mai 2021
Babardeală cu bucluc sau porno balamuc
Radu Jude se erijează, încă o dată, enervabil pentru unii, inconturnabil pentru majoritate, în canonul profeţilor României.

Ei, asta-i bună, aţi putea zice, de unde pretenţii biblice la acest cineast? Ce au în comun iconoclasmul lui provocator şi apetenţa sa pentru imagini sexuale, cu respectabilitatea pioasă a bibliei? Cum poate fi împăcat discursul zgîndăritor, voit iritant, cu pedagogia sănătoasă şi mesajul constructiv cuprinse între venerabilele coperţi negre? Ce legătură poate să existe între o carte care, conform vocilor oficiale bisericeşti, condamnă femeia pentru păcatul originar, şi militantismul feminist al lui Jude. Punctual, ce paralelă poate există între un film care începe cu scene de sex explicit şi Biblie?

Pentru început, să înţelegem precis două concepte esenţiale: pornografie vs. nuditate artistică. Deşi acuzat de primul, în realitate Jude se foloseşte de cel de-al doilea.

Goliciunea umană, angajată sau nu în act sexual, este strict subsumată unei retorici artistice, unui mesaj pe care creatorul doreşte să îl comunice prin intermediul acestor imagini sau sunete, dar care se află dincolo de ele. Nuditatea este semnificantul care trimite la un semnificat abstract, la o idee, fie ea morală sau artistică. Mai mult, nuditatea trebuie bine îmbinată în ansamblul textului ca întreg, ea trebuie să fie coerentă cu tot ceea ce transmită opera de artă şi necesară doar în contextul său.

Pornografia, din contră, este imanentă şi izolată. Scopul său este imediat, precis, punctual. Ea este făcută să provoace o reacţie strict hormonală în privitor, fără nici un fel de transcendent, fără nici o altă miză retorică decît plăcerea directă.

De exemplu, poezia de dragoste din Cîntarea Cîntărilor nu este păstrată în canonul sacru pentru a suscita plăceri vinovate, ci pentru exprima emoţia puternică întîlnirii cu divinitatea, trăire la fel de înălţătoare şi violentă precum erotismul.

"Liniile coapselor tale sunt ca un colier, sunt ca lucrarea mîinilor unui artist. Buricul tău este o cupă rotundă din care nu lipseşte vinul amestecat. Mijlocul îţi este un snop de grîu încins cu crini. Cei doi sîni ai tăi sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare." (7, 1-3)


La fel, picturile lui Michelangelo de pe Capela Sixtină arată perfecţiunea creaţiei lui Dumnezeu şi sentimentul paradisiac cînd "oamenii nu se ruşinau, chiar dacă erau goi". Neîndoios, Michelangelo surprinde şi idealul Renaşterii de recuperare şi exaltare a frumuseţii fizice naturale.

Revenind la vocaţia profetică a lui Jude, merită să reamintim faptul că profeţii evreilor au apelat adesea la imagini şocante tocmai pentru a trezi poporul din minciunile pioase traficate de clerici interesaţi şi conformişti. Deşi popor ales, Israel este portretizat în cei mai neîndurători şi jignitori termeni atunci cînd se îndepărtează de "cunoaşterea Domnului" (Ieremia cap. 3).

Clar, Radu Jude se regăseşte în această critica adresată de profeţi poporului Israel. Ca şi în cazul lor, acuzele cineastului se ramifică către toate straturile societăţii. Răul este omniprezent, proteic, definitiv:

"Prinţii uneltesc în mijlocul ei precum leul care răcneşte cînd îşi sfîşie prada; ei mănîncă suflete şi îşi însuşesc bogăţii şi lucruri scumpe, astfel că numărul văduvelor sporeşte în mijlocul ţării. Preoţii încalcă Legea Mea şi întinează lucrurile Mele sfinte [...] Conducătorii săi sunt în mijlocul ei asemenea lupilor care-şi sfîşie prada. [...] Profeţii din mijlocul ei au pentru aceştia o tencuială din ipsos - viziuni deşarte şi preziceri mincinoase. [...] Poporul se dedă la furt, se ocupă cu tîlhăria, asupreşte pe sărac şi pe nevoiaş şi jecmăneşte străinul, ignorînd dreptatea." (Ezekiel 22,28)


Din păcate, tot ca profeţii biblici, Jude conferă aceeaşi senzaţie de devălmăşie moralizatoare, de talmeş-balmeş a obsesiilor şi invectivelor.

În secţiunea intermediară, de dicţionar, Jude dă o serie de definiţii idiosincratice din mentalul românesc cărora cu greu li se poate găsi un numitor comun. Termeni sacrosancţi (precum Biserica Ortodoxă Română) sunt juxtapuşi unor obsesivi (precum "m***", declarat "termenul cel mai căutat în dicţionarul online explicativ" de limba română) doar pentru a fi împreunaţi cu alţii, domestici (precum "cratiţă", definită drept "locul la care este alocată tradiţional femeia"). În acest din urmă caz, merită remarcat în trecere că Jude nu arată cratiţa plină cu mîncare aburindă, care ar putea fi legată de vocaţia de hrănire a feminităţii, ci cratiţa murdară, a cărei spălare este o corvoadă, nu o chemare nobilă.

La fel, enciclopedic, deci fără legătură necesară cu criticile naţionale, Jude ţine morţiş să ne spună care este concepţia sa despre cinematografie. Astfel, cinema-ul este asemănător Meduzei, fiinţa mitologică ce concentrează toate relele umanităţii, pe care nu le poţi privi direct, ci mediat, fie prin scutul lui Perseu, ca în mitologie, fie prin echivalentul său modern, prin obiectivul camerei de luat vederi şi prin proiecţia pe marele ecran. Apoi, termenul de "montaj" este lăsat fără comentariu, fiind alternate, insistent, în tăcere, două fotografii: tineri soldaţi plecînd voioşi la război, tineri soldaţi morţi, aruncaţi într-o groapă comună.

"Dicţionarul" său este precedat de capitolul Stradă cu sens unic portretizează agresivitatea urbană, hidoşenia cu pretenţii a Bucureştiului, care striveşte protagonista nu doar sub greutatea grijilor sale referitoare la iminenta judecată, ci şi sub presiunea unui oraş infernal, agresiv. Avînd ca precursori creaţii ilustre precum Berlin - Simfonia unui mare oraş (Walter Ruttman, 1927), Jude recadrează peisajul urban ca o călătorie a suferinţei, ca un drum spre eşafod. Măiestria Danei Bunescu îşi dă măsura în mixajul de sunet, dîndu-ţi impresia că te calcă tramvaiul, că picamerul îţi sparge craniul. Oazele de linişte auditivă nu oferă liniştire sufletească, ci, din contră, reamintesc protagonistei suferinţa care o aşteaptă atunci cînd va da ochii cu părinţii.

Destinaţia călătoriei este execuţia la care va fi supusă. Şedinţa cu părinţii capătă rapid valenţe ritualice. Părinţii, transformaţi în inchizitori trebuie să decidă asupra moralităţii profesoarei. În realitate, ei sunt cei care sunt judecaţi şi cîntăriţi. Jude le scoate la iveală păcatele înrădăcinate, poncifele de gîndire paralizante în exhibarea lor grotescă.

În timpul şedinţei, profesoara Emilia Cilibiu îşi pierde, practic, statutul de om. Deşi încearcă să se apere - invocînd probitatea sa profesională, să contracareze cu argumente prejudecăţile culturale ale părinţilor.

În fapt, ea nu este altceva decît o victimă, obligată - culmea cruzimii - să asiste la propria execuţie. Minute în şir, grimasele suferinţei sale sunt transmise exclusiv prin priviri. Actriţa Katia Pascariu nu mai este redusă nici măcar la faţă, ci doar la ochi. Iar ochii săi joacă extrem de bine!

Ţap ispăşitor, Emilia Cilibiu va fi încărcată, fără voia sa, cu toate păcatele celorlalţi. Judecătorii ei sunt cel puţin la fel de păcătoşi, dar păcatele le rămîn ascunse. Sau, cel puţin, nu sunt distribuite pe Internet.

Astfel că procesul cathartic va duce, inevitabil, la sacrificarea ei. Ca în ritualul din antichitatea iudee, desemnarea ca victimă sacrificială se face prin punerea mîinii: directoarea (Claudia Ieremia) oficializează şi ea verdictul prin punerea mîinii pe umărul Emiliei.

Părinţii-judecători sunt caricaturi ale diferitelor roluri şi tipologii sociale actuale. Ca să-i dezumanizeze şi mai mult, Jude transformă masca facială în ironie. Le-o lipeşte fiecăruia pe faţă ca o sentinţă ce condamnă clar contradicţia dintre ceea ce sunt cu adevărat şi ceea ce spun. Astfel, accesoriul igienic impus de pandemie devine comentariu ironic şi instrument de caracterizare.

Cea mai delicioasă este doamna Lucia (Olimpia Mălai). Afişînd o mască pe care este scris cu litere tricolore "Cu noi este Dumnezeu", doamna Lucia exprimă o plăcere aparte să ţină în mînă o tabletă ce rulează înregistrarea explicită. Preotul (Gabriel Spahiu) reinterpretează fără remuşcări mesajul cristic ("Noi aici nu judecăm, noi analizăm") şi poartă o mască pe care scrie "I can't breathe". Normal că poate respira, şi încă ce bine! Ofiţerul Armatei Române (Nicodim Ungureanu) debitează, fără context şi fără complexe, platitudini primite de-a gata. Aviatorul (Andi Vasluianu), stăpîn pe sine şi pe concepţiile sale, este agresiv în îngustimea şi conservatorismul ideilor sale nemestecate.

De partea apărării, intelectualul de stînga (Alexandru Potocean) bate cîmpii cu graţie, citînd lung şi neînţeles din gînditori marxişti. Ineficient, chiar dacă bine intenţionat. La rîndul ei, o bunică (Ana Ciontea) îşi recunoaşte cu candoare aceleaşi păcate ca şi cele incriminate, însă nu recunoaşte şi obligaţia morală de a le ierta atunci cînd sunt comise de altă femeie.

În această cheie moralizator-biblică, finalul nu poate fi decît apocaliptic. Setea de dreptate izbucneşte compensatoriu pentru a pune lucrurile la punct. Pentru a îndrepta relele îndurate, se manifestă deopotrivă obscen şi contondent.

Aşadar, Radu Jude amalgamează, profetic, tarele României, de la totalitarismul ante-comunist la misoginismul prea uşor exhibat, de la statutul inferior al profesiilor nobile pînă la agresivitatea necontrolată şi disfuncţiile urbanistice bucureştene. Obsesiile sale alimentează creativ un discurs critic puternic care, deşi foloseşte un limbaj uşor de înţeles de către mulţi, este, din păcate, proferat în cercul din ce în ce mai restrîns al publicului cinefil. La fel ca mesajul profeţilor din deşertul Iudeii, de altfel.

Cu toate acestea, cred că sunt şanse reale ca audienţa filmului să fie peste aşteptări, căci Babardeală... este un film la care se rîde şi se plînge, care divaghează şi enervează, dar la care, garantat, nimeni nu se plictiseşte.



Regia: Radu Jude Cu: Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache, Ilinca Hărnuţ

0 comentarii

În programul cultural

Cinema City Cotroceni
20.06 21,40
21.06 21,40
22.06 21,40
23.06 21,40
24.06 21,40
Cinema City Mega Mall
20.06 20,40
21.06 20,40
22.06 20,40
23.06 20,40
24.06 20,40
Cinema City Sun Plaza
20.06 20,50
21.06 20,50
22.06 20,50
23.06 20,50
24.06 20,50
Elvira Popescu
21.06 21,00
25.06 18,30

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus