iulie 2021
Festivalul TIFF 2021
La TIFF 2021, aflu de la LiterNet că sînt câteva proiecţii cu "filme mai vechi, cu ocazia omagierii unor oameni importanţi pentru industria filmului". Cu această ocazie am fost invitat să scriu despre Cezara Dafinescu şi Nae Caranfil.

Nu ştiu cât de importantă este Cezara Dafinescu pentru industria filmului românesc, însă pot evoca momentele în care mi-o amintesc. Întâia oară, cred, am văzut-o în Explozia (1972), când a fost difuzat la TVR pe la începutul anilor '80. Era partenera nurlie a lui Florin Piersic ("Marinarul") şi amândoi fuseseră singurii supravieţuitori ai unei nave ce agoniza pe Dunăre, în urma unei grave avarii. Veniseră din ţări îndepărtate, iar încărcătura inflamabilă transportată de vaporul pe care se aflau era extrem de periculoasă. Dintre toate colaborările Cezarei Dafinescu cu Mircea Drăgan (B.D. în alertă, seria Vlaşinilor, Cucoana Chiriţa, Atac în bibliotecă), Explozia îmi pare - de departe - filmul cel mai puţin "învechit". Nu în ultimul rând pentru tensiunea pe care povestea scrisă de Ioan Grigorescu (bazată pe un fapt real) şi filmată de Nicolae Mărgineanu (camera: Călin Ghibu) avea să o dobândească pe ecran. Asistent de regie era, nota bene, Mircea Daneliuc. Apoi erau şi actorii, în partituri memorabile: Gheorghe Dinică, Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Draga Olteanu, Mircea Diaconu, Colea Răutu, Aurel Cioranu, George Motoi ş.a. În aceeaşi zonă tipologică se înscrie şi personajul Cezarei Dafinescu din Accident, policier-ul lui Sergiu Nicolaescu din 1977: tot o "fată blondă" (cum apărea pe genericul Exploziei) care acum are şi un nume (Lola).

"Demitizarea" (şi depărtarea de zona de vodevil, policier ori de fantasy facil) avea să se producă o singură dată: în 1991, în filmul lui Florin Codre, Şobolanii roşii. Acolo, Cezara Dafinescu era una din iubitele supervedetei (Constantin Diplan) ce filma o producţie a "epopeii naţionale". Întreg filmul lui Codre (discutabil în ceea ce priveşte gramatica cinematografică) demitiza genul care, până în 1990, fusese considerat (nu doar de forurile superioare de partid şi de stat) aproape sacrosanct: filmul istoric (inclusiv cel de aventuri pe fundal istoric).

Din rolurile ultimilor ani, mi-o amintesc pe Cezara Dafinescu în Toni Erdmann (2016). Apare, alături de Ozana Oancea şi Victoria Cociaş, în secvenţa vopsirii ouălor de Paşti, la care participă şi personajele principale interpretate de Sandra Hüller şi Peter Simonischek.

În fine, ar mai fi adaptarea pentru televiziune (de pe la mijlocul anilor '80) a schiţei lui I.L. Caragiale, Five o'clock. Secvenţa rapel: păruiala dintre Madam Priscopesco (Tora Vasilescu) şi Madam Protopopescu (Cezara Dafinescu) ce şi-l dispută pe Mitică Lefterescu (Gheorghe Şimonca) - un fel de revanşă faţă de cenzura care, în acei ani, interzisese difuzarea filmului lui Lucian Pintilie (De ce trag clopotele, Mitică?), unde Didina (Tora Vasilescu) şi Miţa (Mariana Mihuţ) se păruiesc, într-una din scenele hardcore, pentru Nae Girimea (Gheorghe Dinică).

Nae Caranfil îşi are rolul său incontestabil în industria filmului românesc. Nu doar pentru cele două comedii cu un imens succes la public (Asfalt tango şi Filantropica). L-am descoperit mai întâi ca actor, în două filme pe care trecerea anilor nu le-a menajat: Salutări de la Agigea (1984) şi În fiecare zi mi-e dor de tine (1988). Pe la începutul anilor '90 am văzut şi scurtmetrajul de la absolvirea Institutului, pe care l-a regizat în 1983: Frumos e în septembrie la Veneţia (adaptare după Teodor Mazilu). È pericoloso sporgersi (1993), cel dintâi lungmetraj al său, a fost o revelaţie la Festivalul de la Costineşti. Avea dramă, dar şi mult umor, iar în plus emana un aer occidental de lucru bine făcut. Atunci şi numai atunci l-am văzut într-o copie ce îndeplinea standarde ridicate de calitate. Deţinătorul ei, producătorul din partea franceză (Jean Martial Lefranc), nu şi-a dat consimţământul pentru difuzarea în cinematografele (şi televiziunile) româneşti (cu titlul Duminici cu bilet de voie), unde calitatea difuzării a lăsat (şi lasă încă) de dorit. Este simptomatică orientarea lui Nae Caranfil spre un producător din afară. Debutanţii în regia de lungmetraj din anii '90 nu au fost favoriţii regizorilor proaspăt numiţi directori de case de filme. Cu atât mai uimitoare şi remarcabilă este perseverenţa şi izbânda sa. Explorând într-o manieră neobişnuită Şcoala, Teatrul şi Armata, È pericoloso sporgersi aducea un suflu proaspăt într-o cinematografie afundată tot mai mult în estetica urâtului (neasumată până la capăt) şi "neînfrânărilor" de tot felul, adesea fără nicio acoperire pe plan dramaturgic. Distribuţia e de zile mari: Marius Stănescu, George Alexandru, Natalie Bonifay (dublată la post sincron de Irina Movilă), Constantin Drăgănescu, Florin Călinescu, Camelia Zorlescu, Marius Florea (aka Vizante, după numele personajului din acest film), Valentin Teodosiu, Victoria Cociaş, Magda Catone, Mihai Bisericanu, Alexandru Bindea. În 2002, Cristian Mungiu avea să preia formula (adaptând-o, evident, la propria sa personalitate creatoare) în Occident: aceeaşi poveste despre "căutarea adevărului" spusă din unghiuri diferite, cu trimitere implicită la Akira Kurosawa (Rashomon). Este filmul lui Nae Caranfil din 1993 "ceva mai vechi"? Rămâne să descopere fiecare, la întâlnirea sau reîntâlnirea cu el, în cadrul zilelor dedicate filmelor româneşti la TIFF 2021.




0 comentarii

Sus