iulie 2021
Festivalul TIFF 2021
Deja s-a publicat programul TIFF, aşadar ediţia 2021 se află în blocstarturi. După cum s-a anunţat, echipa TIFF în parteneriat cu Institutul Francez ne bucură în 2021, printre altele, cu o retrospectivă dedicată unui admirabil cineast francez.

În istoria cinematografiei din a doua jumătate a secolului trecut, Éric Rohmer este una dintre cele mai incitante figuri. Comparativ cu colegii săi de breaslă ajunge târziu la cinema şi chiar şi după primele scurtmetraje şi primul lungmetraj succesul întârzie să se arate. Următoarele filme l-au impus însă rapid la nivel internaţional, iar această retrospectivă dedicată cineastului cuprinde câteva dintre aceste filme, lucrări de bază pentru orice cinefil şi care, mai presus de orice, dezvăluie stilul său profund personal şi limbajul distinct, dar mereu proaspăt şi ingenios.

E în acelaşi timp multă şi puţină forfotă în filmele lui Rohmer. Personajele sale se consumă intens, se chinuie, poartă îndelungi discuţii - cu ei înşişi sau cu alţii - se gândesc şi (mai ales!) se răzgândesc, toate acestea într-un cadru cât mai seren cu putinţă. Spre exemplu, în Ma nuit chez Maud severului Jean-Louis îi sunt puse la încercare convingerile spirituale într-un Clermont-Ferrand absolut splendid, înzăpezit, aflat în preajma sărbătorilor de iarnă. La antipod, în Le genou de Claire, Jérôme, un diplomat la fel de inflexibil moral ca Jean-Louis, îşi petrece vacanţa de vară în Talloires, o frumoasă comună franceză din jurul lacului Anncey, în a cărui apă turcoaz ne-ar veni să plonjăm cu toată fiinţa de la cadrul inaugural al filmului. După cum se plânge Laura, unul din personajele din Le genou de Claire, toate frumuseţile naturale din jurul lacului devin uneori apăsătoare, dar te instalează cumva în scaun, nu poţi şi sincer nu-ţi prea vine să-ţi iei ochii de la ele.

Fără să plonjăm în lacul Anncey, Rohmer ne invită totuşi să plonjăm într-o altă geografie, nu mai puţin provocatoare, şi anume în geografia noastră interioară. Ma nuit chez Maud şi Le genou de Claire fac parte dintr-un grupaj de filme intitulat Six contes moraux, în care, după cum a remarcat cu mulţi ani în urmă criticul Jean Douchet [într-o discuţie alături de actorul Jean-Louis Trintignant şi de producătorul Pierre Cottrell ocazionată de unul din episoadele emisiunii Télécinéma din 1974], nu este vorba de un cod moral unic, general valabil. De fapt, personajele principale - exclusiv masculine - se abat de la o conduită, de la convingeri sau de la un angajament asumat, pentru ca în final să se întoarcă la situaţia lor iniţială.

În Ma nuit chez Maud, Jean-Louis, un inginer serios şi auster, catolic practicant, este invitat de un fost coleg de şcoală, Vidal - devenit profesor de filosofie şi marxist din convingere - să petreacă o seară în casa unei prietene, Maud. Pe parcursul serii, catolicismul lui Jean-Louis este pus la încercare, iar el trebuie să ţină piept apropurilor incisive din partea lui Maud şi Vidal. Acesta din urmă încearcă să scoată în evidenţă istoria prietenului său ca râvnit şi experimentat cuceritor, dar Jean-Louis respinge înghiontirile lui Vidal, susţinând ferm că istoria sa nu are importanţă. Nici Maud nu se lasă mai prejos. Amuzându-se teribil, ea îşi schimbă hainele cu o cămaşă de noapte lejeră şi flirtează cu Jean-Louis. Odată ce apropourile lui Vidal îşi ating apogeul (momentul în care el pleacă, lăsându-i pe cei doi singuri) Jean-Louis, eliberat de atacurile exterioare, este silit să lupte împotriva tentaţilor şi dorinţelor care îl asaltează din interior.


Rohmer nu este de fapt moralist, ci un foarte fin observator. El realizează un demers dialectic pe temă etică şi existenţială, în cadrul căruia, pe de o parte, îşi permite să urmărească degajat (Rohmer a fost el însuşi catolic) evoluţia dilemei lui Jean-Louis, iar pe de altă parte, cineastul are capacitatea să ia în calcul perspectiva seculară a lui Maud şi Vidal, fără însă să-i condamne. Regizorul francez îşi ia timp până să-şi direcţioneze personajul în sensul unui mic derapaj spre tentaţia pe care cu adevărat o reprezintă Maud, devoalând acel suspans pe care un creştin practicant îl resimte în astfel de situaţii.

Spre final, Jean-Louis face cunoştinţă cu o fată care îi atrăsese atenţia într-o duminică la slujbă şi pe care şi-o proiectase ca viitoare soţie. După o serie de mărturisiri din partea amândurora, cei doi cad de acord să nu mai vorbească despre trecut, alegând puritatea primei lor întâlniri.

Prin urmare, personajul feminin nu este nici în Ma nuit chez Maud şi nici în Le genou de Claire protagonistul filmului. Prin convingerile liberale asupra mariajului şi dragostei, Maud reprezintă însă o forţă antagonică raportată la catolicismul lui Jean-Louis şi, de asemenea, în combinaţie cu Vidal ea este catalizatorul dilemei la care este supus cel dintâi. Maud este, prin urmare, un centru de greutate pentru a doua perspectivă, al doilea modus vivendi pe care îl surprinde Rohmer. Ma nuit chez Maud devine astfel o frescă foarte elocventă pentru Zeitgeistul şaizecist, cel al secularizării, al liberalizării discuţiei despre sex şi, pe alocuri, cel al mirajului marxist.

În Le genou de Claire nimic nou sub soare. Jérôme, bărbat detaşat, mai puţin auster şi mai sigur de sine decât Jean-Louis, se află singur în vacanţă, perioadă după care trebuie să revină la Stockholm unde se va căsători cu iubita sa Lucinde. Este cât se poate de împăcat cu acest angajament, consideră că este cea mai bună decizie şi că orice altă femeie ar avea pentru el prea puţină importanţă. În Talloires însă Jérôme întâlneşte o veche prietenă, Aurora, care îl prezintă familiei de la care ea închiriase o locuinţă. După ce Jérôme petrece ceva timp alături de această familie, el începe să se simte atras de Claire (una dintre cele două fete ale familiei), cu precădere de genunchiul ei, pe care îl consideră punctul de maximă senzualitate al corpului fetei.

Jérôme - natură fermă şi înşurubată în convingerile sale - este deturnat de apariţia celei mai mici şi nevinovate ispite. Iată deci că nu putem fi siguri de ceva, nici măcar sau... mai ales de noi înşine!


Rohmer - şi ne revine aici în sfârşit plăcerea să-l credităm totodată pe Néstor Almendros, directorul de imagine preferat de cineast - exploatează un artificiu cinematografic simplu, dar foarte eficient pentru a-l portretiza pe Jérôme ca voyeur. Astfel, de fiecare dată când o întâlneşte pe Claire, camera ia perspectiva privirii lui şi se (re)focalizează pe genunchiul fetei. În speţă, acest procedeu are două implicaţii. În primul rând, Rohmer ne arată că protagonistul nu poate avea, ci poate doar privi ceea ce râvneşte, iar camera încadrează perfect partea corpului fetişizată de Jérôme. În al doilea rând, point of viewul implică şi un soi de identificare, în sensul că noi, spectatorii, devenim la rândul nostru voyeuri, ipostază declanşatoare de autoreflecţii.

Spre final Jérôme îl surprinde în Anncey pe iubitul lui Claire la braţ cu o altă fată şi, ulterior, în timp ce Claire şi Jérôme se adăpostesc din calea unei furtuni, el o avertizează cu privire la infidelitatea iubitului ei. Claire izbucneşte în plâns, iar Jérôme, apropiindu-se de ea, începe să-i mângâie genunchiul îndelung contemplat. În fine, Jérôme îi mărturiseşte Aurorei tot ceea ce s-a întâmplat şi subliniază că nimic la nicio altă femeie - sigur, în afară de Lucinde - nu l-ar mai putea interesa după mângâierea genunchiului lui Claire.

Aşadar, cred că retrospectiva care îi este dedicată lui Eric Rohmer ar putea avea şi o altă semnificaţie pentru noi, pe lângă plăcerea de a admira peisajele care se deschid în faţa ochilor noştri. Poate că filme sale sunt totodată despre amuzamentul pe care propria inconsecvenţă ni-l poate stârni, dar mai ales, despre reflecţiile pe care aceasta ar trebui să ni le provoace.

Notă: La TIFF 2021, Ma nuit chez Maud rulează la Cinema Victoria, sâmbătă, 24.07.2021, la ora 10, iar Le genou de Claire la Cinema ARTA, luni, 26.07.2021, la ora 17.



0 comentarii

Sus