, Tom este nevoit să-i calce tatălui său pe urme şi să înceapă a munci în lumea brutală şi mizerabilă a afacerilor imobiliare. Dar o oportunitate se iveşte, şi are posibilitatea de a da o audiţie pentru a deveni, ca şi mama lui, pianist. Începe să se pregătească foarte serios pentru această audiţie împreună cu o pianistă virtuoasă, de origine chineză. Aceasta nu vorbeşte o iotă în franceză, muzica fiind singurul liant dintre cei doi. Însă, presiunile din lumea dură a job-ului de zi cu zi devin mai mult decât Tom poate suporta...
Interviu cu Jacques Audiard
Cum ţi-a venit ideea realizării unei noi versiuni a filmului Fingers, de James Toback?
Producătorul meu, Pascal Caucheteux, tocmai terminase producţia la remake-ul făcut de Jean-Francois Richet pentru filmul lui John Carpenter: Assault On Precinnct 13. A venit la mine şi mi-a spus: "Vrei să faci un remake? Dacă da, care ar fi? Ei bine, răspunsul a fost evident. Trebuie să fie după Fingers al lui James Toback. De ce? Pentru că filmul a avut un impact imens asupra mea, când a fost distribuit. Dar şi pentru că este un film dificil de văzut acum. Nu este difuzat foarte mult, deci a dobândit un fel de aură de mister.
Practic, Fingers reprezintă coada cometei filmului independent american din anii '70. Eroul filmului este jucat de Harvey Keitel, la foarte puţin timp după rolul din filmul lui Martin Scorsese, Mean Streets. Restul casting-ului vine din "lumea" lui Coppola. Intriga este plină de lacune, povestea are puncte forte, dar şi puncte slabe.
Şi atunci cum de îţi place atât de tare Fingers?
Datorită varietăţii temelor, temele obişnuite şi temele de substrat, de genul: "Ce înseamnă să fii tată?", "Ce înseamnă să fii mamă?", "Ce înseamnă sa fii copil?", "Cum îţi poţi schimba viaţa?", "Preţul realizării a ceea ce trebuie să faci", "Etapele devenirii unui adult, cum un bărbat devine bărbat...".
De ce ţi-ai plasat filmul în lumea afacerilor imobiliare?
Acţiunea filmului original a fost plasată în lumea mafiei italiene new yorkeze, iar noi ne-am dat seama că asta nu ar fi ţinut pentru filmul nostru. Iar când am început să ne gândim la ceva nou, ne-a venit ideea, mie şi lui Tonino, utilizării afacerilor imobiliare ca background (deja folosit în filmul meu Read My Lips).
Am vrut să plonjăm în lumea meschină a investitorilor în imobiliare, a căror conduită nu este tocmai frumoasă, în care se găsesc o mulţime de oameni imorali. Există, în opinia mea, o paralelă între felul în care un escroc obţine controlul asupra vieţii unor oameni şi felul în care un investitor de imobiliare obţine controlul asupra teritoriului pe care trăiesc oamenii. În ambele cazuri se alege ceva ce nu este de ales.
V-au mai inspirat şi alte filme?
Nu am crezut că mai aveam nevoie şi de alte referinţe. Fingers a fost de ajuns. Dar eu şi Tonino am mai văzut şi alte filme ale lui James Foley - cum ar fi Glengarry Glen Ross - care este plasat în lumea afacerilor imobiliare, o lume foarte masculină. Filmat într-o singură locaţie, liber şi totuşi constrâns de parametri formali.
De ce ai făcut un film atât de realistic?
Ei bine, pentru că un film este întotdeauna realistic. Şi pentru că, cu cât o premisă iniţială pare mai puţin plauzibilă (poate un bărbat să fie în acelaşi timp un pianist de concert şi un dealer de nimic?), cu atât povestea trebuie să se desfăşoare mai realistic. Altfel, personajele nu vor mai fi credibile, la fel şi intriga şi scenele actuale... pe lângă care, realismul introduce o scară morală. Realismul unui film introduce constrângeri folositoare: ştiu ce e bine şi ce e rău. Văd cât de greu îi este protagonistului să treacă de la rău la bine, îl costă ceva. Am decis să filmez din aer, să prind locaţiile şi oricare lumină ar fi fost în momentul acela. Nu mi-am făcut griji pentru continuitatea luminii.
Cum l-ai ales pe Romain Duris pentru acest film?
Aveam nevoie de un actor care se găsea la o răscruce din punct de vedere profesional şi personal. Şi atunci îmi trebuia cineva care arăta bine, care să fie credibil şi ca investitor de imobiliare şi ca dependent de muzică. De zece ani i-am urmărit parcursul lui Romain, de la Le Peril Jeune, în care a jucat când avea numai 20 de ani. L-am văzut evoluând şi maturizându-se... Ş-apoi, totdeauna cineva alege un actor pentru simplul motiv că vrea să-l filmeze... Nu puteam să fixez camera pe oricine. Romain stimulează apetitul. Ne place să ne mişcăm în jurul lui, să-i observăm mişcările.
Şi inima mi se opri în loc se bazează foarte mult pe muzică. Cum a reuşit Alexandre Desplat să facă conceptul muzicii pentru film?
Faptul că Tom (Romain Duris) trebuia să asculte şi să interpreteze o mare parte din muzica filmului a însemnat că munca lui Alexandre a fost destul de clară: trebuia să compună ceva care să fie muzică de film şi muzică de J.S. Bach. Alexandre a lucrat mai mult pe caracterul lui Tom, pentru a-i acompania diferitele stări de spirit. Muzica lui nu subliniază niciodată acţiunea, nu creează suspans sau tensiune. Este tema lui Tom. Nu ştiu dacă există lucruri ca "muzică psihologică", dar în cazul nostru s-ar putea aplica.
De ce ai păstrat Toccata în E Minor a lui Bach, aceeaşi pe care Harvey Keitel o interpretează în filmul original?
În Toccata, diferită de Masses sau Passions, Bach este un teoretician al clapelor. Piesele din Toccata sunt austere, dificile. Este o muzică geometrică, nu arată prea mult sentiment, fără să aibă vreo urmă de romantism. Dacă, de exemplu, Tom ar fi interpretat Schubert, trebuia să interpreteze muzica cu patos şi cu expresie. Cu inima. Şi ar fi ajuns prea aproape de necazurile lui. Este el capabil să se exprime? Are o inimă?. Nu poate să interpreteze decât piesele din Toccata pentru că singura întrebare este: Pot să interpretez notele care trebuie, la viteza care trebuie, în ordinea care trebuie?
