Motto: "... And anytime you feel the pain, hey Jude, / Don't carry the world upon your shoulders / For well you know that it's a fool who plays it cool / By making his world a little colder" (The Beatles)
Cred că ultimul lucru care i s-ar putea reproșa domnului Radu Jude este corectitudinea politică. Filmografia sa, ce tinde să o depășească - sub aspect cantitativ - pe cea a altui cineast angajat: prolificul Sergiu Nicolaescu, este o dovadă solidă în acest sens. Ca atare, pare a se bucura de succesul meritat. Aferim!-ul său (aferim fiind cuvânt turcesc), premiat la Berlin în 2015, se ocupa de istoria etniei rrome, bineînțeles că neînțeleasă și pe nedrept persecutată în România, până la apariția domniei sale. Apoi, Țara moartă, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari și Ieșirea trenurilor din gară tratează, cu îndârjire, problema persecuțiilor la care românii (nu toți, dar ăsta rămâne un mic amănunt care, dacă a fost, o fi picat la montaj) i-au supus pe concetățenii lor evrei în perioade tulburi ale istoriei naționale și europene. Comandă socială? Poate, dar în altfel. Pentru că asemănarea cu cineastul pistolar și politician este întoarsă complet pe dos, întrucât omul - preocupat cu îndârjire de istoria nefericită a țărișoarei - nu face din aceasta măreața operă nicolaescian-ceaușistă de propagandă; chiar dimpotrivă. Asta-i ceva cu dialectica. Bravos, națiune, halal să-ți fie!
Tot despre un fel de persecuție (în opinia sa și a altor mainstream-eri) ar fi vorba și în acest din nou laureat film.... cu bucluc și (oricât de bine ar funcționa batista pe țambal) cu scandal.
Tare-n lobby (cum s-ar spune), omul și-a luat filmele la purtare printr-o grămadă de festivaluri, cel de la Berlin - adică actuala echipă de organizatori - adoptându-l cu un entuziasm ce pare necondiționat și chiar multilateral dezvoltat. Păcat că nu mai trăiește Adina Darian, care povestea cu savoare despre cum se lucrează în majoritatea juriilor internaționale. Nu că unor membri li s-ar da chiar mutarea-n plic... dar e așa, un fel de consens, perfect compatibil cu visul politic al lui Ion Iliescu.
Babardeala... de față (subintitulată și Porno Balamuc - ca să nu ne mai ascundem atâta după deget) pleacă de la un caz real, petrecut acum puțini ani în frumoasa și eterna Românie: imaginile filmate în ultra-intimitatea unei profesoare din sistemul public de învățământ au ajuns "la liber" pe internet. Ce... cum...? Afacerea a fost expediată prin câteva articole din tabloide și vreo 2-3 emisiuni ale televiziunilor de știri - altfel, rușinoase, nevoia mare... Și gata. Imprudenta porno-sexoasă a dispărut din școli și din atenția publică. Eeee.... nu era păcat să se piardă așa o valoare? Ba da... dacă ar fi interesat pe cineva să analizeze serios, coerent tot ne-cazul. "Să vină poporul la club ca să tragă concluzia" după zisa plutonierului de miliție nemurit de Pintilie în Reconstituirea. Dar e greu și să tinzi, darămite să te ridici la înălțimea lui Pintilie... chit că mai găsești și tu câte un gnom pe care să ți-l vânturi, aiurea, prin cadru.
Preluarea jude-țeană a poveștii nu pare interesată de substratul psiho-emoțional al protagonistei, de motivații, eventuale regrete, furii sau frustrări - în fond, perfect omenești. Treabă grea, complicată psihologia asta. Un pre(a)ambul demn de cel mai hardcore film porno, în care repertoriul orgiastic primește adausuri de limbaj din Ferentari, scapă din vedere elementul agravant, care complică și mai mult povestea: prezența unui al treilea participant: cel care mânuiește camera de filmat. Căci, e limpede (pentru cine are ochi să vadă și curajul să spună), aceasta este mânuită în mod evident, nu așezată într-un punct fix. Puțin mai importă că, ulterior, materialul este postat pe internet de însăși protagonistă - cea care are grijă să-și seteze soțul, invocat ca vinovat, să accepte minciuna că el și nu ea ar fi făcut-o. Chestie care nu se pupă deloc cu, chipurile, așa-zisul curaj al asumării, sub justificarea că e vorba despre viața sa privată. Se poate... dar, mă înșel eu sau, atunci când este aruncat în spațiul public, acest argument dispare?! Personal, nu am văzut nici un insert care să ne lumineze asupra unui eventual parteneriat public-privat... O fi căzut, și ăla, tot la montaj?
Babardeala asta ar vrea să aibă o structură nemaivăzută: mă mir că nu i-a dat nici unui zelos lăudător ideea de a o asemui unei trilogii antice - unii dintre cine-admiratorii mai inteligenți ca mine limitându-se doar la analogii cu Sfânta Scriptură sau Michelangelo (Pieta, sau Capela Sixtină?), ori străduindu-se a acredita cuvântul "pizdă" ca - nici mai mult, nici mai puțin - figura de stil numită sinecdocă. Or fi, nu zic nu... dar dacă ar fi să fie așa, vorba lui Jupân Dumitrache, "e scris adânc".... prea adânc! Sau a lui Păstorel: "că în chestia matale / cu adâncimi fenomenale / intră-ntregul continent".
Avem, deci preambulul pornografic (imagine plus sunet). După care urmează prima parte: cu protagonista străbătând, în neștire, străzile Bucureștiului. Femeia (când cu părul împletit, când cu el lăsat liber - cine a lipsit în anul I de la cursul cu racordul? Probabil că doar secretara de platou...) se duce "la tăiere" și, până acolo, trece în revistă o lume eminamente sordidă, aleasă cu dichis și filmată cu savoare orgasmică: nici măcar un colțuleț mai de Doamne-ajută nu scapă în acest inventar ciudos și vehement contra-propagandistic. Întotdeauna sordidul se vinde bine, vezi anumite televiziuni de casă... Și, așa cum pe șapca moromețianului Nilă, care era portar la Bloc Algiu, scria chiar "Portar", scormoneala jude-țeană nu putea rata o subtilitate precum firma fostului Cinema București. Ce mai... o lume troglodită și mizerabilă, pandant cu fotografiile lui Costică Axinte, alese de autor pentru Țara moartă și montate cu un dichis ideologic care i-ar fi făcut invidioși până și pe sovieticii Eisenstein sau Pudovkin.
Buuunnnn.... după o așa localizare definită scrupulos, în răspăr cu imaginile de tip Sahiot ale unui Pantelie Tuțuleasa, dar la fel de lungă și plicticoasă prin monotonie și prin lipsa altei justificări în afară de exhibarea multilateral dezvoltată a urâtului citadin, definitoriu pentru o întreagă lume și țară aproape moartă... țuști!... la dicționar. Adică a doua parte, unde câteva definiții ar avea rostul să lumineze cultural poporul cinefil, asupra unor noțiuni (23 August), sau termeni asortați problemei dezbătute: pizdă, pulă și altele asemenea defilează succesiv, triumfător și explicativ pe ecran, spre stupoarea unora sau încântarea chicotitoare a celorlalți. Nu care cumva să alunecăm, din greșeală sau nebăgare de seamă, cu gândul spre Capela Sixtină! Singurul cuvânt văduvit de explicație (una chiar necesară, dar poate că aici a apărut pârdalnica de pudibonderie) ar fi fost "babardeală". Până și dex online, care îl explică, se face că nu ar fi interesat de unde provine. Păi... din lumea expusă de același domn Jude în Aferim... tocmai aici ne rușinăm?
Bine luminat în acest fel (felul doi!), poporul cinefil este invitat să servească desertul. Adică partea e treia, zisă și "ședința". Acolo, profesoara prinde ceva glas și își apără cu o înverșunată demnitate isprava sexuală lansată urbi et orbi. Ce-i drept, judecătorii - părinții elevilor - se întrec în prostie, grosolănie și brutalitate, atacând-o (a avut scenaristul grijă ce le pune-n gură!) cu un maldăr de inepții fals educative și mai fals patriotice. Disputa are un aer fetid de studio TV, să zicem Antena 3 bis, de Vacanța Mare sau ședință de bloc. Națiunea și morala creștină sunt împinse cu năduf agresiv la înaintare, lipsa de logică, de cultură și de bun simț definesc acest "cor al orbilor" care se pierd în întrebări sterile și stupide, cu un pronunțat caracter caricatural... numai bine să o transforme pe eroină în victimă inocentă a justiției populare. Haida de... Mecanismul e simplu și pervers: dacă vrei să speli un personaj plin de pete, fă-l să fie atacat de o gloată gregară și stupidă. Efectul de victimizare este garantat după principiul "răului cel mai mic". În toată tevatura răcnită, lipsesc două întrebări esențiale, care însă, ar fi pulverizat "inocența" personajului, așa cum o vrea acreditată regizorul: "Cine a filmat materialul porno?" Și "Ce le veți răspunde elevilor dacă vă vor întreba despre savoarea sexului anal, ori a înjurăturilor ca la ușa cortului ce însoțesc scena?" Da... dar atunci, nu mai ieșea pasiența, poate nu mai venea nici Ursul...
Călcând cu apăsare peste logică și bunul simț, demersul d-lui Jude devine nu doar unul tezist, dar și profund imoral, încercând să acrediteze nu libertatea sexuală, ci grobianismul și prostia, tâmpenia și nerușinarea. Că această cine-poveste s-a vrut una de scandal, mie unuia îmi pare evident. Că măiestria regizorală dă rateuri, uneori jenante - e treaba semnatarului. Inclusiv sub aspect formal, filmul arată la fel de neprofesionist cum se exhibau Liceenii rock'n roll al lui Nicolae Corjos sau Fata Morgana al lui Elefterie Voiculescu. Iar anunțarea, încă din titlu, a finalului, îmi amintește de ingerința cenzurii în Căsătorie cu repetiție (Francisc Munteanu, Virgil Calotescu), botezat astfel de celebrul tovarăș Dulea - să știe poporul cum se termină filmul și să tragă concluzia justă încă de la intrarea în sală. Mdeh, marile spirite... fac ele ce fac și tot se întâlnesc.
NB: Porno balamuc scrie... porno și arată scena cu pricina. Proiectul, în faza de scenariu, a fost finanțat din bani publici, de către Consiliul Național al Cinematografiei, în urma unui concurs jurizat de către o comisie aleasă de către același CNC. Doar că, Legea nr. 209/2005 prevede la Art. 58. Că (1) "Nu pot participa la concursurile de selecție pentru obținerea de credite acordate din Fondul cinematografic: c) proiectele de film care conțin, în imagini ori în limbaj, elemente cu caracter pornografic sau obscene". Am încercat - până acum, fără succes - să obțin dreptul de a parcurge scenariul înscris în concursul respectiv și aflat în arhiva instituției tutelare. Deocamdată, e ținut la secret. Dar, probabil, vreun organism acreditat îl va scoate la lumină la un moment dat și... așteptăm cu interes.