Cel mai bun scenariu - Malmkrog, Câmp de maci, Neidentificat, Babardeală cu bucluc sau porno balamucși Otto barbarul la Premiile Gopo, 2022

În cursa pentru cel mai bun scenariu la Premiile Gopo 2022 sunt, deloc surprinzător, filme care de la apariția lor au primit numeroase premii și nominalizări la festivaluri de prestigiu din țară sau din străinătate.

Malmkrog al lui Cristi Puiu a stârnit controverse când a fost lansat în 2020, printr-un moment ce avea mai puțină legătură cu filmul în sine și mai curând cu restricțiile în vigoare impuse de pandemie, dar și prin durata sa "inumană" de aproape trei ore și jumătate. Cu toate acestea, a câștigat premiul Encounters pentru Cel mai bun regizor la Berlinale 2020 și a fost inclus pe locul patru în topul celor mai bune filme ale anului 2020 realizat de Cahiers du Cinéma.

Debutul în cinematografie al regizorului de teatru Eugen Jebeleanu, Câmp de maci, a fost primit cu plăcută surprindere de critici și audiențe deopotrivă, câștigând atât premiul audienței pentru Cel mai bun film, cât și premiul pentru Cea mai bună regie în Competiția oficială la Transilvania International Film Festival, TIFF, 2021.

Primul film din trilogia lui Bogdan George Apetri, Neidentificat, a primit Premiul Special al Juriului în Competiția Internațională la Warsaw International Film Festival și Premiul FIPRESCI la TIFF 2021.

Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, un alt film controversat al anului 2020, în regia lui Radu Jude, a fost un succes de proporții la nivel internațional, câștigând Ursul de aur la Berlinale în 2021 și fiind nominalizat la European Film Awards pentru Cel mai bun scenariu și Cea mai bună regie.

Iar Otto barbarul, singurul film regizat de o femeie din această selecție, Ruxandra Ghițescu, a fost nominalizat la Grand Prix la CineEast 2020 și a câștigat Romanian Days Award la TIFF 2021.

În total, șase scenariști care au contribuit la povestea celor cinci filme apreciate de public și de industrie sunt în competiție la Premiile Gopo 2022 (la toate filmele regizorii au fost și scenariști, cu excepția Neidentificat-ului, la care Iulian Postelnicu a co-scris cu regizorul filmului).

Cu un scenariu adaptat după scrierile autorului rus Vladimir Solovyov, cunoscut ca prieten al celebrului romancier Feodor Dostoievski, Malmkrog nu seamănă cu nimic din ce a scris și regizat Cristi Puiu până în momentul de față, poate doar în ceea ce privește durata colosal de lungă a filmului. Lungmetrajul nu conține elemente tipice realismului din Noul Val Românesc, curent căruia i-a pus bazele odată cu Marfa și banii (2001) și pe care l-a definitivat cu Moartea domnului Lăzărescu (2005). Distribuția restrânsă a filmului este predominant străină, iar singurul loc în care se poate auzi "dulcele grai românesc" este în cântecul colindătorilor. Acțiunea se petrece într-un luxos conac rusesc împânzit de obiecte de artă, mobilier scump și servitori meticulos pregătiți, care stau la dispoziția celor cinci personaje principale cu un bun statut social și economic: Olga, Madeleine, Nikolai, Edouard și Ingrida. Acestea pornesc o dezbatere pe diferite teme elitiste, de la religie până la politică, iar asta e premisa de la care pornește filmul. Și cu care continuă. Și cu care se sfârșește. În definitiv, această capodoperă a imaginii și scenografiei este mai degrabă un eseu filosofic decât un film narativ. Împărțit pe capitole, fiecare concentrându-se asupra unuia dintre cei cinci protagoniști și asupra majordomului István, scenariul oferă mici distrageri și intrigi de la dialogul conflictual construit inteligent și argumentat cu migală. Însă aceste începuturi de fire narative sunt lăsate în aer, iar în lipsa lecturii materialului sursă, spectatorul nu primește răspunsurile pe care le caută. De ce și de către cine sunt împușcați acești parteneri de discuție, doar pentru a fi reînviați în următorul capitol de parcă nu s-a întâmplat nimic? De ce plânge Ingrida după ce vin colindătorii? Cu ce a greșit servitorul când a făcut ceaiul pentru cei cinci nobili? Astfel Cristi Puiu adaugă, totuși, o altă constantă a filmelor sale: menținerea unui mister care nu va fi niciodată elucidat.

Câmp de maci, pe de altă parte, nu este doar debutul cinematografic al lui Eugen Jebeleanu, ci și al scenaristei Ioana Moraru. Inspirat dintr-un caz real în care mai mulți protestatari au oprit rularea unui film cu teme LGBT, invocând religia și spălarea pe creier a copiilor drept justificare, lungmetrajul prezintă povestea lui Cristi, un fel de Hannah Montana care dorește să aibă parte de "the best of both worlds" - să fie într-o relație împlinită cu iubitul lui, Hadi, dar în același timp să pară "macho" în fața colegilor lui jandarmi care nu îi cunosc orientarea sexuală. Când este chemat la cinematograf să gestioneze protestul neautorizat, un vechi "prieten" de-al lui apare și îl determină pe protagonist să își piardă cumpătul, rămânând astfel blocat pe o perioadă nedeterminată în "câmpul de maci" - scaunele roșii din sala de cinema. Neavând încotro, este obligat să asculte morala și mărturisirile colegilor lui de breaslă, ceea ce împinge filmul înspre probabil cea mai captivantă și savuroasă scenă a lui (fapt confirmat și de Alexandru Potocean într-un interviu pe care mi l-a acordat cu ocazia nominalizării sale la categoria Cel mai bun actor în rol secundar - aici): Mircea, unul dintre jandarmi, povestește timp de zece minute, cu afecțiune și seriozitate, dar cu un efect comic de excepție, peripețiile cățelușei Lola și suferințele prietenei sale, iar Cristi este nevoit să îl consoleze. Totuși, ce face acest scenariu cu adevărat special este naturalețea cu care abordează un subiect rămas încă și acum tabu în societatea românească, și anume luptele cu care se confruntă persoanele de sexualitate diferită de la noi din țară.

În ceea ce privește filmul lui Bogdan George Apetri, voi încerca să fiu cât de obiectivă se poate, deși este unul pe care îl îndrăgesc cu toată ființa mea (un interviu pe care i l-am luat lui Apetri e de găsit aici). Scenariul de la Neidentificat a fost inițial scris de Iulian Postelnicu și modificat ulterior de către regizor și reprezintă exact ceea ce directorul de imagine Oleg Mutu a afirmat că ar reprezenta: un "thriller românesc". Datorită studiilor sale în domeniul filmului de la University of Columbia, Apetri reușește să îmbine în filmele lui suspansul unei producții hollywoodiene cu umorul și situațiile tipic românești, livrând o poveste cutremurătoare despre cum suferința și obsesia dezumanizează chiar și cei mai incoruptibili polițiști. "Șmecheria" la scenariul celor doi scriitori (împărțit pe ore pentru a spori tensiunea dramatică) este tocmai faptul că publicul nu știe niciodată la ce să se aștepte, narațiunea este mereu cu un pas înaintea audienței. Inclusiv trailerul de la Neidentificat este construit în așa fel încât să ducă orice potențial spectator pe o pistă complet greșită, derutându-l până în momentul de final al revelației, în care acțiunea capătă un sens foarte clar. Astfel Apetri reușește să creeze chiar ceea ce a mărturisit că și-ar dori să vadă într-un film: o poveste autentică, care se leagă organic, și al cărei deznodământ este imposibil de prevestit.

Dacă celelalte scenarii nominalizate au mai mult sau mai puțin o structură ieșită din comun, cea de la Babardeală cu bucluc sau porno balamuc le întrece pe toate. Regizorul și scenaristul Radu Jude își împarte filmul în trei capitole ce nu au nicio consistență în conținut - în loc să fie împărțite în funcție de oră sau de personaje, ele sunt mai degrabă reprezentative pentru anumite concepte și idei. Narațiunea urmărește povestea lui Emi, o profesoară a cărei filmare porno, realizată în familie, ajunge, probabil din greșeală, pe internet și este găsită de elevi. După o secvență de debut foarte explicită prin care regizorul își selectează din nou publicul, asigurându-se că cei care rămân în sală sunt deschiși la nou și receptivi (Katia Pascariu, actrița principală, chiar filmează o veritabilă partidă de sex cu un actor porno), ecranul ne-o arată pe aceeași femeie ocupându-se de treburile ei cotidiene, într-un București aflat în plină pandemie. O vedem la farmacie, plimbându-se pe stradă sau certându-se cu un cetățean care și-a parcat mașina pe trotuar. Toate personajele au mască pe față, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc fiind unul dintre primele filme care arată realitatea anului în care a ieșit. În asta constă primul capitol. Tot aici putem vedea și flexibilitatea scenariului. Întrucât a fost filmat pe străzile din capitală, Radu Jude a ținut "ochii deschiși și urechile ciulite" pentru orice scârnăvie s-ar fi putut ivi într-un oraș atât de dinamic. Și a găsit-o, sub forma unui bărbat în pantaloni scurți și șlapi care se dă jos dintr-un "jeepan" parcat pe trecerea de pietoni. Ar fi fost risipă să nu adauge așa o întâmplare la montaj. Al doilea capitol ne poartă printr-un carusel de emoții. Acel "mic dicționar de anecdote" când ne face să râdem în hohote cu câte un video despre țărani care dansează hora distanțați social cu ajutorul unor bețe, când ne taie respirația amintindu-ne de tinerii care au murit la porțile închise ale bisericii la Revoluție. Realitatea se îmbină cu suprarealismul în ultima parte a filmului, la mult-așteptata ședință cu părinții și cadrele didactice care vor decide ce să facă cu Emi. Trei finaluri sunt posibile, iar în ultimul protagonista se transformă în super-eroină și "le-o dă" tuturor celor ce sunt împotriva ei. La propriu. Așa cum și Jude le-a dat-o românilor cu un film atât de "relatable" și incomod.

Din partea mea, premiul pentru cel mai reprezentativ scenariu pentru generația tânără merge la Otto barbarul, singurul film de lungmetraj din selecție scris și regizat de o femeie, Ruxandra Ghițescu. Ea a ales să ne prezinte moartea și sinuciderea văzute din perspectiva celor care rămân în viață, mai exact a protagonistului Otto, auto-intitulat "barbarul". Otto, elev în clasa a douăsprezecea, este un spirit liber, punkist ce cântă într-o trupă și își modelează părul într-o creastă în fiecare dimineață. După ce prietena lui se sinucide de față cu el, intră într-o spirală a haosului și a suferinței din care se pare că nu mai poate ieși, atrăgându-i pe toți din jurul lui în acest vârtej. Bunicul lui mut, Bubu, este singurul care reușește să forjeze prin epiteliul gros cu care s-a acoperit în urma tragediei și singurul care îl determină să își arate latura sensibilă și vulnerabilitățile. Profilul personajelor este meticulos realizat, iar dialogurile și acțiunile, deși plasate într-o situație extraordinară, sunt incredibil de firești (părinții s-ar speria să afle cât de naturale și de des întâlnite sunt întâmplările prezentate în acest film).

Așadar, cine va câștiga din toată această diversitate? Expunerea elitistă de idei, militantul drepturilor LGBT, thriller-ul românesc, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (fiindcă îmi este imposibil să îl încadrez în vreo categorie, fiind el în sine o categorie) sau cel mai relatable film românesc cu adolescenți? Așteptăm cu nerăbdare și popcorn Gala Premiilor Gopo 2022 din data de 3 mai pentru a afla. (PS: Lista de premii din 2022 e aici)