iulie 2021
Tata mută munţii
Mircea Jianu (Adrian Titieni) este un ofiţer al serviciilor secrete în rezervă. Situaţia nu-i prieşte: este redus la o existenţă casnică, în care capacitatea sa de decizie rapidă antrenată în nenumărate misiuni sensibile trebuie acum să se exercite în alegerea dintre două tipuri diferite de draperii.

În mod paradoxal, este salvat din această situaţie mult prea casnică pentru gustul său de un telefon rău-prevestitor. Poliţia vrea să vorbească cu el, la domiciliu! I se spune că fiul dintr-o căsătorie anterioară este dat dispărut în Munţii Bucegi. Deodată, atît tatăl, cît şi ofiţerul, se trezesc la viaţă. Se activează o întreagă personalitate acerbă, colerică, obişnuită să fie ascultată. Însă, obstacolele care îi stau acum în faţă nu sunt deloc docile.

În primul rînd, este muntele. Uriaş mîndru şi ucigaş, acesta îl pune rapid la respect: Jianu insistă să urce pe munte doar pentru a abandona rapid în faţa efortului fizic de care nu mai este în stare.

Apoi, sunt şi salvamontiştii: oameni experimentaţi, ei sunt obligaţi să-şi drămuiască cu grijă resursele de care dispun pentru a maximiza salvarea de vieţi omeneşti şi, atunci cînd şansele de salvare scad vertiginos, refuză să le risipească doar pentru că încă un alt părinte de copil neastîmpărat le porunceşte ca şi cum ar fi subordonaţii lui. Şeful salvamontiştilor (Valeriu Andriuţă) se arată puţin mai împăciuitor. Profesionistul care a învăţat să respecte puterea ucigătoare a muntelui cedează, parţial, în faţa omului empatic faţă de disperarea părintelui.

Apropieri, scurtmetraj realizat de Ioana Grigore în 2020, ilustrează perfect această dilemă, tratînd tocmai pericolul mortal al avalanşelor în munţii României din perspectiva salvamontiştilor. Filmat cu respect faţă de munte şi empatie faţă de eforturile prea des zadarnice ale salvamontiştilor, filmul ar fi putut fi un prolog nimerit pentru punerea în perspectiva corectă a futilităţii şi absurdului eforturilor fostului ofiţer.

Acest context imposibil permite ca Jianu să fie conturat în tuşe agresive, încăpăţînat pînă la limita nesimţirii. El ştie să navigheze prin neclarităţile tranziţiei româneşti, să folosească în interes propriu resurse ale statului, să mintă, să mituiască, să ordone (chiar şi acum are un aghiotant personal care îi spune mereu, cu respect, "şeful"). Într-un cuvînt, Mircea Jianu a fost şi a rămas un şef balcanic care nu ştie să piardă, pentru care nevoile sale sunt mai presus de reguli şi chiar de viaţa celor din jur. Atunci cînd unul dintre voluntarii din fosta sa instituţie care s-au oferit să îl ajute în găsirea fiului său îşi rupe coloana, nici măcar nu clipeşte. Consideră că i se cuvine ca oamenii să se sacrifice pentru el. Nici măcar familia nu a fost cruţată de obsesiile sale: în trecut, prin dedicarea fără măsură misiunilor secrete, şi-a înstrăinat prima soţie (Elena Purea). Acum, tocmai faţă de ea încearcă, absurd şi tardiv, să se răscumpere. Însă, nu face altceva decît să se înstrăineze şi de cea de-a doua (Judith State).

Daniel Sandu, regizorul şi scenaristul filmului, trata în lungmetrajul său anterior Un pas în urma serafimilor dezvoltarea morală a unui adolescent în condiţiile morale dubioase ale unui Seminar teologic. Tînărul seminarist interpretat de Ştefan Iancu se adaptează cu supleţe unor compromisuri din care iese victorios tocmai pentru că nu le ia în serios, că le acceptă drept simple obstacole de surmontat - probabil una dintre caracteristicile tinereţii. La antipod, Mircea Jianu nu se mai poate adapta, nu poate depăşi liniile unui autoritarism anchilozant.

Într-unul dintre puţinele momente mai reuşite ale filmului Mircea Jianu sapă în zăpadă în căutarea fiului său. Însă, abandonat fiind de toţi, ceea ce se voia o operaţiune de salvare, un tunel care să refacă legătura, devine, paradoxal, o groapă proprie. Voinţa sa care "mută munţii" divorţează de raţiune şi îl separă şi mai mult de ceilalţi.

Totuşi, Sandu alege neinspirat să tocească muchiile ascuţite ale protagonistului şi introduce un strop de umanitate în mania acestuia. O dată sau de două ori Mircea Jianu se arată empatic faţă de alte victime ale avalanşelor, pe care le ajută cu resursele proprii. Chiar dacă asta îl face mai credibil deoarece îi ia aura demoniacă, nu doar că nu îl face acceptabil din punct de vedere moral, ci reduce considerabil şi impactul dramatic pe care l-ar fi avut un personaj total dezumanizat de obsesia sa.

Astfel, Tata mută munţii devine o parabolă a izolării psihologice şi afective, dar care ar fi putut fi chiar mai reuşită dacă şi-ar fi asumat riscurile de a duce pînă la capăt tragismul protagonistului.



Regia: Daniel Sandu Cu: Adrian Titieni, Valeriu Andriuţă, Judith State, Tudor Smoleanu, Elena Purea, Radu Botar, Adrian Păduraru, Ştefan Iancu

0 comentarii

Sus