Ce se întâmplă acolo, în acea cutie de văzut? Mai nimic... sau totul. Depinde cine eşti şi cum priveşti lucrurile. Premisele sunt simple: imaginile video înregistrate de diverse părţi implicate într-un conflict (în cazul de faţă, cel israeliano-palestinian) sunt postate pe internet. Vede cine pofteşte: scene, momente, situaţii aparent reale, la prima vedere irefutabile. Şi... te pun pe gânduri - doar în varianta optimistă, aia în care îţi permiţi luxul să gândeşti, să analizezi, să discerni. Asta, însă... doar dacă faci parte dintr-o minoritate (o elită, cumva?!) din ce în ce mai redusă numeric. Dacă nu - le iei de bune. Că doar, vorba Efimiţei: "Cum să auz (aici: văz) ce nu era?!". Se poate?! Ba bine că nu - ne contrariază acest evreu deştept, Alexandrowicz, demonstrându-ne că, vorba genialului său conaţional Einstein, "totul este relativitate". De fapt - mult mai grav - relativism: faptic, moral, simbolic etc.
La prima vedere - aia fugară, superficială, aproape automată - tot ce ţi se bagă pe gât / în ochi, pare OK. O razie nocturnă a soldaţilor de ocupaţie într-o casă de civili, trezind şi speriind copiii. Sau o altercaţie între alţi soldaţi, din aceeaşi tabără, cu alţi civili (din cealaltă). Imagini cotidiene, părelnic obiective, năpustindu-se asupra noastră zilnic, prin toate canalele imaginabile. Şi, nota bene: GRATIS! Adică, dacă e să cităm un banc tot cu evrei: "Ce câştig eu, ca să te înşel pe tine?" Nimic. Nu-ţi spun... nu încerc să te conving... doar îţi arăt. Adică pun acolo, pe net; că, de uitat, te uiţi tu singur... că mori de curiozitate şi vrei să ştii ce mai e prin lume. Ei, lasă că-ţi arăt eu! Tu, fraiere, doar arunci o privire, că doar nu te costă nimic. Şi mai eşti şi curios. Şi ai mai văzut chestii din astea prin serialele de pe Netflix sau alte ficţiuni - chipurile artistice, nu propagandistice. Doamne fereşte!
Ei bine, experimentul la care regizorul are ideea să supună un număr de subiecţi neutri este acela de a le arăta imaginile. Şi, apoi, a le cere să explice în cuvintele lor ce simt, ce înţeleg din ceea ce li se oferă în cabina cu merchezul. Dintr-un eşantion selectat, pare-se, aleator, o tânără studentă se impune prin atenţia, echilibrul, obiectivitatea cu care comentează situaţiile înregistrate pe film. Lucidă, ponderată, nu pare a fi o ţintă prea uşoară a demersului manipulator. Vede, se îndoieşte, câteodată "se prinde". Adică înţelege şi ce nu se spune acolo, dar există; şi cine are interesul să victimizeze ori să laude actanţii părţilor complicat implicate.
Greu... un fel de baba oarba, chiar fără cârpa peste ochi - doar cu monitorul în faţă. Tu, spectator, vii cu ale tale: ceva experienţă, ceva cultură şi informaţii, inteligenţă şi sensibilitate. Dacă le ai. Dacă nu... atunci chiar că eşti ţinta perfectă.
De partea cealaltă, a beneficiarului, intoxicarea / îndoctrinarea se face deliberat: calculat, abil, şmechereşte, chiar subliminal. Într-un cuvânt foarte en vogue: profi.
Partea a doua a pârdalnicului experiment: la un interval destul de scurt de timp, "capul limpede" este invitat, din nou, să revadă aceleaşi imagini. La mai rece: s-a detaşat, s-a gândit, a mai cumpănit... Al doilea monitor ne-o arată, în paralel cu imaginea de dinainte, de la prima decriptare. Aceeaşi persoană şi, totuşi, un pic alta! Cum ar veni, a evoluat de la critica raţiunii impure la critica propriei puteri de judecată. Straturi de reflexivitate şi de emoţii ulterioare îi jalonează acum noul discurs. În mare, percepţiile par la fel. Cu toate astea, determinările logice se combină cu emoţiile şi amintirile unei ficţiuni: în cazul de faţă, serialul Fauda. Îşi menţine poziţia de la prima discuţie? Da, dar... parcă nu mai e atât de sigură. Realitatea - care o fi ea cu adevărat - trosneşte şi gâlgâie, scoate fum şi gloanţe, urlă a indignare şi a disperare. Şi, mai ales, vine peste tine, te anihilează, te striveşte... ca şenilele unui tanc. Şi... tot tancul plânge?! Aşa ar trebui să credem noi, privitorii de bună credinţă. Mda, ceva o fi simţind tancul ăla, însă... mai curând râde de se prăpădeşte: guys, da' proşti mai sunteţi! Nici nu meritaţi să-mi murdăresc şenilele peste voi. Dar, dacă-i ordin...
Personal, consider filmul unul absolut genial. La fel ca acea ficţiune formidabilă a lui Barry Levinson, Wag the Dog, cu Dustin Hoffman şi Robert de Niro, tradus la noi Înscenarea. Că celelalte, ce-or fi...?!
Descarcă catalogul OWR 2021 aici.